Veronica Arpintin este fondatoare a Asociaţiei Femeilor de Afaceri și conduce o echipă a Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru susținerea micului business în Republica Moldova. Dar pe lângă aceste activități, mai conduce Comunitatea Femeilor Ucrainene din Republica Moldova. Jumătate ucraineancă și jumătate moldoveancă, Veronica Arpintin s-a aflat zilele acestea în centrul organizării unei manifestări de comemorare a victimelor foametei ucrainene din 1933-1934, cunoscută cu numele de „Holodomor”, subiect și al unui interviu acordat Europei Libere.
Your browser doesn’t support HTML5
Despre marea foamete din Ucraina stalinistă cu Veronica Arpintin
Europa Liberă: Discutăm despre foamete, 70 de ani se împlinesc de la acel genocid pentru teritoriul de aici, dintre Prut şi Nistru. Dar ucrainenii sunt cei care au avut înaintea cetăţenilor de aici să sufere de pe urma Holodomor-ului. Generaţia tânără cunoaşte puţin despre ceea ce s-a întâmplat pe acele timpuri. De ce trebuie să cunoască şi ei adevărul?
Veronica Arpintin: „Din ceea ce am văzut eu într-un manual şcolar de istorie, a fost o pagină şi jumătate de text general. Această uitare a evenimentelor istorice recente duce la deformarea unei conştientizări a contextului în care noi ne aflăm. Aceste lucruri se reflectă în alegerea politică făcută de populaţia Republicii Moldova şi clar demonstrată recent, la alegerile prezidenţiale. Dar pentru mine lucrul cel mai important este că, atunci când nu cunoşti istoria, nu cunoşti cine eşti tu, de unde vii, care este neamul tău, nu poţi să defineşti unde te duci, ce vrei, la ce trebuie să tinzi.”
Europa Liberă: Există o explicaţie de ce Ucraina mult timp a păstrat în tăcere adevărul despre foamete? Decenii la rând nu s-a vorbit despre această tragedie. Numai în şoaptă.
Veronica Arpintin: „În şoaptă s-a vorbit pe timpul Uniunii Sovietice. Pe timpul Uniunii Sovietice nu ai putut să vorbeşti despre represii, deportările în masă care au avut loc, despre mii de mici revoluţii şi în Ucraina, şi în Republica Moldova, atunci când un sătuc sau sate se adunau şi nu voiau să intre în colhoz. Cunoaştem, colectivizarea a fost făcută forţat şi în Ucraina, şi pe teritoriul Republicii Moldova de astăzi. Nu s-a vorbit, dar în Ucraina de 20 de ani deja se vorbeşte foarte deschis, cu voce tare, au fost desecretizate arhivele.
În Moldova am discutat cu mai mulţi colaboratori ştiinţifici, care fac cercetări în acest domeniu şi am întrebat de ce la noi în Moldova se cunoaşte mai puţin despre foametea organizată. Şi răspunsul a fost că nu este corect faţă de oamenii părinţii cărora au participat. Pentru că noi toţi înţelegem că această foamete a fost organizată şi cu participarea persoanelor locale, cu participarea persoanelor care au venit din Ucraina. Deci, asta este. Deşi aici trebuie să distingem foarte corect între cunoaşterea adevărului istoric şi stima faţă de alte persoane care sunt rude cu persoane care au participat în percheziţii.”
Europa Liberă: Ucraina a reuşit să obţină suportul comunităţii internaţionale în calificarea fenomenului tragic din anii 1932-1933 drept genocid. De ce credeţi că întârzie autorităţile de la Chişinău să ceară o recunoaştere?
