Ceea ce toată planeta cunoaște despre accesul presei la tribunal este procesul jucătorului de fotbal american O. J. Simpson, transmis în continuu în primăvara lui 1995 dintr-o sală de judecată din California.
Circul mediatic de atunci a lăsat urme profunde. A devenit evident odată pentru totdeauna că presa nu se interesează de justiție autentică, neutralitate și imparțialitate, ci de rating și beneficii financiare. Jurnaliștii trebuie să fie rentabili și, la tribunal, vor căuta în mod automat senzaționalul.
Justiția-spectacol poate avea efecte neașteptate. Când, în urmă cu câțiva ani, am asistat, la Zagreb, la deschiderea procesului fostului premier croat Ivo Sanader (condamnat între timp la zece ani închisoare pentru corupție), am fost surprins și șocat să văd derularea ritualului aducerii acuzatului la tribunal. In Croația (și mai recent in România) se practică ceea ce se numește perp walk la americani, perp de la perpetrator.
Inainte de apariția lui Sanader, sala de judecată era plină de presă, cameramani și fotografi care se îmbrânciseră pentru a avea cele mai bune locuri. Jumătate din sală era rezervată pentru presă.
Când a apărut Sanader, scena a început să semene cu un soi de execuție publică. Politicianul a fost adus in cătușe și toată presa îl filma și mitralia cu blitzuri. Stoicismul lui surâzător îi dădea un aer de martir.
În jargon american, o asemenea etalare a acuzatului în fața presei este numită perp walk. Perp vine de la perpetrator, făptaș, ceea ce în mod subliminal-lingvistic îl face deja pe om aproape vinovat.
Perp walk este obișnuit în SUA, cum a învățat-o pe pielea lui fostul director al Fondului Monetar International (FMI) Dominique Strauss-Kahn când a apărut încătușat în fața presei, în mai 2011, după celebrul incident cu o camerieră într-un hotel din New York.
În urma multor abuzuri, în Statele Unite folosirea camerelor de filmat și fotografiat în timpul unui proces ține acum de aprecierea judecătorului. Filmarea proceselor e reglementată de legislația locală și se practică în 33 de state SUA.
Motivele interzicerii turnajului TV în sala de judecată sunt evidente: aparența fizică a unui acuzat sau a unui martor poate produce un efect negativ amplificat de media.
În mai multe țări europene, printre care Franța și Belgia, este interzisă orice înregistrare vizuală sau sonoră în sala de tribunal. Asta a dus la apariția unei meserii aparte de jurnalist-desenator, cei care urmăresc procesul făcând desene, crochiuri cu ceea ce se întâmplă. Desenele, incluzând și aspectul acuzatului, al martorilor și judecătorilor, sunt folosite ulterior pentru a ilustra articolul.
În Marea Britanie, însă, li se cere acestor jurnaliști să stea într-un loc anume al sălii, ei nu au voie să deseneze în timpul procesului și trebuie să reconstituie ulterior totul din memorie.
Nu doar presa propriu-zisă, dar și mediile sociale, internetul, pot perturba un proces. Oameni în public care fotografiază în ascuns cu telefonul în țări în care asta e interzis, de pildă, ba chiar cazuri de jurați care, în timpul procesului, trimit detalii pe Facebook sau Twitter, sau își întreabă prietenii ce verdict să dea… nu e de mirare că viitorul tribunal din Paris, care se va deschide în 2017, nu va oferi acces la internet pentru public și jurați. Internetul va fi pur și simplu interzis în incinta tribunalului parizian.
