Declarațiile lui Anders Fogh Rasmussen despre relațiile NATO - Rusia

Fostul secretar general NATO Anders Fogh Rasmussen crede că Rusia va continua pentru mulți ani să aibă o atitudine ostilă față de NATO. Într-un interviu pentru radio Europa Liberă, Rasmussen a spus că această ostilitate ar putea dura „cât a durat și războiul rece”, și a pus atitudinea Rusiei pe seama crizei profunde prin care a trecut la începtul anilor 90, după destrămarea Uniunii Sovietice când s-a „simțit umilită” că și-a pierdut statutul de mare putere. Relațiile dintre NATO și Rusia au început să se deterioreze rapid din 2014, când Rusia a anexat abuziv peninsula Crimeea și s-a implicat direct în conflictul separatist din estul Ucrainei.