În toate sondajele de opinie, corupția apare ca principala preocupare a moldovenilor. Pot exista mii sau zeci de mii de votanți care condamnă corupția, în numele unor valori de finalitate, dar dacă sunt dispuși să aleagă oameni dovediți sau doar bănuiți a fi corupți, e o mare greșeală. Viitorul președinte va trebui să joace un rol important în stârpirea acestui flagel și pentru acest lucru este important de participat la scrutinul de duminică, spune Veronica Lozan, stabilită cu familia de mulți ani în România.
Your browser doesn’t support HTML5
Alegerile prezidențiale și vocile Diasporei: Veronica Lozan (România)
Veronica Lozan: „Sunt foarte importante aceste alegeri, mai ales că de ceva ani nu s-a mai votat preşedintele. Lumea, chiar şi la nivel simbolic, are satisfacţia aceasta că îşi alege preşedintele. Eu cred că noi, cu valori creştine, cu situaţia în Europa, înconjuraţi de lume bună, ar fi frumos să fim democraţi.”
Europa Liberă: Dacă Veronica Lozan s-a stabilit de mai mulţi ani în România, locuieşte la Braşov, de ce ar interesa-o cine va conduce Republica Moldova în următorii patru ani?
Veronica Lozan: „Probabil, fiecare om pe planeta aceasta are cumva imprimată în gene locul în care s-a născut, apa pe care a băut-o, laptele pe care l-a supt. Locul acela, chiar dacă acum se află într-o sărăcie cruntă, chiar dacă satul din care vin, sat de gospodari şi din care provine unul dintre candidaţi, din localitatea domnului Dodon. Dar acum, chiar dacă aş vrea şi eu să fiu echidistantă, nu e tocmai un personaj cu care m-aş mândri neapărat. Au fost şi alte personalităţi din Sadova, domnul Susarenco, fost judecător, magistrat în Curtea Constituţională. Au mai fost personalităţi, a mai dat Sadova oameni.
Dorul acesta şi locul în care te naşti, chiar dacă, probabil, nu vei mai ajunge să locuieşti acolo niciodată, nu te poate lăsa indiferent. Am trăit dilema aceasta şi în studenţie, acum, probabil, nu, dar în studenţie o resimţeam că aici eram cumva „rusoaica” şi acolo, după mai mulţi ani, când mergi, eşti „românca”. Eşti cumva între două luntri şi, în acelaşi timp, niciunde. Dar locul în care te naşti, probabil, mulţi dintre moldoveni plecaţi, care au fost nevoiţi să plece, care au plecat de bună voie, mulţi dintre cei din diasporă vor muri pe pământuri străine cu dorul nealinat de ţara lor. Şi e normal să te preocupe.
Părinţii mei, chiar dacă sunt şi ei plecaţi, nu-i văd stabilindu-se definitiv sau rămânând definitiv, să-i ţină Dumnezeu sănătoşi pe unde au trebuit să muncească. Aşa că mă preocupă, e firesc să mă preocupe. Chiar dacă prinzi rădăcini în altă parte, acolo e locul unde mai ai prieteni. Te preocupă, te doare ce se întâmplă.”
Europa Liberă: Şi dacă îţi vei da votul pentru următorul şef de stat al Republicii Moldova, ce aşteptări legi de activitatea lui?
Veronica Lozan: „Are nişte prerogative pe care, oricât ar promite unii în campanie că vor face aceea, că vor îmbunătăţi nivelul de trai, nu pot promite nişte lucruri pe care nu le au în atribuţii. Deci, să facă strict ce are în atribuţii, dar să fie măcar o rază de speranţă pentru oamenii dezamăgiţi. Sinceră să fiu, aşteptări foarte mari nu am. Dar să ne reprezinte la nivel internaţional cu demnitate. E un etalon, un simbol, ceva cu ce ieşi în lume. Sau are atribuţii în politica externă. Atribuţiile pe care le are acest preşedinte să fie îndeplinite aşa cum se cuvine, să fie un garant, să fie un împăciuitor, că societatea e divizată, să transmită nişte semnale pozitive în societate, în ţară.”
