Născută la 20 noiembrie 2003 in orasul Chisinău. Elevă in clasa a VII-a la Liceul „Mircea Eliade”. Frecventează cursuri de actorie. Pasionată de lectură.
Luni
Încă mai sunt copleșită de emoțiile sărbătorii Anului Nou. Am petrecut în familie și ca în fiecare an a venit pe neobservate Moș Crăciun pentru a ne lăsa mici surprize sub brad. Anul acesta am primit un maldăr de cărți și sunt foarte fericită. Știe el, Moșul, că sunt o împătimită a cititului, De altfel, mulțumesc familiei mele pentru această poveste frumoasă trăită an de an, care ne menține în leagănul copilăriei. Luminițele, cadourile, cîntecele vesele și iubirea părințiilor ne dau speranță și puterea de a face mai mult bine, de a ne bucura, de a zîmbi, de a fi recunoscători. De a trăi, pur și simplu, mai bine și mai frumos.
Your browser doesn’t support HTML5
Jurnal săptămînal: Mihaela Anton
Sigur că aceasta nu ne scutește de rutină și de problemele cotidiene. Sunt o preadolescentă. Ce probleme reale aș putea avea? Dar sunt zile cînd nici povestea Moșului nu mă poate ajuta să văd lucrurile bune și frumoase. Și mă întreb atunci: ori adulții din ziua de azi nu au trecut prin tot ce trecem noi, sau noi dramatizăm prea tare totul. Pentru moment, aceasta este singura explicație a deficienței înțelegerii între generații.
Gîndurile mohorîte vin să le risipească un eveniment ce-l vom sărbători astă-seară în familie. La mulți ani, nanule! Mulțumesc pentru conversațiile de suflet pline de înțelepciune și inteligență. Totdeauna mi-au dat aripi.
Marti
Mă trezesc cu aceeași așteptare tainică a unei minuni. Mă îndrept spre fereastră și mă forțez să văd măcar cîțiva fulgi. Nici zare… Același peisaj posomorît. Iernile în Moldova nu mai sunt ca odinioară. Povestirile bunicilor și ale părinților despre ierni cu zăpezi înalte și ferestre pictate de ger par a fi din basme, și nici de cum din lumea reală. Anul acesta însă, am avut ocazia de a face cunoștință cu Doamna Iarnă – cea din tinerețile bunicilor.
Am plecat pentru cîteva zile la munte. Tot timpul șederii noastre a nins. A nins mărunt și repede, mășcat și leneș, ba chiar am prins și un viscol. Fulgii roiau în jurul nostru, îndemnîndu-ne să ne bucurăm de minunea ce ne copleșea. Zăpada scîrțîia sub pașii noștri – refren iernatic banal poate pentru unii, pentru mine, însă, era încîntător. În jur întocmai ca la V. Alecsandri: „Tot e alb, pe cîmp, pe dealuri, împrejur în depărtare…”. Totul parcă trăia o sărbătoare – brazi cu pelerine albe aruncate cochet peste umeri, case cu căciuli stufoase trase peste ochi. Peisaj de basm. Am schiat, ne-am dat cu săniuța… Totul în jur aminteau de poveștile bunicilor și mă readuceau la realitate doar mașinile care încercau stingher să se încadreze în acest tablou mirific.
Mă bucur că am avut parte de aceste zile minunate. Au fost doar trei zile, dar au reușit să-mi inunde sufletul de bucurie. Ce păcat, însă, că la noi, iernile au din ce în ce mai puțină zăpadă…
Miercuri
Mihaela Anton în studioul europei Libere
Am mers la bibliotecă pentru a-mi alege o nouă lectură de vacanță. Bibliotecara – o doamnă minunată, care stîrnește admirație. Trec deseori pe aici și am reușit să ne împrietenim, iar conversțiile cu dumneaiei, de altfel niciodată plictisitoare, îmi fac aceste vizite și mai plăcute. Am o dispoziție bună, iar în astfel de clipe, totul îmi este drag în jur.
În troleibuz însă, mă fac părtașă, fără să vreau, la o discuție care a atras mai mulți călători. Același refren pe care în ultimul timp, îl poți auzi cu ușurință oriunde: totul e rău, conducerea e proastă, e din ce în ce mai greu de trăit în țara aceasta. Singura soluție e plecarea. Pe mine mă doare această atitudine a noastră. De parcă n-am fi strănepoți de-ai lui Ștefan. Alegem să abandonăm această palmă de pămînt în care ne avem rădăcinile, cu tot cu vii, livezi și codri. Oare putem lăsa în uitare mormintele strămoșilor care și-au așternut viața la picioarele noastre, pentru ca noi s-o luăm de la capăt? Oare putem lăsa casele părintești, chiar și sărăcăcioase, dar care au dat avînt aripilor noastre spre zbor? Avem un pămînt roditor – asta ni se spune la lecțiile de geografie. Suntem neam de oameni vrednici și harnici. Cum să lăsăm toate darurile primite de la străbuni pentru un trai mai bun în
Dacă fiecare așteaptă ca altcineva să facă schimbarea, ea nu va veni niciodată ...
