Your browser doesn’t support HTML5
In memoriam Leonard Cohen (1934-2016)
„La 35 de ani suna ca un om în vîrstă - la 82 sună etern”, scria un cronicar de la iTunes în 21 octombrie 2016, la lansarea celui mai nou - și din păcate ultimul, dar nu se știa asta atunci - album compus și cântat de Leonard Cohen, „You Want It Darker”.
Înainte ca Marianne Ihlen, femeia pe care a iubit-o așa de mult și care l-a inspirat în multe din cântecele sale, să moară de cancer în luna iulie a acestui an, Leonard Cohen și-a luat adio de la ea trimițîndu-i o scrisoare în care îi spunea că se vor revedea curînd.
Și s-a ținut de cuvânt.
Am scris cuvintele care urmează în septembrie 2014, când Leonard Cohen împlinea 80 de ani. Se potrivesc foarte bine și acum:
„Este posibil ca adolescența multora din cei care au azi peste 50 de ani să fi fost marcată masiv de cântecele lui Leonard Cohen, mai ales adolescența acelora care erau la prima lor dragoste neîmpărtășită.
Cântecele din primele albume ale lui Cohen au ceva din tristețea iremediabilă a despărțirii de o femeie pe care o iubești fără leac.
S-a născut în 1934 la Montreal, Canada, într-o familie de evrei din clasa de mijloc, cu rădăcini în Lituania și Polonia.
Face parte din acea tagmă rară a poeților care-și cântă propriile versuri. Mai fac parte din tagma asta Bob Dylan, Georges Brassens, Jim Morrison, Vladimir Vîsoțki și Bulat Okudjava, între mulți alții.
O bună bucată de vreme a fost călugăr budist, și probabil asta l-a învățat că e posibil ca doar umorul să te poată trage înapoi atunci când ești pe cale să faci cu bună știință un pas în abis.
A scris roman, poezie și muzică, iar textele cântecelor sale sale sînt studiate în marile universități ale lumii.
Întrebat recent de revista „Rolling Stone” dacă atitudinea lui față de a compune muzică s-a schimbat de-a lungul deceniilor, Leonard Cohen a răspuns:
„N-am avut niciodată o atitudine. Am fost tot timpul ca un urs la un fagure cu miere, care încearcă să obțină ceva fără să fie înțepat.”