Veronica Arpintin: „În Ucraina, totuşi, societatea a fost monoetnică sau majoritatea victimelor au fost ucrainenii etnici, dar în teritoriul Republicii Moldova, conform statisticilor, locuiau mai multe etnii. În acest gen, cred că e foarte dificil să pronunţi acea foamete ca un genocid faţă de o etnie oarecare, dar cred că sunt multe cuvinte care se potrivesc procesului de nimicire organizată a populaţiei unui teritoriu, care a avut loc în Republica Moldova. Totodată, aş aştepta de la oamenii de ştiinţă deschiderea informaţiilor care pot fi publicate. Cifrele oficiale pe care noi le avem, de 200.000 de persoane decedate în urma distrofiei, din cele ce cunosc eu şi din alte surse care au fost publicate în străinătate, sunt eronate, ca şi în Ucraina.”
Europa Liberă: Deci, intenţionat greşite?
Veronica Arpintin: „Da. Pentru că în Ucraina se spune că au decedat patru milioane de persoane, dintre care 300.000 de femei însărcinate, dar ucrainenii anunţă o cifră de șapte milioane de persoane. Cred că şi în Moldova cifra de 200.000 de persoane nu este reală. În satul unde locuiau bunicii mei din Republica Moldova...”
Europa Liberă: În care sat?
Veronica Arpintin: „…satul Cuhureşti, raionul Floreşti, mai mult de jumătate de populaţie a suferit în urma foametei, au fost cazuri de canibalism, despre care noi toţi nu vorbim. Bunica povestea că au fost oameni care deja nu înţelegeau ce se întâmplă şi îşi mâncau copiii. Consecinţele acestei foamete noi nu le putem măsura anume în numărul persoanelor care au decedat, pentru că au fost consecinţe de lungă durată. Unele familii în întregime au dispărut, pentru că nu au putut să supravieţuiască. Cei care trăiau, am vorbit cu o persoană, care povestea că ei trăiau lângă iaz, peştele a fost cel care i-a salvat, pentru că acea lege despre grâu şi alte produse alimentare nu se răspândea şi la peşti. Mâncau scoici, prelucrau scoicile.
Cei care ca buneii mei trăiau lângă pădure aveau acces la ghindă, produse care puteau salva pe cineva, nu pe toţi, dar populaţia altor teritorii a fost supusă unei nimiciri. Dintre persoanele din satele ucrainene de la nord, pe care le cunosc şi le-am auzit, spuneau că veneau în case şi răsturnau chiar şi borşul, dacă era pe plită. Deci, a fost o activitate organizată cu cruzime şi cu un scop bine determinat. Noi ştim că pe teritoriul Republicii Moldova în istoria scrisă, care e cunoscută de la Herodot şi mai departe, niciodată nu a fost foamete.”
Europa Liberă: Pământul e atât de bogat, că hrăneşte populaţia.
Veronica Arpintin: „Da. Şi, în acest context, foametea fiind consecinţa unei secete nu poate fi justificată. Cred că este timpul să deschidă arhivele şi cărţile cei care trebuie să facă acest lucru.”
Europa Liberă: Dumneavoastră, ca etnici ucraineni în Republica Moldova, organizaţi evenimente în memoria victimelor foametei şi represiunilor politice din perioada sovietică. Cât de interesat este publicul să vină la aceste evenimente?
Veronica Arpintin: „Dorim copiii noştri, copiii membrilor comunităţilor să cunoască acest lucru. Şi de fiecare dată în cadrul acestui eveniment noi implicăm copiii şi membrii în unele activităţi, când participă nemijlocit la nişte scenete. Pentru că atunci când simţi acea frică, chiar şi pentru cinci minute sau acel nerespect, umilinţă, când îţi iau hainele sau mâncarea, atunci altfel trăieşti acel moment.
Totodată, avem ca obiectiv ca persoanele care participă să povestească altora, colegilor de clasă, colegilor de grupă de la universitate despre acest eveniment. Noi nu avem multe pârghii pentru a disemina această informaţie, suntem o organizaţie nonguvernamentală. Şi, în acest sens, ne bucură foarte mult că avem susţinerea unor mass-media din Republica Moldova. Noi toţi cunoaştem de la bunici că a fost foamete, cine a murit, unii toată viaţa au mâncat harbuz cu pâine şi numai cu pâine şi totul cu pâine. Deci, sunt unele tradiţii în familie pe care lumea nu le înţelege, dar ele vin de la foametea ceea – faptul că nu se aruncă mâncarea, pâinea, chiar dacă a căzut, nu se aruncă.