Europa Liberă: Schimbarea pe care, totuşi, o vor moldovenii, mulţi dintre ei, aşa cum spun, ar fi în domeniul eradicării corupţiei, atenuării sărăciei, să pledeze mai insistent pentru justiţie independentă şi, cel puţin, un management decent al banilor publici.
Veronica Lozan: „Sărăcia va mai dura, probabil, se vor mai perinda. Mă doare să o spun, nu ştiu dacă părinţii noştri vor mai prinde bunăstare în ţară. Dar e foarte simplu să-ţi dai seama că toate problemele derivă din una mare – corupţia dublată de lipsa de valori.
Corupţia la toate nivelele, începând de la cea aşa-zis minoră, din şcoală, până la cea din spitale, din instituţiile de stat, aceasta e problema numărul unu, problema care a alungat populaţia, problema care a alungat profesorii calificaţi din şcoli. S-au închis şcoli pentru că populaţia de vârstă fertilă a plecat din ţară, că trebuia să-şi hrănească copiii. A plecat populaţia fertilă şi, respectiv, s-au născut copii în alte părţi sau şi-au luat cu ei în alte părţi copiii pe care îi au. Cum să păstrezi o şcoală, mă gândesc la şcoala din satul meu, o şcoală cu trei etaje, şcoală mare, construită în anii ’70 pentru populaţia de atunci, cm să să o păstrezi deschisă, cu cadre competente şi calificate, care să poată sta în faţa elevului pentru zece sau câțiva elevi. E greu să faci treaba aceasta într-o ţară sărăcită de corupţie, secată, secătuită de corupţie. Este imposibil.
Corupţia e prima. Şi atunci măcar să trâmbiţeze sau să dea de ştire, sau să fie un clopoţel care să alarmeze. Corupţia e cauza numărul unu a tuturor problemelor. Şi lipsa de educaţie, dublată de lipsa de valori. E dureros, dar acesta e adevărul. Şi să fie o transparenţă totală în cheltuirea banului public.”
Europa Liberă: Mulţi sunt nehotărâţi. Ce înseamnă un vot irosit, un vot care pentru următorii patru ani ar putea, totuşi, să decidă mult?
Veronica Lozan: „Da, e un vot care ar putea să însemne mult, măcar şi la nivel simbolic, pentru unii într-un sens, pentru alţii în alt sens. Ce înseamnă? Noi, balcanici fiind, hai să merg doar să mâzgălesc buletinul sau să nu merg deloc, fiindcă am mai mers şi nu a ieşit cine am vrut eu sau lasă că jocurile se fac la alt nivel. Nu aş vrea să cred într-o teorie mondială a conspiraţiei, pare, totuşi, că pe undeva se vehiculează şi la alte nivele, că jocurile sunt făcute şi că marile puteri ne decid nouă soarta, suntem prea mici și neimportant.
Dar dacă şi în lista electorală permanentă sau noi, de exemplu, votăm pe nişte liste din străinătate, dar eu aş considera-o și o datorie, chiar dacă nu consfinţită, ci, mai degrabă, morală de a vota, de a-ţi exprima opţiunea, atunci ai tot dreptul să-l critici pe acela care este, dacă nu l-ai vrut tu. Iar cei care nu ies deloc sau sunt total dezamăgiţi mi se pare că nu vor fi îndreptăţiţi să se plângă. De plâns vor mai fi generaţii care vor trebui să plângă. Pare că palma aceasta de pământ e blestemată, e cu multe patimi de dus. Dar, măcar, atât cât putem face noi. Atât timp cât ai depus semnătura, ai o scuză, că nu-şi va pune altcineva semnătura în locul tău. Ai mers şi ţi-ai pus semnătura în dreptul numelui tău şi ţi-ai exprimat opţiunea în cabină. E dreptul nostru. Consider că ar trebui să iasă şi mic, şi mare. Să iasă toţi, de la mic la mare, de la 18 ani până la cel mai în vârstă om să voteze.”