Parlamentul de la Sofia a adoptat amendamente la Legea privind caracterul criminal al regimului comunist din Bulgaria, inițiate de partidul de centru-dreapta „Cetățeni pentru dezvoltarea europeană a Bulgariei” (GERB) al primului ministru demisionar Boiko Borisov și de Blocul Reformator, dreapta tradițională.
Your browser doesn’t support HTML5
Amendamentele au fost aprobate în urmă unor dezbateri aprinse, cu 104 voturi pentru, 46 împotrivă și trei abțineri din totalul de 240 de deputați.
Legea cere ca însemnele și monumentele create în timpul regimului comunist, care glorifică fostul partid comunist și liderii săi, trebuie să fie îndepărtate din locurile publice. Dacă obiectele sau clădirile nu pot fi îndepărtate, acestea vor fi marcate cu inscripții speciale care informează că regimul comunist din Bulgaria a fost declarat criminal prin lege.
În programele școlare și universitare regimul comunist va fi tratat conform Legii.
Nerespectarea noilor prevederi ale legii va fi sancționată cu amenzi.
Amendamentele au fost susținute de parlamentari ai GERB, ai Mișcării pentru Drepturi și Libertăți, Blocul reformator, Frontul Patriotic și de Centrul Democratic din Bulgaria.
Parlamentari din Partidul socialist, în ascensiune ca urmare a victoriei în alegerile prezidențiale a candidatului său Rumen Radev, ABV al ex-președintelui-socialist Gherghi Părvanov, ultranaționaliștii din „Ataka” și unii membri ai Frontului Patriotic au votat împotrivă.
Organele de stat și primăriile vor controla respectarea legii. Simbolurile comuniste vor putea fi expuse în Muzeiul arte socialiste. În fața monumentelor ce nu vor putea fi îndepărtate precum cel al armatei sovietice vor fi puse inscripții cu următorul text „Regimul comunist în Bulgaria 9 septembrie 1944 – 10 noiembrie 1989 și activitatea Partidului comunist sunt declarate criminale prin Legea adoptată de cel de al 38-lea Parlament.”
Amenzile pentru persoanele fizice ce nu respectă prevederile legale se cifrează la echivalentul a 100 de euro. Cele pentru persoanele juridice – la echivalentul a 1000 de euro. Amenzile vor fi impuse prin ordine semnate de prefecții regionali sau de primul ministru.