Toate aceste tradiţii şi obiceiuri vin din acea perioadă foarte dificilă. Tradiţia când femeii însărcinate i se dă măcar ceva dacă vine la tine în casă, o ciocolată, un măr, măcar ceva trebuie să dai, m-am interesat, credeam că este o tradiţie creştină, anume vine din perioada aceea. Ar fi bine ca tineretul să cunoască, pentru că ei vor fi alegerea pentru noi peste 10-20 de ani. Şi alegerea aceea va corectă numai în cazul când ei vor fi informaţi. Şi aceasta e responsabilitatea noastră să-i informăm.”
Europa Liberă: A propos, mi-am amintit acum un vers, se pare Leonida Lari l-a scris: „Să nu arunci, copile, pâinica jos nicicând / Că undeva departe plânge un copil flămând”. Iată un îndemn şi de ce trebuie să fie cunoscut trecutul. Aceasta e cel mai important.
Veronica Arpintin: „Ar fi bine să fie implicat şi statul la oricare nivel. Am apreciat foarte mult existenţa Muzeului ocupaţiei sovietice, care a fost inaugurat recent de către ministrul Şalaru. E una când ştii ceva şi alta e când vezi listele întregi cu oameni, „расстрельные списки” în limba rusă, lista celor care urmau să fie decapitaţi. Deci, o semnătură şi pentru sute de oameni viaţa a fost decisă. Noi trebuie să cunoaştem, să ştim şi atunci vom trăi altfel, vom avea respect faţă de noi, vom şti de ce în unele cazuri noi suntem umiliţi ca popor. Şi noi continuăm să fim umiliţi.”
Europa Liberă: Pentru că sunteţi reprezentantă a comunităţii ucrainene, putem încheia această discuţie spunând că despre Holodomor de acum se cunoaşte ca despre un genocid al ucrainenilor. Aceasta a fost important să se demonstreze, dar, mai ales, să se cunoască de către toată lumea, cea care trebuie să tragă concluzii, trebuie să înveţe lecţii.
Veronica Arpintin: „Şi pentru noi este important ca să comemorăm acele victime, care sunt şi în familia mamei mele, în regiunea Zaporojie. Acolo a fost Holodomorul foarte dur. Noi comemorăm acele victime, dar pentru Republica Moldova noi avem alt obiectiv, noi dorim cât mai multă lume să cunoască despre ce s-a întâmplat, fără ca să ne gândim cine e de vină. Şi mai mult decât atât, să nu învinuim reprezentanţii anumitor etnii. Nu este corect.”
Europa Liberă: În primul rând, reprezentanţii etniei ruse, pentru că ideologia sovietică cade pe umerii lor.
Veronica Arpintin: „Dar, totodată, trebuie să fim atenţi, să nu-i etichetăm pe toţi. Nu este obiectivul nostru să generăm ură sau negativism faţă de reprezentanţii diferitelor etnii. Obiectivul nostru este ca lumea să cunoască ce s-a întâmplat şi să ştie unde noi trebuie să mergem şi cine suntem noi.”
Europa Liberă: Şi ca despre cea mai mare crimă a lui Stalin, foametea neagră, să se cunoască la justa valoare.
Veronica Arpintin: „Foarte corect. Pentru că este foarte greu, după mine, să apreciez dacă Gulagul a fost mai dur sau foametea aceea organizată. Dar când studiezi anumite fenomene, atunci eşti înarmat cu cunoştinţe, poţi să-ţi faci concluziile proprii. Nu poţi fi aşa de uşor manipulat, cum sunt manipulaţi cetăţenii Republicii Moldova.”