străinătate? De ce să muncim la prosperarea altor neamuri, iar pe al nostru să-l lăsăm baltă? Sunt de acord că nu avem cea mai bună conducere, și e greu să faci schimbarea cînd nu ai nici un sprijin și nimeni nu îți apreciază munca. E greu cînd ești furat din toate părțile. E greu cînd ai chirie și nu ai cu ce să plătești încălzirea iarna sau să le cumperi daruri celor dragi. Dar dacă fiecare așteaptă ca altcineva să facă schimbarea, ea niciodată nu va veni.
Schimbarea nu se face prin plecare. Oameni buni, să înflorim acolo unde am fost plantați! Putem, spre exemplu, să ne facem studiile peste hotare, ca mai apoi, să revenim în patrie cu noi cunoștințe și experiențe. Să investim aici, pentru a ne construi aici „Țara de Vis’’. Să ne fie drag la noi acasă!
Joi
Încă odată m-am convins cît de frumos este învățatul! Nu mă refer la studierea unei materii în școală, deși și aceasta își are rostul. Omul învață toată viața, de la prima gură de aer, pînă la ultima suflare, și tot nu știe cît este de știut. Setea de cunoaștere ne copleșește cînd facem ce ne place.
Prietena mea, Iana mi-a trimis un colet, cadou de Crăciun. Astăzi trebuia să îl ridic la poștă. Stînd la coadă, am prins firul unei conversații înfiripate între doi domni. Se făcea că cel mai tînăr, încerca să îl convingă pe vîrstnic că poate conduce o afacere. Am dedus că sunt tată și fiu, sau cel puțin persoane apropiate după tonul lor și formulele de adresare, pentru că se tutuiau. Bătrînul îl asculta în tăcere, în timp ce i se prezentau felurite argumente, cum că tînărul în cauză ar fi un conducător demn și de ispravă. După ce și-a încheiat monologul, așteptînd un răspuns, tot ce a primit a fost întrebarea dacă este un bun ascultător. Din nou, tînărul a înșirat toate felurile posibile și imposibile prin care își va asculta și respecta clienții. După un moment de tăcere, domnul i-a replicat că toate planurile sale, sunt bune pentru o nouă afacere, doar că afacerea lui este construită în alt fel, după alte principii, și este prosperă. Dacă ar fi fost cu adevărat un bun ascultător, ar primi niște povețe pe care domnul era gata să i le ofere, dar de care tînărul pretindea că n-are nevoie.
E drept, există multe îmbunătățiri. Vremurile se schimbă. Dar de unde vom putea învăța noi mai bine, dacă nu de la cei cu experiență? Dacă cei tineri vor abandona bătrînii sau bătrînii vor desconsidera tinerii, lumea ar fi un haos total. Suntem ca un puzzle, unii fără alții, am fi incompleți.
Vineri
Ajunul Crăciunului. Cred că e cea mai așteptată sărbătoare. Și nu doar pentru cadourile ce le primim în aceste zile sau pentru reuniunile de familie. Deși, acestea completează atmosfera sărbătorilor. Ceea ce, probabil ne atrage mai mult la această zi, este dragostea care este răspîndită oriunde, prin aer, orașe și sate, în inimile oamenilor. Pămîntul întreg e îmbrăcat în iubire. Este vremea adevăratelor povestiri, care nu mai sunt rupte din basme, ci reale. Acum 2000 de ani, Dumnezeu a decis să ne facă un dar nemaipomenit: și-a trimis unicul Fiu în lume, pentru mîntuirea noastră, a muritorilor de rînd. Chiar și după atîta timp, încă putem simți, acel sentiment de iertare și iubire, care dă sens existenței noastre umane. Cu toată recunoștința pentru familiile noastre și prieteni, în această zi, totuși Hristos este cel vrednic de laudă, și Lui ar trebui să i se arate mulțumire.
Am ales, să păstrăm tradiția noastră creștin ortodoxă, și să sărbătorim acest minunat eveniment, pe stil vechi. Căci, în această seară, pe cerul Bethleemului va răsări cea mai strălucitoare stea. Ea ne va îndruma pașii spre dragoste și pace. Să îi urmăm deci, raza bucuroși, și să preaslăvim pe Fiul Omului, cu mult adoratele colinde. Crăciun Fericit!