Un ziar în fiecare seară: „Expresul” din Ungheni

Invitata rubricii de astăzi Lucia Bacalu

„Și totuși, cântecele regretatei Maria Drăgan, au răsunat la baștina ei, satul Bălăurești din Nisporeni, asta în pofida faptului că Festivalul Național Maria Drăgan, ce urma să aibă loc în acest an, a fost amânat pentru anul viitor. Ar fi fost păcat să nu o comemorăm pe Maria Drăgan la ea acasă, mai ales că în acest an, pe 6 octombrie, s-au împlinit 30 de ani de la moartea ei. Astfel, a fost organizat un festival raional la care au participat interpreți din zece localități.

Your browser doesn’t support HTML5

Un ziar în fiecare seară: „Expresul” din Ungheni

Voluntariatul de la necesitate la hobby. Acesta este genericul unui proiect proaspăt lansat la Ungheni, de filiala locală a Crucii Roșii. Proiectul care va dura un an, este adresat elevilor din instituțiile de învățământ din raion, și încurajează voluntariatul în societate. Costul total al proiectului este de șase mii de dolari.

Tehnologii de ultimă generație la biblioteca pentru copii din Ungheni. Este vorba de patru tablete cu aplicații destinate copiilor, cu vârsta între 3 și 14 ani. Donația a fost făcută în contextul campaniei „Ne vedem la bibliotecă”, din cadrul programului Novateca. Cu astfel de tablete, au fost dotate toate bibliotecile publice pentru copii din Republica Moldova, numărul cărora este foarte mic, doar câte o bibliotecă în fiecare raion.”