Un grup de persoane cu dizabilități motorii au vizitat astăzi în premieră sediul Parlamentului din capitală, apreciind pozitiv accesibilitatea lui pentru scaunele cu rotile și discutând apoi cu deputații despre măsuri de eficientizare a incluziunii sociale. Vizita a avut loc în ajunul Zilei internaționale a persoanelor cu dizabilități.
O zi obișnuită din viața lui Iuri Ghiorghiță în aparenţă nu se deosebește prea mult de rutina cotidiană a altor persoane care fac naveta între locul muncă şi domiciliu. Doar că drumul de la Ghidighici la Chișinău e mult mai greu pentru bărbatul de 49 de ani, care are o traumă la picior, cauzată la naștere.
„Încerc să-mi planific ziua în așa mod, încât să evit regiunile mai problematice din oraș, unde e mai periculos. De exemplu, iarna când toată zăpada e mutată spre bordură e foarte greu să ieși din troleibuz, să schimbi transportul, există un risc mare să te impiedici. Știu, pare un mărunțiș, dar pentru noi acestea sunt pericole adevărate. Din fericire, împrejur sunt mulți oameni care sar în ajutor.”
Lipsa infrastructurii pentru persoanele cu dizabilități a stârnit mereu nemulțumiri. Periodic, persoanele care suferă din cauza acestui gen de discriminare încearcă să se facă auzite. În luna iunie, a avut loc un protest în fața judecătoriei Centru, care atrăgea atenția asupra faptului că sălile de judecată nu sunt accesibile pentru persoanele cu deficiențe locomotorii.
Your browser doesn’t support HTML5
În ajunul Zilei internaționale a persoanelor cu dizabilități
Chiar dacă ameliorările în capitală devin mai vizibile, Iuri Ghiorghiță spune că rampele de acces pentru scaunele cu rotile nu sunt suficiente.
„Dacă persoana e în cărucior, el folosește această pantă să intre în clădire. Dar mai departe ce face? Nu m-aș mira dacă nu poate ajunge în ascensor sau nu poate folosi scările din interiorul clădirii, fiindcă acolo nu au pus pante. De multe ori, nici la veceuri nu poate ajunge. Această problemă are nevoie de o abordare complexă.”
Din cele 40 de instituții de stat, monitorizate de membrii Uniunii Organizațiilor Invalizilor din Republica Moldova, doar două puteau fi vizitate fără mari dificultăți, constată raportul prezentat presei. Clădirile inspectate de experți se află la Chișinău, Strășeni, Hâncești, Ialoveni și au fost alese pe măsura importanței lor în comunitate.
Ruslan Lopatiuc
Ruslan Lopatiuc are deficiențe de auz și spune că orașul Chișinău nu e deloc prietenos cu persoanele care mizează pe văz mai mult decât alții.
„În Chișinău lipsesc multe indicatoare de străzi și numerele caselor. Exact același lucru e cu transportul. Ca să găsești vreo adresă, trebuie să pierzi mult timp căutând încătro se îndreaptă troleibuzul, deoarece nu toate au itinerarul amplasat la vedere. Dacă în Centru, pe case mai vezi numărul și denumirea străzii, pe blocurile de pe străzile lăturalnice abia le găsești.”
Ruslan Lopatiuc spune că autoritățile au de la cine învăța, atât în Vest, cât și în Est.
„Aș vrea ca autoritățile noastre să ajute surzii și să le ofere aparate de auz, telefoane mobile, laptopuri. Aceste echipamente sunt importante pentru noi, fiindcă comunicăm mai ales prin email și mesaje scurte telefonice. În Rusia se mai oferă gratuit și televizoare speciale cu dispozitive pentru subtitrare, ceea ce e important pentru a fi informat.”
Vitali Covaliov
Persoanele cu dizabilități rareori sunt luate în seamă atunci când se adoptă decizii politice în numele lor, spune președintele Uniunii Organizațiilor invalizilor din R. Moldova, Vitali Covaliov.
„Se simte o lipsă de încredere în viitor. Persoanele cu dizabilități nu mai cred că va fi mai bine și că vor avea loc schimbări. Nu mai au încredere în autorități. Și nu e vorba de un politician aparte, dar guvernarea per total. Când aud de politică, se schimbă la față. Vrem ca guvernanții să-și amintească de existența oamenilor cu nevoi speciale nu doar în timpul alegerilor.”
Viața independentă este practic prioritatea numărul unu a tuturor persoanelor cu dizabilități, se arată în raportul ONG-ului care apără interesele acestei pături vulnerabile de societate. Dar atâta timp cât ajutoarele materiale rămân a fi mici, oamenii cu nevoi speciale sunt nevoiți să mizeze mai mult pe bunătatea persoanelor dragi, decât pe grija garantată din partea statului, a conchis Vitali Covaliov.