Ce ar trebui să înveţe cetăţenii moldoveni din alegerile americane?

Opinii culese la dineul oficial de la ambasada SUA din Chișinău organizat cu ocazia scrutinului prezidențial american

Evenimentul ce s-a produs în această dimineaţă la reşedinţa ambasadorului James Pettit poate fi considerat o recepţie, dacă ne-am conduce după fusul orar de la Washington sau New York. Or, tocmai într-acolo au fost îndreptate toate privirile musafirilor.

Nu am putut rata ocazia să-i întreb pe câţiva dintre oaspeţii ambasadorului ce ar trebui să înveţe cetăţenii moldoveni din alegerile americane. Iată ce mi-a răspuns Liubomir Chiriac, expert la IDIS Viitorul:

„Ceea ce se întâmplă în Statele Unite ale Americii ne influenţează direct şi pe noi. Noi sperăm că şi în continuare Statele Unite ale Americii ne vor acorda ajutor, sprijin în realizarea proceselor democratice, în apropierea de Uniunea Europeană. Fiindcă sprijinul SUA este mai mult decât important pentru ţara noastră. Şi chiar dacă se va schimba preşedintele, politica externă a SUA în raport cu Moldova, în raport cu ţările din sud-est va rămâne, cel puţin, aceeaşi, dacă nu mai bună. Din aceste considerente, cred că toată lumea conştientă vrea, doreşte ca, indiferent care vor fi rezultatele alegerilor în SUA, politica externă să rămână aceeaşi şi sprijinul pe care îl acordă tinerelor democraţii să fie constant şi, în acelaşi timp, să crească în intensitate.”

Your browser doesn’t support HTML5

Oamenii politici ai Moldovei și alegerile prezidențiale americane

Ministrul Apărării, Anatol Şalaru, consideră că de la americani ar fi de învăţat lecţia transparenței:

„Nici americanii nu ştiu ce concluzie au tras din campania aceasta electorală, care a dat peste cap toate sondajele.”

Europa Liberă: Dar, totuşi, există nişte trăsături distincte, de exemplu, cheltuielile enorme care se fac.

Anatol Şalaru: „Cheltuielile în Statele Unite ale Americii s-au făcut tradiţional. Şi cheltuielile se fac de cetăţenii care prin mandat poştal trimit bani pentru candidatul pe care îl simpatizează şi susţin partidul din care fac parte sau pe care îl simpatizează. Nu se implică statul atât de mult cum se implică la noi. Dacă ţineţi minte, Obama a adunat în jur de 300-400 milioane de dolari numai din donaţii ale oamenilor simpli, care au trimis câte 150, 200, 300 de dolari. Şi în SUA cheltuielile se fac foarte transparent. În 2008 am fost la alegeri în Statele Unite ale Americii, atunci când a fost ales Obama şi am avut o întâlnire cu preşedintele Comisiei Electorale Centrale, care spunea: „Noi nu numărăm câte afişe a lipit pe panouri unul sau altul dintre candidaţi, dar pe noi ne interesează să limităm influenţa oligarhilor, a oamenilor bogaţi asupra politicienilor, asupra candidaţilor. Şi verificăm banii, ca cineva să nu-şi permită să dea mai mulți bani, ca pe urmă să poată influenţa candidatul”. De aceea, sunt sigur de un lucru, oricine ar câştiga în America, nu va avea în spate un grup de oligarhi care să-l manipuleze, dar va avea în spate numai alegătorii.”

*

Iată cum a răspuns la întrebarea mea ministra Culturii, Monica Babuc:

„Mai întâi, trebuie să înveţe lipsa de a se încrâncena până la ură, atunci când există o competiţie electorală. Şi să înţeleagă că, competiţia electorală este o competiţie de viziuni şi de idei, nu neapărat de atitudini interumane. Şi doi, cei care stau în spatele candidaţilor pe care îi propulsează ş.a.m.d. trebuie să fie foarte responsabili vis-a-vis de atmosfera care va domni post-alegeri în societate. Noi avem atâta încrâncenare, îmi cer scuze că repet acest cuvânt, că mă gândesc că va trebui un timp de convalescenţă a societăţii noastre ca să revină la o situaţie de bun simţ şi de bonomie, care ne lipseşte cu desăvârşire. Şi eu cred că aceasta este o mare problemă în construcţia unui stat de drept şi a unei societăţi, în fond, morale şi democratice în Republica Moldova. Aceste dezbateri, pe care le-am urmărit cu mult interes în Statele Unite ale Americii, au lăsat întotdeauna loc de bună ziua şi de la revedere, de strâns şi chiar de îmbrăţişat a celor doi candidaţi, care nu este altceva decât un mesaj către societate. Ne confruntăm acum, până la alegeri, după aceasta rămânem oameni. Aceasta e, în primul rând. Mie mi se pare aceasta o experienţă absolut extraordinară, pe care trebuie să o învăţăm.”

