În România, procurorii Secției Parchetelor Militare au dispus în „Dosarul Revoluției” extinderea urmăririi penale în rem sub aspectul infracțiunii contra umanității, a anunțat miercuri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ). Despre ce înseamna de fapt acest lucru si cine ar putea sa fie vizati în acest dosar, în relatarea corespondentei noastre la Bucuresti.
Încă nu se știe exact câți oameni au murit în represiunea violentă a Revoluției și în învălmășala care a avut loc în România în decembrie 1989. Statisticile bazate pe datele Ministerului Sănătății arată că ar fi vorba despre mai mult de 1000 de morți și aproape 3500 de răniți, și că până la fuga lui Ceaușescu numărul acestor sacrificii era mult mai mic (126 de morți și 1107 răniți). Până acum, justiția autohtonă nu a luat în discuție responsabilitatea politică a celor care au orchestrat tragedia pentru a-și legitima venirea la putere.
Your browser doesn’t support HTML5
Corespondența zilei de la București cu Sabina Fati
Astăzi, însă, procurorii militari au anunțat că cercetările în „Dosarul Revoluției” au fost extinse și că vor fi anchetate și faptele comise după 22 decembrie 1989, deci după fuga dictatorului, pentru că în investigațiile anterioare procurorii susțineau că nu există indicii privind infracțiuni în această perioadă de timp. Sloganul interogativ „Cine-a tras în noi după 22” a rămas fără răspuns.
Totuși după anunțul din această după-amiază privind extinderea acțiunii judiciare in rem există șanse de finalizare a anchetei. Acțiunea în rem, înseamnă începerea urmăririi penale pornind de la realitatea că se cunoaște fapta. Ceea ce înseamnă că se poate demara o acțiune penală chiar dacă nu se există niciun un suspect, urmând ca pe măsură ce unele cercetări se extind să fie începută și urmărirea in personam, adică pe numele fiecărui suspect în parte.
Aceste posibilități introduse de Codul Penal adoptat în 2014, le-au permis procurorilor să nu mai piardă timpul și să poată începe ancheta cu privire la ce s-a întâmplat după 22 decembrie, chiar dacă nu pot fi identificați deocamdată potențialii vinovați. Ei vor apărea, însă, după ce lucrurile vor fi puse cap la cap, fiindcă în presă au apărut nenumărate jurnale de luptă din care se pot deduce numele celor care dădeau ordinele. Pentru început sunt suficiente faptele, iar parchetul militar a admis că din actele dosarului rezultă că „pentru păstrarea puterii”, noua conducere politică și militară care s-a instalat la București a provocat după 22 decembrie 1989 „uciderea, rănirea prin împușcare, vătămarea integirtății fizice și psihice” și „lipsirea de liberatate” a unui număr mare de pesoane, „fapte ce se circumscriu condițiilor infracțiunii contra umanității”. Acest tip de infracțiune este imprescriptibilă în România așa încât toți potențialii responabili ai masacrului de acum 27 de ani ar putea plăti cu închisoare.
Mereu, când se vorbește despre această responabilitate, numele pomenit este Ion Iliescu, de trei ori președinte al României (1990-1996 și 2000-2004), care are 86 de ani și din cauza căruia, dosarele revoluției au fost mereu tergiversate, când colegii săi social-democrați veneau la putere. În unele situații evitarea anchetării sale a fost subiect de negociere politică. Influența fostului lider post-comunist asupra propriului partid a scăzut însă treptat, chiar dacă Ion Iliescu a rămas președinte onorific.
Potrivit faptelor, până pe 27 decembrie 1989, când s-a constituit prin decret Consiliul Frontului Salvării Naționale, a fost un vid de putere, dar lucrurile au fost coordonate, potrivit procurorilor militari care vorbesc despre „un atac generalizat” asupra unui mare număr de localități, cu efecte dramatice, care s-au produs pe baza unui plan menit să scindeze Armata, să difuzeze informații false, să dezinformeze cu ajutorul televiziunii, totul cu scopul preluării puterii și „legitimării noilor lideri”.
Povestea Revoluției ar putea scoate la iveală lovitura de stat camuflată în spatele morților și răniților din decembrie ‘89.