Statele Unite au anunțat expulzarea a 35 de diplomați ruși și introducerea de noi sancțiuni economice și a altor măsuri restrictive împotriva Rusiei ca răspuns la presupusele atacuri ale hackerilor ruși în timpul recentelor alegeri prezidențiale americane.
Măsurile anunțate joi, 29 decembrie, de Casa Albă, au fost mediatizate amplu încă din timp, inclusiv de președintele Barack Obama într-un interviu la începutul acestei luni.
Casa Albă a impus, între altele, sancţiuni împotriva a doua agenţii majore de securitate din Rusia și liderilor acestora, punerea sub urmărire a unor pirați cibernetici și închiderea unor baze operaționale ruseşti, aflate la New York și în statul Maryland.
Ministerul de externe de la Moscova a numit sancțiunile contraproductive și a declarat că acestea vor dăuna relațiilor bilaterale dintre cele două țări.
În timpul recentelor alegeri prezidențiale americane, Partidul Democrat a declarat în repetate rânduri că serverele sale au fost sparte de hackeri ruși, în interesele Kremlinului. Rusia a respins acuzațiile, numindu-le lipsite de temei.