Deși programele de guvernare prezentate de principalele partide românești înainte de alegeri nu dau mare importanță politicii externe, totuși propaganda din spatele lor sugerează câteva direcții. Cel mai recent scandal îl are în mijloc pe Traian Băsescu acuzat de „trădare” în procesul recuperării tezaurului României aflat la Moscova. Fostului președinte, care deschide lista pentru senat din partea Partidului Mișcarea Populară i s-a reamintit că a refuzat oferta Rusiei de a returna tezaurul și că pentru a bloca procesul l-ar fi retras pe fostul ambasador al României la Moscova, Dumitru Prunariu. Realitatea TV și Antena 3 folosesc aceleași argumente pentru a-i submina șansele lui Traian Băsescu. Potrivit informațiilor mai mult sau mai puțin oficiale, rușii ar fi vrut să înapoieze o mare parte a tezaurului pe căi neoficiale, deci prin intermediari privați, fără să introducă în circuit Banca Națională a României și celelalte instituții ale statului. Fostul președinte ar fi stricat însă acest aranjament după ce a venit la putere și a făcut prima vizită oficială la Moscova în iarna lui 2005.
Potrivit sondajelor oficiale, partidul lui Traian Băsescu se află la limita intrării în Parlament, dar unii specialiști susțin că formațiunea lui va trece pragul de cinci procente fără probleme.
Social-democrații și liberalii nu au intrat în acest joc al acuzațiilor, dar televiziunile ajutătoare rostogolesc informațiile și le pasează de la un canal la altul. Social-democrații au prezentat, de altfel, până acum doar programul economic de guvernare. Aflat în fruntea clasamentului, conform caselor de sondare, Partidul Social-Democrat nu a vorbit încă despre ce fel de politică externă va face și nici care va fi echipa care va concepe și pune în aplicare acest capitol. În perioada campaniei electorale din Statele Unite, Liviu Dragnea, liderul social-democraților spunea că atât Hillary Clinton, cât și Donald Trump au vorbit despre aceleași „ținte” pe care le vizează și partidul său. Țintele Partidului Social Democrat sunt „cât mai mulți cetățeni în clasa de mijloc, locuri de muncă bine plătite și apărarea capitalului autohton”.
Susținerea capitalului autohton în detrimentul celui străin este o temă de campanie, susținută tot de televiziunile de știri, ajutate de majoritatea politicienilor, dar în special de social-democrați. Acest subiect este prezentat în culori tot mai sumbre din care să rezulte că actualul guvern le-ar da occidentalilor pe degeaba părți din industria sau agricultura țării. E o idee recurentă, care ține de naționalismul autohton și care a fost lansată prima dată în 1990 odată cu sloganul „noi nu ne vindem țara”. Un alt subiect preferat de social-democrați și de majoritatea televiziunilor de știri este legat de așa numiții oamenii ai lui Soros care ar face politica Occidentului în defavoarea României.
În programul lor de guvernare, liberalii vorbesc despre „vremurile tulburi „care vor veni pentru Europa și propun ca România să devină ancora din Est a Europei unite: „avem forța să rămânem cel mai de încredere partener din Europa de Est al Statelor Unite ale Americii. Totodată, avem datoria istorică și morală de a-i ține lângă noi, pe o cale europeană pe românii din Republica Moldova”.
Între propagandă, scandal și ignorare, partidele românești par dezinteresate de politica externă, pe care o folosesc doar ca instrument de atragere a voturilor, de incriminare, dar și de a transmite mesaje subliminale. Prin trânta televiziunilor de știri cu Occidentul, spre exemplu, social democrații par să întindă o mână spre Est.