Ștefan Gligor: „Solicităm SIS să ne spună care este viziunea lor cu privire la acţiunile preşedintelui Dodon”

Ștefan Gligor

Interviul dimineții cu directorul de programe al Centrului de Politici şi Reforme Structurale.

O organizaţie neguvernamentală de la Chişinău a cerut Serviciului de Securitate şi Informaţii să aprecieze, juridic, dacă preşedintele Igor Dodon a acţionat, în timpul recentei sale vizite oficiale la Moscova, „în interesele economice și geopolitice ale Federației Ruse” şi a pus astfel în „pericol securitatea economică, suveranitatea și inviolabilitatea teritorială”. Potrivit Centrului de Politici şi Reforme Structurale, Igor Dodon s-a declarat decis la Moscova să pună pe umerii întregii populaţii a Republicii Moldova uriaşele datorii pentru gaze ale regiunii transnistrene, iar această intenţie s-ar regăsi în codul penal, în articolul privind „trădarea de patrie”. O convorbire cu unul dintre semnatarii acestui demers, avocatul Ștefan Gligor, director de programe la Centrul amintit.

Your browser doesn’t support HTML5

Interviul dimineții cu Ștefan Gligor (CPRS)

Europa Liberă: Aşadar, aţi cerut SIS să verifice dacă actul recunoașterii oficiale de către Igor Dodon, în timpul vizitei sale la Moscova, a datoriei de circa şase miliarde de dolari a regiunii transnistrene pentru gazele livrate de Gazprom ca fiind a întregii Republici Moldova se regăseşte în articolul Codului Penal privind trădarea de Patrie. De ce în aprecierea organizaţiei pe care o reprezentați gestul președintelui Dodon ar putea fi încadrat în trădare de patrie?

Ştefan Gligor: „Noi am analizat cadrul legal şi natura datoriei care există şi am ajuns la concluzia că, de fapt, este vorba despre o relaţie economică între companii, persoane juridice şi nicidecum între Republica Moldova ca stat şi obligaţia ei faţă de Federaţia Rusă. Compania S.A. MoldovaGaz este proprietate a Gazprom, care deţine peste 50 la sută din acţiunile MoldovaGaz, iar din 2005 mai administrează şi acţiunile aflate în proprietatea nerecunoscutei republici moldoveneşti nistrene în valoare de 13,44%.

Prin urmare, Gazprom controlează MoldovaGaz în proporţie de 63,44%. Deci, vorbim despre faptul că S.A. Gazprom prin intermediul unei alte societăţi pe acţiuni şi anume MoldovaGaz prestează cetăţenilor Republicii Moldova un serviciu. Acelaşi lucru îl face prin intermediul companiei MoldovaGaz şi pentru compania Tiraspoltransgaz din nerecunoscuta rmn livrând în baza unui contract gaze naturale.

Faptul că S.A. Gazprom pe parcursul a două decenii este disponibilă să livreze pe gratis practic gaze regiunii transnistrene este decizia lor asumată. Este vorba despre nişte agenţi economici. În momentul în care acest agent economic consideră că poate să livreze în detrimentul intereselor economice gaze regiunii transnistrene ca să suporte politica sau poziţia geopolitică a statului Federaţia Rusă care este proprietarul companiei Gazprom, şi este contrar intereselor de securitate şi o încălcare a principiilor independenţei şi suveranităţii Republicii Moldova, dar asta este o decizie asumată din contul lor. Or acelaşi fapt este constat de către CEDO, care în 2004 în cazul Ilaşcu şi alţii a constat faptul că Federaţia Rusă a asistat la naşterea acestei regiuni separatiste, a susţinut-o din punct de vedere militar.

Noi aducem în acest demers extrase din acea hotărâre a CEDO unde se spune foarte clar că responsabilitatea Federaţiei Ruse este angajată în ce priveşte faptele administraţiei ilegale de la Tiraspol, i-a asigurat susţinere politică, militară, că sprijinul Federației Ruse a fost masiv şi respectiva regiune supraviețuiește datorită suportului militar, economic, financiar şi politic oferit de Federaţia Rusă.

