Două nave militare rusești au sosit marți în Filipine într-o vizită de prietenie, pe fondul eforturilor președintelui Rodrigo Duterte de a cultiva relații mai bune cu Moscova, au spus oficiali citați de agențiile de presă occidentale. Nava anti-submarin Admiral Tributs și tankerul Boris Butoma au ancorat în portul Manila în vederea vizitei de cinci zile, în care navele vor fi deschise publicului. Amiralul Eduard Mihailov, comandant-adjunct al flotei rusești din Pacific, a spus la o ceremonie de întâmpinare: „Puteți alege să cooperați cu Statele Unite sau cu Rusia, dar noi tot suntem gata să vă ajutăm cum putem”. Insulele Filipine au fost vreme de decenii un aliat de nădejde al Statelor Unite, dar noul președinte socialist Rodrigo Duterte a reorientat politica externă spre China și Rusia.