De aproape şase ani în Republica Moldova există o autoritate de stat şi o lege care apără confidenţialitatea datelor cu caracter personal. De atunci sute de medici, profesori sau poliţişti au fost instruiţi cum să protejeze dreptul oamenilor la viaţă privată. Legea însă este utilizată de unii funcţionari cu rea-credinţă, aceştia invocând-o atunci când ajung în vizorul jurnaliştilor. Unde este limita dintre dreptul la viaţă privată şi interesul public?
Discuţiile despre legea privind datele cu caracter personal s-au intensificat în ultimele săptămâni, după ce fostul comisar al capitalei, Vladimir Botnari, a cerut tragerea la răspundere penală a unei jurnaliste, invocând că i-ar fi fost încălcat dreptul la viaţă privată prin publicarea unor informații ce țin de familia sa.
Un alt episod în care funcţionarii au făcut trimitere la această lege a vizat concursul privind selectarea membrilor Consiliului de Integritate. Unul dintre candidaţi, juristul Vladislav Gribincea, a solicitat de la Ministerul Justiţiei informaţii referitoare la modul de desfăşurare a concursului, inclusiv fişele de evaluare în privinţa tuturor candidaţilor. Cererea a fost refuzată deoarece documentele solicitate ar conţine date cu caracter personal.
Your browser doesn’t support HTML5
Între dreptul la viață privată și interesul public
Faptul că unii funcţionari fac exces de zel atunci când invocă legea privind datele cu caracter personal, nu diminuează din importanţa acesteia. Dimpotrivă, norma este necesară într-un stat care pretinde a fi democratic, e de părere Natalia Moloşag, fondatoarea Asociaţiei femeilor avocate din Moldova:
Natalia Maloșag
„Viaţa intimă a persoanei, date despre sănătatea acesteia, date care constituie secret personal, secret familial, de exemplu informaţia cu privire la adopţia unui copil din familie, deci, toate aceste informaţii, într-adevăr, urmează a fi protejate într-un fel sau altul chiar şi de jurnalişti în unele situaţii. La moment, Legea cu privire la protecţia datelor cu caracter personal are asemenea prevederi, însă ea se interpretează eronat şi de multe ori incorect.”
Fără să anticipeze consecinţele deciziilor pe care le iau, deseori, oamenii cu bună ştiinţă fac publice informaţii despre viaţa lor privată. Bunăoară, plasează pe reţele de socializare poze din care se poate deduce unde lucrează, pe ce stradă locuiesc, care le este telefonul mobil, cine le sunt părinţii, copiii sau unde au mers la odihnă în vacanţa de vară. În alte cazuri, acceptă să ofere copii ale buletinului de identitate sau paşaportului unor instituţii comerciale fără să se intereseze cum vor fi păstrate dar, mai ales, folosite aceste acte. În asemenea situaţii, continuă avocata Natalia Moloşag, cu greu poate fi învinuit cineva că a utilizat cu rea credinţă date cu caracter personal:
„Trebuie, probabil, o informare a societăţii că aceste situaţii pot avea consecinţe grave. De asemenea, contează consimțământul persoanei. Dacă persoana îşi dă consimțământul celui care vrea să-i prelucreze datele, aici noi nu putem sancţiona persoana. Plus la asta, dacă aceste date sunt preluate din alte surse, pentru care au fost divulgate aceste informaţii, la fel nu putem spune că persoana care le-a preluat a divulgat aceste date cu caracter personal de sine stătător, adică le-a colectat şi difuzat.”
Când vine vorba de informaţii de interes public, care vizează funcţionari plătiţi din banii contribuabililor, legea prevede că jurnaliştilor ar urma să li se pună la dispoziţie informaţiile solicitate, desigur, fără să se încalce dreptul la viaţa privată a demnitarilor.
Într-o recentă discuţie publică cu ziariştii de investigaţie, Sergiu Bozianu, responsabil din cadrul Centrului naţional de protecţie a datelor cu caracter personal, a admis că anumiţi funcţionari publici fac exces de zel atunci când invocă legea ca paravan pentru dosirea informaţiei. Ce soluţii au la îndemână jurnaliştii în aceste situaţii?
„Această proporţionalitate în „a dezvălui” şi „a restricţiona” poate fi supusă verificării, în primul rând, la autoritatea naţională de control al datelor cu caracter personal, care este Centrul, în adresa căruia pot fi înaintate cereri atât din partea jurnaliştilor, cât şi din partea operatorilor de date cu solicitarea de a ne expune: ar fi posibilă dezvăluirea datelor cu caracter personal despre o anumită persoană publică sau nu? A doua autoritate, la adresa căreia poate fi reclamată această posibilitate de dezvăluire, este instanţa de judecată, prin intermediul căreia furnizorul de informaţie poate fi obligat să dezvăluie sau, dimpotrivă, să nu dezvăluie informaţii care consemnează date cu caracter personal.”
În pofida opreliștilor puse în faţa jurnaliştilor, beneficiile pe care le-a adus legea ce protejează datele cu caracter personal nu pot fi ignorate, sunt de părere experţii cu care am stat de vorbă. De exemplu, instanţele judecătoreşti au omis din hotărârile pe care le publică o parte din datele cu caracter personal, iar autorităţile au devenit mai vigilente în privinţa instituţiilor comerciale ce operează cu asemenea informaţii.