În România, scriitorul Andrei Pleșu, fost ministru al Culturii la începutul anilor 1990, a declarat astăzi că problema minerilor nu a fost discutată atunci în ședințele de Guvern, deciziile fiind luate într-un cerc restrâns. Pleșu a reamintit și de faptul că a încercat, fără success, să organizeze un dialog între protestatarii din Piața Universității și președintele de atunci al României, Ion Iliescu. Andrei Pleșu a fost audiat astăzi de procurorii militari, timp de aproape trei ore, în calitatea de martor, în dosarul „Mineriada din 13-15 iunie 1990”. În dosarul „Mineriada" sunt cercetați penal fostul președinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman, fostul director al SRI, Virgil Măgureanu, Nicolae Dumitru, fost prim-vicepreședinte al Frontului Salvării Naționale (FSN); general (rez.) Mugurel Cristian Florescu, fost adjunct al procurorului general al României și șef al Direcției Procuraturilor Militare, relatează Agerpres. Ei sunt acuzați că între 11-15 iunie 1990, ar fi decis, organizat și coordonat „un atac generalizat și sistematic” împotriva unei populații civile, respectiv a manifestanților din Piața Universității din București și a populației capitalei.