Victor Negară: „Preşedintele trebuie să fie cinstit, să nu aibă pete, cum au tare mulţi care candidează la postul de preşedinte”

Opiniile unui moldovean stabilit la Madrid înainte de alegerile prezindențiale din Moldova.

Your browser doesn’t support HTML5

Opiniile unui moldovean stabilit la Madrid

Moldova rămâne cel mai sărac stat din Europa şi din cele 3,5 milioane de cetăţeni, peste un milion lucrează în străinătate, adică 40% dintre persoanele apte de muncă. Votul din diasporă va veni dinspre Occident, dar și dinspre Rusia, un vot împărțit, precum este divizată și societatea moldavă. Victor Negară care, de 14 ani, muncește la Madrid, își va da votul pentru președintele care va putea să scape țara de corupție.

Europa Liberă: Vă întreb dacă vă reușește să urmăriți mersul campaniei prezidențiale din Republica Moldova? De acolo de la Madrid, găsiți timp și pentru acest scrutin prezidențial?

Victor Negară: „Da, numaidecât pentru că suntem născuți acolo, acolo avem părinții. Măcar că suntem doi frați și două surori, cu familii, dar toți suntem împrăștiați prin toată lumea. Un frate am în Moscova cu familia, de peste 20 de ani. O soră am în Italia cu familia, de 14 ani. Altă soră e în Berlin de vreo trei ani, cu tot cu familia. Noi suntem aici, eu cu familia, de 14 ani în Spania. Dar părinții au rămas în țară.”

Europa Liberă: Vă gândiți cumva să reveniți în Republica Moldova? Și în ce condiții ați face acest lucru?

Victor Negară: „Are rost, dacă aici duci o viață mai comodă, mai bine plătită, ai prieteni? Așa se spune: casa ți-e acolo unde ai trăit ultimii cinci ani. Avem un fecior, are afacere aici. Sută la sută că el în țară nu se mai întoarce. Dar noi? Noi deja trebuie să căutăm cu soția, ce să căutăm? Să fim la 4000 de kilometri de fecior, de nepoți, de familia lui? Să fim singuri acolo, în țară?”

Europa Liberă: La cetățenia Republicii Moldova nu ați renunțat?

Victor Negară: „Nu. Nu.”

Europa Liberă: Faptul că aveți pașaportul Republicii Moldova într-un fel vă obligă sau vă responsabilizează să votați și la acest scrutin prezidențial din 30 octombrie. Cât e de ușor de făcut această alegere, dacă în buletinul de vot sunt înscriși zece candidați?

Victor Negară: „Pot să fie și 100. Dacă știi ce vrei, știi ce persoană ai dori să ai ca un lider în țară, nu e așa de greu de ales persoana. Vă spun sincer, nu pot asculta, urmări campania electorală la mai multe persoane. Te uiți la două-trei și începi a compara, sunt persoane care nu cred că are rost de urmărit.”

Europa Liberă: Pentru ce merită să vă dați votul? Pentru ce anume? Ce ați vrea viitorul președinte să facă în Republica Moldova și să nu regretați pentru votul pe care l-ați dat?

Victor Negară: „În primul rând, aș dori, când mergi pe stradă sau în sat la mine, sau mergi prin Chișinău, să vezi lumea liniștită și să zâmbească. Dar când vezi că toată lumea e stresată, deodată ţi se arată în ce condiţii trăieşte lumea. Mă cobor din avion aici, în Spania, de 14 ani sunt în Madrid, lumea e cu faţa deschisă, senină, cu zâmbet. Îndeobşte lumea nu e stresată. Şi în Spania de vreo nouă luni nu a fost ales guvernul, dar ţara funcţionează.”

Europa Liberă: Şi ce vreţi să facă şeful statului după ce va fi învestit în funcţie în Republica Moldova? Ce probleme ar trebui să soluţioneze prioritar? Unde vedeţi implicarea lui mai insistentă?

Victor Negară: „De corupţie, în primul rând. În organele de drept, în medicină, în sănătate şi, mai ales, în învăţământul superior. E clar că cei mai corupţi sunt parlamentarii. Toată lumea ştie că, în primul rând, ei sunt corupţi. Să fi fost alegeri parlamentare, eu aş ieşi cu o propunere, din Parlamentul actual să nu fie pe listă nicio persoană. Dacă iese din vreun partid vreo persoană care e în Parlamentul actual, partidul acesta nici să nu fie votat.”

