Vladimir Tismăneanu: „Societatea civilă americană este extrem de puternică și nu poate fi zăgăzuită”

Un punct de vedere al profesorului de la Universitatea Maryland, Vladimir Tismăneanu, după începutul numărării voturilor în alegerile prezidențiale din SUA

Vladimir Tismăneanu

Vladimir Tismăneanu: „Urmăresc, evident, ca atâția din prietenii mei, ceea ce se petrece în momentul de față. Sigur, cu un sentiment de înfrigurare și cu un sentiment de incertitudine. Nu știm care va fi rezultatul, așteptăm. Probabil că mâine dimineață. Aici este exact 11 fără 5 minute noaptea și, în momentul de față, suntem în faza în care se strâng rezultatele, deci, e prematur să facem predicții despre ce va fi în final.

Your browser doesn’t support HTML5

Interviu cu Vladimir Tismăneanu

Ceea ce pot să spun și este ceea ce am discutat cu studenții mei astăzi este că e bine să-l recitim pe Alexis de Tocqueville și ceea ce a scris el în cartea clasică „Despre democrație în America”. Democrația în America se întemeiază pe mai multe lucruri. Se întemeiază, evident, pe instituții, dar se întemeiază și pe societatea civilă. Americanii, spunea Alexis de Tocqueville, se grupează în asociații voluntare în chip natural. Acest lucru nu-l va putea împiedica nimeni, indiferent de persoana care va ajunge la Casa Albă. Deci, este un lucru care trebuie să-l reținem. Societatea civilă americană este extrem de puternică și nu poate să fie zăgăzuită, și nu poate să fie pusă sub obroc.

Al doilea lucru pe care aș vrea să-l accentuez este ideea de societate decentă. Este o temă a filosofiei politice pe care un filozof important politic Avishai Margalit o definea când spunea că o societate decentă este aceea care reduce și nu accentuează, nu promovează umilirea persoanei umane. Unul dintre candidații prezidențial în momentul de față nu a făcut un secret din faptul că vede întregi grupuri umane, că e vorba de femei, că e vorba de latinos, că e vorba de negri, că e vorba de știu eu de cine, de evrei, le vede ca grupuri diferite, ba chiar și ca grupuri potențial discriminabile. Acest lucru este extrem de important. Deci, avem de a face cu o situație în care doi candidați – un candidat și o candidată – promovează poziții diferite privind grupurile care fac parte din societatea americană. Acest lucru va avea consecințe în perioada care va urma, indiferent cine vine la Casa Albă, evident, vor exista reacții la acest tip de tratament.

Al treilea lucru care ne privește pe noi, direct și personal, inclusiv acest post de radio, este vorba despre NATO și de relația cu Rusia. Nu este un secret, nu vreau să cad în teoriile conspirației, nu vreau să cad în nici un fel de speculaţii, dar nu este un secret că pentru Vladimir Putin, candidatul prezidenţial se numeşte Donald J Trump. Nu s-a ascuns acest lucru, a fost spus în repetate rânduri public, iar candidatul prezidenţial Donald J. Trump nu a făcut nici un efort spre a diminua aceste analize. Rusia are tot interesul să diminueze şi să saboteze de fapt NATO. Fără NATO, e un lucru foarte clar, nu există nici o rațiune pentru ca trupele americane să se afle în Europa. Dacă trupele americane nu se află în Europa, şi aici îl citez pe Alexandr Vondra, fostul ministru adjunct de externe al Republicii Cehe, fost ambasador la Washington şi la Naţiunile Unite, dacă trupele americane nu se afla în Europa suntem la punctul 1914.

Deci, foarte multe din problemele europene sunt rezolvate sau amânate în momentul de faţă pentru că exista trupe americane în Europa. Si nu există de ieri, de azi, ci din 1945 şi sunt acolo, în primul rând, in Germania, si despre asta este vorba in propoziție.

Societatea civilă despre care am vorbit mai devreme este, după părerea mea, principala contrapondere a unei posibile derive spre autoritarism. Avem de-a face în momentul de faţă un val populist autoritarist, menit, de fapt, să dejoace şi să dea înapoi tot ceea ce s-a realizat după 1989, ca efect al revoluțiilor din 1989. Deci, societatea civila americană, repet, este extrem de puternică şi nu trebuie subestimată, deci cred că vor exista, în condiţiile în care rezultatul alegerilor ar fi în favoarea candidatului republican, cred ca vor exista reacţii de regrupare a societăţii civile, extrem de interesante.

In fine, al patrulea punct ar fi faptul ca părinţii fondatori ai acestei republici, care, după părerea mea, se află în momentul de faţă, într-un grav pericol, părinţii fondatori au creat un întreg sistem, de checks and balances, un sistem de control, sau de intercontrol al instituţiilor statului american, ale guvernământului, nu guvernului, ci guvernământului, care fac foarte dificilă o personalizare a puterii care sa meargă in direcţia pe care o cunoaştem din anii '30.

Nu neg că există similitudini extrem de puternice şi de îngrijorătoare cu anii '30, cu republica de la Weimar şi cu ascensiunea populismului etnocentric, xenofob şi aşa mai departe. Pe de alta parte, între societatea civilă a republicii de la Weimar şi societatea civila a Statelor Unite în momentul de faţă, diferenţele sunt enorme. Si acest lucru nu trebuie subestimat.

Este un moment dificil, este un moment extrem de complicat şi este un moment extrem de tulbure si de tulburător. Eu zic că e bine să ne păstrăm sângele rece şi să vedem ce se va petrece în momentul când se vor da rezultatele finale ale acestor alegeri şi atunci vom vorbi in cunoştinţă de cauză.”