Your browser doesn’t support HTML5
Alegerile prezidențiale din 30 octombrie pot fi un punct de plecare pentru o schimbare mult aşteptată şi care trebuie odată să pornească în R. Moldova. Cei de acasă, dar și cei din diasporă trebuie să se mobilizeze pentru a debarca oligarhii de la putere. Este opinia lui Marcel Straton, care s-a stabilit de zece ani în Statele Unite.
Marcel Straton: „Pentru mine personal, poate, şi pentru mulţi alţii este important să nu fim iarăși dezamăgiţi. Pentru că a fost o mare dezamăgire pentru noi ceea ce s-a întâmplat după 7 aprilie 2009. Atunci cu toţii am sperat la ceva mai bine, la schimbări în bine, dar realitatea s-a dovedit a fi alta. Lucrurile au luat o întorsătură mai proastă şi mulţi dintre conaţionalii noştri care sunt acasă şi nu au avut fericirea să plece de acolo s-au ciocnit cu mult mai multe probleme decât au existat până atunci. De aceea, cred că rezultatul acestor alegeri ar trebui să schimbe lucrurile, să ne demonstreze nouă, celor plecaţi de acasă, Ioane, Vasile, Marcel, că nu e atât de rău în Moldova, se pot face schimbări adevărate şi lucrurile se pot ameliora.”
Europa Liberă: Pentru ce se dă votul în cadrul acestor alegeri din 30 octombrie: pro-UE, pro-Federaţia Rusă sau pro-guvernare antioligarhie? De la distanţă, de acolo, de peste Ocean, cum vi se pare, pentru ce va merge alegătorul, cetăţeanul din Republica Moldova cu drept de vot să aleagă?
Marcel Straton: „Ar trebui să meargă, în primul rând, anti-regim oligarhic, după aceasta, Rusia, UE. Din câte am văzut, în toţi aceşti ani de independenţă, în afară de slogane că suntem cu Rusia sau mergem spre UE, politicienii noştri nu au făcut nimic pentru a da un conţinut acestor slogane, pentru a demonstra: „Aţi votat pentru noi, mergem pe direcţia respectivă. Aţi votat pentru ceilalţi, ei merg pe direcţia cealaltă”. Întotdeauna cei care au venit la putere, în primul rând, şi-au bătut capul ca să-şi facă lor bine şi după aceea să realizeze promisiunile electorale.”
Europa Liberă: Şeful statului care va fi ales în cadrul acestui scrutin, ce poate să facă el concret ca să scape ţara de oligarhie, de corupţie?
Marcel Straton: „Potrivit Constituţiei schimbate în 2000, şeful statului nu are prea multe împuterniciri şi prerogative. Cu toate acestea, el este cel care propune candidatura primului ministru. Aici este mişcarea care ar putea să ducă la schimbarea configuraţiei Parlamentului. Pentru că, dacă preşedintele nou-ales va fi unul antioligarhic şi va insista pe o candidatură a prim-ministrului antioligarhie, care să vină cu un cabinet de miniştri nepătaţi, nebănuiţi, care ar fi adevărat patrioţi şi ar spune: „Nu ne interesează posturile, banii. Ne interesează să curăţim ţara de ce este rău şi să pornim, într-un sfârşit, construirea acestui stat independent Republica Moldova”. Este unica pârghie pe care o văd eu că ar putea-o avea noul preşedinte, prin propunerea candidaturii primului ministru să ajungă la dizolvarea Parlamentului şi declanşarea noilor alegeri parlamentare, care, ulterior, vor fi mult mai importante decât scrutinul prezidenţial din 30 octombrie.”
Europa Liberă: Observatorii sugerau că pe segmentul centru-dreapta s-a produs o fărâmiţare a electoratului. Şi iată că evoluţiile de ultimă oră arată că se retrag dintre candidaţii care spuneau că reprezintă acest segment. Cum comentaţi voi din afară aceste gesturi pe care le fac unii concurenţi electorali?
Marcel Straton: „Faptul că Maia Sandu şi Andrei Năstase au decis, până la urmă, să susţină un singur candidat este bun. Pentru prima dată în istoria Republicii Moldova cineva cu rating printre alegători s-a retras în favoarea altcuiva. Marian Lupu nu a fost niciodată şi nu a reprezentat niciodată segmentul de dreapta şi nici de centru. Pentru că nici el nu ştie ce segment reprezenta, fiind și cu comuniştii. Eu nu-l consider nici de dreapta, nici de centru. Faptul că el a plecat, că s-a retras din cursă nu schimbă nimic. Probabil va aduce confuzie în rândurile electoratului Partidului Democrat.”
Europa Liberă: Unde se vor duce voturile Partidului Democrat, dacă s-a retras Marian Lupu? Către cine se vor îndrepta aceste voturi?
Marcel Straton: „Probabil, cel mai mult către candidatul Partidului Socialiştilor, domnul Dodon. Pentru că, deşi Partidul Democrat declară că este pro-european, e pentru transformări şi reforme în stil european, nu s-a văzut aşa ceva din partea lor. Poate cei din ţară au observat ceva. Eu, fiind departe de ţară, nu am observat. Cred, totuşi, că vor merge spre Dodon.”
Europa Liberă: Tocmai Vlad Plahotniuc a fost cel care a anunţat că trebuie să se consolideze segmentul centru-dreapta şi să susţină un singur candidat. De ce a făcut-o? Din disperare, din intenţia de a salva viitorul Moldovei?
Marcel Straton: „Personal, nu cred că domnul Plahotniuc a avut intenţia de a salva viitorul Moldovei. Ce să zic? Poate e o mişcare pe care noi cu toţii va urma să o dezghiocăm mai târziu şi să înţelegem că a avut în cap o strategie. Se zice că şi Dodon este, într-un fel, o creatură a lui Plahotniuc. De aceea, probabil, majoritatea electoratului Partidului Democrat va merge şi va susţine candidatura acestuia.”
Europa Liberă: Cât de mobilizaţi şi motivaţi sunt cei din diasporă să participe la aceste alegeri?
Marcel Straton: „Eu pot să zic numai de noi, cei din statul Washington. Oamenii îşi dau întâlnire la secţia de votare pentru data de 30 octombrie. Probabil, nu s-au văzut demult şi vor să mai discute.”
Europa Liberă: Admiţi că din turul întâi ar putea să fie desemnat câştigătorul?
Marcel Straton: „E greu de spus. Cum se zice în limba rusă, возможны варианты. Dacă se califică aceştia doi, probabil şi noi, cei de aici, ne vom mobiliza mai mult ca să-i dăm vot de încredere Maiei Sandu. Poate şi cei de acasă vor face la fel, ca să susținem un candidat care nu prea a fost observat în voturi de cârdăşie, cum ar fi diferite hotărâri de guvern, precum Aeroportul sau băncile, sau altele. A reuşit, a încercat să facă transformări în cadrul ministerului pe care l-a condus. Dodon este susţinut din umbră de cei pe care noi îi numim astăzi oligarhii care conduc ţara. De aceea, câştigarea de către el a alegerilor prezidenţiale nu va aduce schimbare, vor rămâne, în mare parte, să ne conducă tot cei care au condus şi până acum. Pe când atunci când vorbim despre Maia Sandu, probabil, va găsi oameni care să fie curaţi ca lacrima, cum s-ar spune. Să nu fie niciun fel de bănuială despre legăturile lor, de antecedentele lor vis-a-vis de acte de corupţie, legături financiare, de familie, de rudenie cu cei care reprezintă oligarhia de la putere azi.”