Donald Trump, candidatul partidului republican, a câștigat alegerile prezidențiale americane. „Acum este timpul să ne unim din nou... Jur că fiu președintele tuturor americanilor”, a spus el. Aceasta este o declarație de încurajare, spune moldoveanca Olga Cuzuioc Sinchevici, care are și cetățenia SUA.
Your browser doesn’t support HTML5
Europa Liberă: Foarte mulți sunt cei care s-au întrebat cine decide soarta Statelor Unite ale Americii: doamna Clinton sau domnul Trump. Și nu numai soarta SUA, dar se vor decide multe lucruri pe întreg mapamondul. Cât de importante au fost alegerile pentru voi, cetățenii cu drept de vot din SUA?
Olga Cuzuioc Sinchevici: „Au fost foarte importante Și decisive. Este ceva foarte important – copiii mei vor avea un viitor, sper eu, prosper și bun aici, în Statele Unite ale Americii. A fost un fel de alegere între bine și rău, din punctul meu de vedere. Și eu am votat pentru bine. Eu sper să reprezinte toate păturile sociale, să fie o voce puternică pentru toți cei care nu o duc atât de bine și pentru cei care o duc bine. Și faptul că domnul Trump este bine susținut de Federația Rusă era un alt punct decisiv.”
Europa Liberă: Duminică va fi o zi importantă pentru Republica Moldova pentru că cetățenii vor decide cine va sta în fruntea țării în următorii patru ani. Ești departe de casă. Vei merge să votezi acolo, peste ocean, pentru președintele Moldovei?
Olga Cuzuioc Sinchevici: „Vom încerca să ajungem la Washington DC, este cel mai apropiat oraș unde am putea să mergem. Sperăm să fie o decizie destul de ușoară și în Republica Moldova. Și doamna Sandu să câștige, într-o luptă la fel de crâncenă ca cea din Statele Unite ale Americii. Moldova are nevoie de cineva care are coloană vertebrală și poate să reprezinte toți oamenii de bună credință și pe cei care vor o schimbare adevărată în Republica Moldova.”
Europa Liberă: Veți parcurge o distanță mare ca să ajungeți la secția de votare?
Olga Cuzuioc Sinchevici: „Este o distanță destul de mare, undeva patru ore și jumătate. Cu doi copii mici cred că vor deveni șase ore, dar merită.”
Europa Liberă: Merită, în speranța că ați putea să reveniți în Republica Moldova? Sau voi ați decis, șederea voastră rămâne a fi în SUA?
Olga Cuzuioc Sinchevici: „Pentru moment va fi în SUA, dar niciodată nu zi niciodată, e posibil să ne întoarcem în țară. Până astăzi nu prea vedeam șansa de a ne întoarce acasă pentru că ce se întâmpla acolo nu era neapărat pe placul nostru. Și sper ca aceste alegeri să schimbe cumva soarta Moldovei și să facem niște pași importanți în partea bună a lucrurilor, adică spre Europa.”
Europa Liberă: Când ai spus că lucrurile din Moldova nu erau pe placul vostru, la ce te-ai referit, în primul rând?
Olga Cuzuioc Sinchevici: „În țară corupția este la ea acasă. Și aceasta este cel mai grav ce se poate întâmpla într-un stat. La dimensiunile Republicii Moldova, ar fi trebuit să fie mult mai ușor să se facă lege și curățenie în țară. Și cred că doamna Sandu a demonstrat că, cu niște reforme, da, pe undeva poate mai dure, se pot face schimbări spre bine. Pentru unii e foarte dureros, dar trebuie să schimbăm ceva, nu putem să trăim în minciună, cu hoți la putere și cu oameni care mint de dimineață până seara, fără să aibă niciun pic de rușine.”
Europa Liberă: De 25 de ani s-a clădit o relație bună între Chișinău și Washington. Relațiile moldo-americane au fost mereu în ascensiune. Ce așteptări aveți voi de la această cooperare pe viitor dintre un stat mare precum SUA și un stat mic precum Republica Moldova?
Olga Cuzuioc Sinchevici: „Statele Unite au contribuit enorm la bugetul Republicii Moldova. S-au făcut drumuri. S-au îmbunătățit anumite lucruri pentru o mare parte a populației din Republica Moldova. Și sper să fie cunoscut acest lucru și recunoscut de toți cetățenii. Și în viitor sper să învățăm de aici lucruri bune. E bine să învățăm adevărata democrație acolo unde ea se află la ea acasă, în Statele Unite. Sperăm în câțiva ani să spunem și noi același lucru, că democrația este la putere în Republica Moldova. Și am ales pe cineva demn să reprezinte această țară. Cred că este foarte important că avem susținerea Statelor Unite în problema transnistreană, problemă foarte dureroasă. Și, deși pe alocuri mulți evită să discute acest subiect, ar trebui să fim mult mai atenți la cum se rezolvă această problemă. Și când avem un partener atât de puternic cum e Statele Unite ale Americii, trebuie să primim ajutorul lor. Și oarecum să învățăm care ar fi cei mai buni pași în a trece acest obstacol, de a rezolva această problemă.”
Europa Liberă: Deci, la vot mergeți duminică și îi îndemnați și pe cei de acasă să participe la alegeri?
Olga Cuzuioc Sinchevici: „Da, vom merge duminică la vot. Și sper din tot sufletul să se prezinte toată lumea cumsecade care are gândire critică. Și, iarăși, își dorește o Moldovă prosperă fără hoți și mafioți. Vă rog să mergeți la vot și să vă exercitați votul, și să spuneți „Da” pentru o nouă Moldovă.”