Fostul președinte al României, Traian Băsescu, lider al Partidului „Mișcarea Populară” a declarat că principalul obiectiv al partidului său este unirea României cu Republica Moldova. Vorbind duminică la București, unde au fost lansați candidații partidului pentru alegerile generale din 11 decembrie, Băsescu a precizat: „Unirea se va face atunci cand cetățenii din stânga Prutului vor fi convinsi de acest lucru în proportie de peste 50%, când România va proba cetatenilor de dincolo de Prut ca e mai bine sa traiasca intr-un singur stat decat in doua. Unirea se va face in aproximaiv 5-6 ani", a anticipat el. Săptămâna trecută, fostul președinte al României și soția sa au depus jurământul pentru a-și lua cetățenia moldovenească. Traian Basescu a vorbit si despre celelalte prioritati ale PMP: sanatatea, educatia, infrastructura, irigatiile, agricultura, justitia.