Kremlinul neagă

Kremlinul a negat luni orice implicare a Rusiei într-un presupus complot care ar fi vizat asasinarea premierului din Muntenegru, Milo Djukanovic, după ce justiția din această țară a anunțat că un grup de „naționaliști ruși” a condus o asemenea operațiune. „Negăm categoric posibilitatea unei implicări la nivel oficial în orice încercare de a organiza acțiuni ilegale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. El a negat de asemenea că autoritățile din Muntenegru le-ar fi contactat pe cele ruse în cadrul investigației. Potrivit anunțului făcut duminică de un procuror muntenegrean, în spatele acestei acțiuni s-ar fi aflat un grup de naționaliști ruși, a căror intenție ar fi fost asasinarea premierului Djukanovic, cu obiectivul de a împiedica aderărarea Muntenegrului la NATO. Totuși, respectivul procuror a admis că deocamdată nu dispune de probe care să confirme implicarea statului rus în această operațiune, relatează Agerpres.