România: De la supendarea președintelui la Sorin Grindeanu

Sorin Grindeanu, imagine pe pagina sa de Facebook

Liviu Dragnea: noul guvern nu va fi gata înainte de Anul Nou.

În România, impresia că tranziția politică după alegeri va fi lină s-a estompat puțin când președintele Klaus Iohannis a respins marți candidatul propus la funcția de premier de partidul învingător, Social-Democrat, cerându-i să înainteze un nume nou. Liderul PSD Liviu Dragnea a spus în replică că ar putea declanșa procedura de suspendare a președintelui, dar a adăugat că nu vrea să creeze instabilitate. Până la urmă Dragnea a ales compromisul...

Liderul social-democrat, Liviu Dragnea a declarat că nu va merge la Palatul Cotroceni cu noua propunere de prim-ministru, fiindcă nici președintele nu i-a chemat la sediul președinției pentru a-i anunța pe reprezentanții noii majorități că o respinge pe Sevil Shhaideh.

După ședința conducerii lărgite a PSD, Dragnea a explicat că social-democrații au discutat mai multe variante:

i) suspendarea președintelui, cerută prin „mii de mesaje” venite din partea simpatizanților partidului, sub pretextul că ar există deja „mai multe motive” în acest sens. Suspendarea este „arma parlamentului” dată de „popor”, a precizat liderul PSD, adăugând imediat că el nu este „iresponsabil” să folosească această „forță” pentru „a face rău și a tulbura viețile românilor”.

ii) menținerea propunerii inițiale, adică a fostei ministre a Dezvoltării, Sevil Shhaideh, care s-a retras, însă, din cursă fiindcă „a primit amenințări cu moartea”, după cum a declarat Liviu Dragnea. În presa centrală de la București au apărut mai multe informații potrivit cărora soțul doamnei Shhaideh, un sirian care a lucrat 20 de ani în administrația dictatorului de la Damasc, ar fi un militant activ pro-Assad.

iii) conducerea PSD ar fi insistat ca Liviu Dragnea să fie nominalizat de partid ca premier, dar acesta a declinat-o, din cauza Legii 90/2001, care nu le permite celor condamnați penal să ocupe funcții în guvern.

iv) soluția acceptată în final de PSD a fost o nouă propunere pentru funcția de premier în persoana lui Sorin Grindeanu, 43 de ani, absolvent de matematică, șeful Consiliului Județean Timiș. Acesta a fost ministru al Comunicaților în guvernul lui Victor Ponta, deputat al PSD, membru al Comisiei pentru controlul Serviciului Român de Informații. Întrebat la ce parte a programului de guvernare a lucrat, Grindeanu a ezitat să răspundă, lăsându-l pe Liviu Dragnea să dea mai multe detalii, ca și cum i-ar fi fost frică să spună ceva. Această imagine sugerează deja care este rolul pe care îl va juca tânărul premier, în eventualitatea că va fi desemnat de președinte.

În orice caz, noul guvern nu va fi gata înainte de Anul Nou, a subliniat liderul PSD, aruncând vina pentru toată întârzierea pe Klaus Iohannis.