-------------------------------------------------------------------------------------
Modul în care încearcă să reglementeze Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) accesul presei în sălile de judecată a trezit nemulţumirea mai multor organizaţii media, dar şi avocaţi. Justificat prin nevoia de a evita îmbulzeala din proces regulamentul impus de CSM prevede condiţii care în esenţă înseamnă de fapt trierea jurnaliştilor dornici să urmărească derularea unui proces de judecată. Chiar dacă promisese anterior să dezbată public noile reguli, CSM a adoptat, la finele lunii septembrie, prevederile buclucașe fără să ceară părerea instituşiilor de presă, barem a celor specializate în cronici din sala de judecată care ar avea ce spune în cunoştinţă de cauză. Ce reguli impune CSM pentru jurnalişti? Cine doreşte să ajungă în sala de judecată este obligat să depună o cerere scrisă cu cel puţin 24 de ore înainte de deschiderea şedinţei, la care va fi anexată legitimația, dar şi buletinul de identitate, însoţit de o copie. Aceste condiţii sunt contestate de mai multe organizaţii media care le califica „în egală măsură absurde și ridicole pentru un sistem judecătoresc care se declară în plină reformă”. Într-un demers public CSM i se cere să anuleze restricţiile „abuzive” şi „contrare practicilor europene”, la părerea semnatarilor. Unul dintre ei este directorul Asociaţiei Presei Independente, Petru Macovei:
„Aceste restricţii îngreunează nu doar activitatea instituţiilor mass-media, dar afectează şi dreptul părţilor, justițiabililor la un proces corect. Or dacă, în special în dosarele de rezonanţă, mass-media asigură o presiune publică şi o informare corectă despre proces, ceea ce este parte a unei democraţii în justiţie. Noi cerem în continuare ca instituţia care l-a adoptat, CSM, să abroge acest document şi să iniţieze consultări cu jurnaliştii care merg în instanţă, cu instituţiile media interesate de acest subiect. Este important ca CSM să manifeste o reală deschidere şi nu una doar pe hârtie în elaborarea unor documente care vizează transparenţa actului în justiţie.”
Într-o luare de atitudine fata de noile restricţii impuse de CSM, Uniunea Avocaţilor din Republica Moldova a salutat intenţia de a aduce in ordine accesul în instituţiile de judecată şi de a le securiza, inclusiv prin instalarea camerelor de vederi şi a detectoarelor de metale în instanţe. Cât despre condiţiile impuse presei avocaţii le califică drept „aberante”. „Aceste prevederi sunt antidemocratice și antireformatorii, instanțelor de judecată li se aplică niște reguli caracteristice unui penitenciar”, se arată într-o declaraţie semnată de preşedinta Uniunii Avocaţilor, Nina Lozan. Ea a subliniat că regulamentul CSM a fost adoptat fără a consulta avocaţii, care sunt direct afectaţi de noile prevederi.
Cu titlu de răspuns la criticile în ce priveşte în special accesul presei la şedinţele de judecată CSM a lăsat să se înţeleagă că nu a inventat bicicleta, ci ar fi preluat elemente din mai multe acte normative care anterior fuseseră consultate cu reprezentanţii breslei, doar că nu erau puse în aplicare.
Iată cum explică judecătorul CSM, Teodor Cârnaţ, valul de critici ce l-a stârnit noul regulament privind accesul în instanţele judecătoreşti:
„Acest regulament a trezit o mare rezistenţă din cauza că până în prezent astfel de limitări nu erau introduse. Orice limitare care anterior nu a existat duce la o anumită incomoditate sau frustrare. Însă acest regulament adoptat de CSM este luat cuvânt cu cuvânt din regulamentul cu privire la accesul în instanţe de judecată din România. Din moment ce el a trecut expertizarea într-o ţară europeană am considerat că ar fi bine venit să fie implementat şi în Republica Moldova.”
L-am întrebat pe Teodor Cârnaţ de ce CSM a considerat necesare ar aceste limitări:
„Avem nevoie de ele din cauza că de multe ori sunt persoane care nu au nici o responsabilitate în raport cu mesajul care trebuie să fie adus publicului şi se schimonosește esenţa hotărârii care este pronunţată. Pentru a disciplina persoanele care vin în instanţă şi ca mesajul transmis ulterior să fie obiectiv, respectând codul deontologic al jurnaliştilor, s-a pus această cerinţă ca persoana respectivă să fie acreditată. Un alt aspect ţine de asigurarea independenţei instanţei de judecată şi a judecătorului în procesul de înfăptuire a justiţiei. Unii judecători au un fel de frică de camere, de public. Când văd o cameră și nu știu cine e persoana din spatele ei, unii judecători se frustrează. Ca să nu fie intimidați, judecătorii vor cunoaște deja cine dintre jurnaliști sunt acreditați și din ce instituții media sunt ei. Un alt scop al documentului este de a proteja părţile în proces, pentru că avem procese cu minori, procese legate de violuri sau secrete comenricale. Sunt procese în care se impune o protecție sporită a părților.”
Organizaţiile de media cred însă că prin asemenea restricţii s-ar urmări de fapt blocarea accesului în instanţe a jurnaliştilor incomozi prin tărăgănarea examinarii cererilor.
CSM s-ar fi angajat să revadă documentul, spun unii comentatori mai optimişti, contrazişi însă de pesimiştii care nu cred că magistraţii vor da înapoi după ce au votat cu încredere pentru instituirea filtrelor.