Președintele Obama încearcă să mobilizeze votul afro-americanilor

Președintele Barack Obama la „University of North Carolina” , Chapel Hill, 2 noiembrie 2016

„Sunt în joc viitorul republicii, viitorul lumii” – declară președintele Obama în Carolina de nord.

Vorbind în Carolina de nord, unul din statele cheie și indecise, președintele Barack Obama a avertizat că republicanul Donald Trump este un pericol „pentru America și pentru lumea întreagă… iar voi, alegătorii din Carolina de nord, trebuie să ajutați ca lucrurile să meargă în direcția buna”.

Președintele a mai declarat că o victorie a republicanului Trump va duce și la pierderea multor drepturi civile.

În replică, Donald Trump a declarat că președintele ar trebui să se întoarcă la Casa Albă să se ocupe de problemele țării, iar pe Hillary Cliton a luat-o în derâdere că ar fi „agățată” de mâna lui Obama.

Ultimele date statistice indică o participare relative scăzută a afro-americanilor în alegerile anticipate pentru prezidențialele din 8 noiembrie, în tot cazul mai scăzută decât acum patru ani când candidatul la Casa Albă era Barack Obama.

„Nu candidez eu” a declarant Obama în Carolina de nord „dar candidează corectitudinea, bunul simț, respectul pentru justiție, într-un cuvânt, democrația noastră”.

Cu o săptămână până la alegerile prezidențiale Hillary Clinton pare să fi depășit criza e-mailurilor, provocată vineri de anunțul Agenției Federale de Investigații, și a trecut din nou la atac.

Așa numita „surpriză din octombrie”, acea știre care schimbă radical și în ultimul moment soarta unei curse prezidențiale , a venit anul acesta cu 11 zile înainte de vot când directorul FBI, James Comey a trimis o scrisoare în Congres anunțând că s-au găsit noi e-maluri trimise de Hillary Clinton de pe un server privat în timp ce era Secretar de stat, o practică ce contravine regulilor de securitate ale administației. Tot Comey scria însă că nu știe ce conțin e-mailurile, dacă sunt relevante, și când va reuși FBI să le analizezse. După toate probabilitățile, după alegerile din 8 noiembrie.

Your browser doesn’t support HTML5

Electorii

Efectul acestei „surprize din octombrie” pare să se estompeze: după ce o săptămână, Clinton a scăzut în sondaje, pentru prima data joi, un sondaj Ipsos, pentru Reuters, o pune din nou în frunte cu 6%. Numai că miercuri a apărut și primul sondaj care-l dădea din nou câștigător pe Donald Trup cu 46% din intențiile de vot, față de 45% pentru Clinton.

Cum însă președintele american nu este ales direct, ci de Colegiul Electoral, bătăliile se dau în fiecare stat în parte. Iar în Florida, unul din statele cu cel mai mare număr de electori, balanța pare să incline în favoarea candidatei democrate: cel mai recent sondaj de opinie arată că printe alegătorii care au votat deja, Clinton conduce cu 48% din intențiile de vot față de 40% pentru Trump.

Media sondajelor recente din Florida îl punea până acum pe Trump în frunte cu 45,5% din intențiile de vot față de 44,5% pentru Hillary Clinton.