Judy Dempsey, analist la institutul de cercetări Carnegie Europe, crede că votul de duminică din Italia, la care au fost respinse clar reformele propuse de premierului Metteo Renzi, „sunt o pierdere mare pentru economia Italiei”,
Într-un interviu cu corespondentul Europei Libere la Bruxelles, Rikard Jozwiak, Dempsey argumentează că economia italiană este într-o criză profundă „șomajul este mare, birocrația pretutindeni și ineficientă”, așa că reformele propuse de Renzi ar fi fost salutare. Votul împotrivă se explică prin faptul că unii cred că premierul are deja puteri suficiente iar reformele constituționale ar fi mărit prerogativele premierului. Dar pentru majoritate, „a fost un vot împotriva sistemului”, crede Judy Dempsey.
De ce ar fi înfrîngerea și demisia premierului italian o veste proastă pentru Europa? În primul rând pentru că Italia este una din țările fondatoare ale Europei unite, reamintește Dempsey. „ În al doilea rând pentru că a sprijinit integrarea europeană și moneda unică. În al treilea rând, pentru că votul de duminică arată că forțele anti-europene din această mare țară europeană câștigă putere”.
După Brexit și după referendumul din Italia, Uniunea Europeană are de trecut câteva teste grele anul viitor: alegerile generale din Germania dar mai ales alegerile prezidențiale din Franța.
În opinia lui Judy Dempsey, aici lupta se va da între conservatorul Francois Fillon și probabil, socialistul Manuel Vals, „care se vor confrunta cu Marine Le Pen, lidera Frontului Național. Dacă Le Pen câștigă...Franța ar putea organiza un referendum și părăsi Uniunea Europeană. Așa că alegerile din Franța sunt cruciale pentru viitorul Europei. Asta o știu și Berlinul, și Bruxellex-ul, și Parisul și Roma”, încheie Judy Dempsey, analista de la Carnegie Europe, intervievată de corespondentul Europei Libere.