Europa Liberă: După umila mea părere, în America există, totuşi, instituţia de arbitraj, fie că e vorba de presă, fie că e vorba de societate, sondajele etc. În Republica Moldova credeţi că avem acest arbitraj echidistant şi obiectiv?

Monica Babuc: „Eu nu cred că el nu există pentru că, totuşi, suntem o societate care trăieşte, mai mult sau mai puţin, democraţia în ultimii 25 de ani de independenţă. Dar toate instituţiile sau grupurile pe care le-aţi enumerat dumneavoastră pentru Statele Unite ale Americii, din păcate, încă sunt la noi într-o perioadă de formare. Şi mă refer aici şi la societatea civilă, şi mă refer şi la presă, din păcate, care nu întotdeauna este foarte obiectivă sau foarte responsabilă față de societate. Eu cred că, până la urmă, cel mai mare arbitru în Republica Moldova este, totuşi, poporul, este societatea, electoratul, care, mai devreme sau mai târziu, pune notele de rigoare politicienilor care vin să se confrunte în anumite competiţii. Şi, deşi acest rezultat se percepe un pic mai târziu, el, totuşi, există şi eu cred că el este cel mai relevant. Să vedem ce se va întâmpla acum.”

Europa Liberă: Deci, dacă dumneavoastră aţi vrea să candidaţi pentru funcţia de preşedinte, v-aţi lăsa pe mâna cetăţeanului?

Monica Babuc: „Cu siguranţă. Dar, deocamdată, nu candidez.”

Your browser doesn’t support HTML5

Profilul celui de-al 45-lea președinte al Statelor Unite

*

Politologul Dionis Cenuşă notează că, după tumultoasa campanie din SUA, populismul trebuie analizat cu mai multă pedanterie:

„Orice imprevizibilitate trebuie luată în calcul, atunci când facem anumite prognoze politice. Instituţiile democratice sunt într-o criză şi, în urma acestei crize, populismul o ia razna.”

Europa Liberă: Cât priveşte calitatea campaniei, arbitrajul, intensitatea duelurilor, cum credeţi, acestea trebuie?

Dionis Cenuşă: „Din păcate, multe dintre declaraţiile lui Trump şi-au regăsit, într-o anumită măsură, replicare în Republica Moldova. Adică, a spune minciuni şi a face declaraţii bazate pe speculaţii este şi o practică aplicată în campania pentru prezidenţiale în Republica Moldova. Politicienii nu mai folosesc instrumentele anterioare pentru a atrage cetăţenii, ci fac speculaţii. Trump a declarat că va construi un zid între Statele Unite ale Americii şi Mexic, oamenii au luat în serios acest lucru. Manipularea este la moment cea mai bună modalitate de a câştiga voturi şi nu lucrurile spuse sincer, bazate pe argumente şi pe dovezi. Probabil, asistăm acum la o criză a elitelor politice, care nu pot produce personalităţi de valoare. Când spun de valoare, mă refer la raportarea dintre inteligenţă, mesajele transmise de către persoană şi, respectiv, aplicabilitatea programelor propuse de acesta sau aceasta.”

*

Deoarece la Breakfastul de la Ambasada americană a apărut preşedintele Nicolae Timofti, l-am întrebat, fireşte, şi pe dumnealui ce învăţăminte ar fi de tras din prezidenţialele de peste ocean:

„Să fim consecvenţi în ceea ce facem. Eu apreciez foarte mult sistemul democratic american, la care ţin. Şi vreau să felicit poporul american că au decurs alegerile în mod democratic. Vom respecta alegerea pe care a făcut-o poporul. Pe interior americanii singuri aşa procedează şi noi la fel, dar vrem ca să păstrăm acele relaţii bune pe care le-am avut până acum şi să continue, să avem aceeaşi susţinere şi ajutor pe care le-am avut până în prezent din partea Statelor Unite ale Americii.”

Donald Trump: o viață în afaceri și la televizor