Europa Liberă: Cum aţi vrea dumneavoastră să lupte preşedintele împotriva corupţiei şi celor corupţi? Ce poate el să facă?

Victor Negară: „Dacă e republică parlamentară, e clar că Parlamentul hotărăşte multe. Dar ar fi bine să înceapă de la instituţiile de drept. Cine poate scoate la iveală toată corupţia? Procuratura, CNA, judecătorii.”

Europa Liberă: Dumneavoastră lăsaţi să se înţeleagă că preşedintele ar trebui să bată alarma. Odată ce este ales de către cetăţeni prin votul direct, el trebuie să iasă în faţa naţiunii şi să ridice cele mai stringente probleme.

Victor Negară: „Numaidecât. Dacă nu iese măcar o dată în lună la sfat cu poporul, pe dânsul Parlamentul şi toţi care stau acum, nu numesc nume, mai ales în ultimul timp, între dânşii a început un război foarte mare. Pe de o parte, îmi pare bine că a început între ei război. De ar pierde toţi acei care stau acum la conducere, ar fi mai bine.”

Europa Liberă: Dacă dumneavoastră aţi avea ocazia să discutaţi chiar a doua zi cu următorul, viitorul preşedinte de stat, ce l-aţi sfătui şi ce nu l-aţi sfătui să facă?

Victor Negară: „Ce l-aş sfătui să facă? Preşedintele trebuie să fie cinstit, să nu aibă pete, cum au tare mulţi care candidează la postul de preşedinte. Majoritatea au foarte multe pete care nu cred că le-ar permite să poată duce un lucru cinstit în ţară. Sunt persoane cărora se poate de dat votul, care nu au aşa pete pe ei. Eu sunt hotărât, familia e hotărâtă, mulţi sunt hotărâţi cui trebuie să dăm votul, aceasta o vom face pe 30 octombrie.”

Europa Liberă: Se zice că omul se cunoaşte după fapte. Spuneţi o faptă care v-a făcut să decideţi clar pentru cine trebuie să vă daţi votul, o faptă pe care a lăsat-o unul dintre aceşti zece candidaţi.

Victor Negară: „La întrebarea aceasta în timpul de faţă nu pot răspunde.”

Europa Liberă: De ce este important votul celor care constituie diaspora? Despre comunitatea moldovenilor din străinătate se zice că ar fi ajuns la aproape un milion de cetăţeni. Cât de mult contează votul celor aflaţi peste hotare?

Victor Negară: „Clar contează. E un procent mare de persoane care vor şi au dorinţă să se întoarcă în ţară, să poată fi alături de părinţi, de copiii lor. Dar când văd corupţia, că statul nu funcţionează, cum pot să se întoarcă înapoi? E clar că fiecare speră şi se gândeşte la o persoană care poate începe o revoluţie uşoară, a face aşa ca orice persoană să poată trăi şi să poată face vreo afacere în ţară, să poată aduce un beneficiu în ţara aceasta. Să poată plăti impozite, ca să fie alte pensii, nu acestea pe care le primesc persoanele care au lucrat câte 40-50 de ani şi au pensie de 800 de lei. Vrem un preşedinte cinstit. Atunci când iese în faţa poporului să poată vorbi şi să nu se gândească: „Eu nu am faptele mele, dar sunt numai cu vorba”. Să fie şi faptele preşedintelui. Să fie un preşedinte cinstit şi să iasă în faţa oamenilor şi, cum se spune la noi în popor, să nu tragă ruşinea. Să nu i se înroşească obrajii de ruşine că cere de la populaţie una, dar singur face cu totul alta.”

Europa Liberă: Acest vot pentru alegerile prezidenţiale ar putea să accentueze şi mai mult dezbinarea în societatea moldavă. Cum îi va reuşi unui preşedinte să consolideze, să unească naţiunea?

Victor Negară: „Trebuie toată populaţia să fie tratată la fel. Nu contează că e moldovean sau român, sau găgăuz, sau bulgar, sau rus. Noi toţi suntem cetăţeni ai Republicii Moldova. Trebuie să spunem oamenilor adevărul.”