Avem o situaţia în care întru acoperirea intereselor geopolitice prin intermediul unui şir de companii controlate de Gazprom, proprietara căreia este Federaţia Rusă, se livrează gaze. Asta nicidecum nu poate fi considerată ca o datorie a Republicii Moldova şi cu atât mai mult a cetăţenilor Republicii Moldova.”

Europa Liberă: Dar în ajun Igor Dodon a spus că fost „citat greşit” şi că „nu poate fi vorba categoric” de vreo intenţie de a pune pe umerii întregii ţări datoria regiunii transnistrene pentru gaze.

Ştefan Gligor: „Igor Dodon a făcut acelaşi lucru cu privire la un şir de declaraţii ale dumnealui. Aş aprecia critic această informaţie. Igor Dodon este un maestru al manipulării cu cuvinte şi afirmaţii. Am văzut acest lucru în campania electorală. O să vedem în continuare acest lucru şi în cadrul programatei vizite la Bruxelles.

Ceea ce pe noi ne interesează este faptul că dumnealui a declarat că această datorie de 6,5 miliarde este a Republicii Moldova. Este adevărat că noi nu avem o probă video în acest sens, însă de asta şi plătim din buzunarul nostru tot felul de servicii, inclusiv speciale precum este SIS care este foarte absent de altfel. Noi am considerat necesar şi oportun să facem un demers şi să solicităm SIS informaţii care să ne spună care este viziunea lor cu privire la acţiunile preşedintelui Dodon, care este o persoană publică şi reprezintă interesele Republicii Moldova.

Noi am avut o situaţia când persoanele de coordonare a reglementării conflictului transnistrean au declarat că aceste afirmații ale domnului Dodon sunt opinia dumnealui personală. Trebuie să înţelegem că Dodon în calitate de preşedinte nu are opinii personale în vizite oficiale. El vorbeşte în numele statului.”

Europa Liberă: Ce aşteptări care ţin de proceduri, dar şi de efecte aveţi sau pot exista faţă de SIS, în eventualitatea în care acesta va răspunde demersului Dvs. şi va da calificare juridică?

Ştefan Gligor: „Sincer vorbind, nu ne aşteptăm la foarte multe rezultate. Noi încercăm să arătam faptul că în acţiunile președintelui există devieri. Dumnealui, conform Constituţiei, apără integritatea, suveranitatea, inviolabilitatea Republicii Moldova. El este garantul aplicării Constituţiei. El este faţa Republicii Moldova în străinătate. Or această persoană în momentul în care vorbeşte întru apărarea intereselor economice ale Federaţiei Ruse şi nu ale Republicii Moldova compromite securitatea economică a statului Republica Moldova.

Acum noi am dori de la SIS să ne dea o calificare, să ne spună care este opinia acestui serviciu, care prin lege este însărcinat cu apărarea intereselor de securitate ale statului. Înţelegem că SIS nu este organ de urmărire penală, dar poate efectua demersurile necesare pentru pornirea urmăririi penale. Nu ne aşteptăm la foarte multe rezultate.

Conform Constituţiei, în cazul în care preşedintele Republicii Moldova încalcă Legea Supremă poate fi suspendat, demis din funcţie de către Parlament cu 2/3 din voturile deputaţilor. Procedura de urmărire penală a preşedintelui este anevoiasă. El poate fi judecat doar de CSJ, ş.a.m.d. Deci, noi nu ne aşteptăm la foarte multe acţiuni din partea statului. Noi încercăm să arătam, în primul rând, cetăţeanului că preşedintele acţionează în interesele unui alt stat. Noi am argumentat acest lucru. Noi vrem de la SIS să verifice declaraţiile dumnealui şi să confirme sau să infirme faptul că el a declarat exact acele lucruri care au fost citate de mass-media. Domnul Dodon, din câte cunoaştem, nu a acceptat prea multe surse media, decât cele aflate în proprietatea consilierilor lui. Vrem să ştim care este situaţia reală.”

Europa Liberă: Unii ar spune că dl Dodon ar avea dreptate, chiar dacă neagă, şi că, dacă regiunea transnistreană e parte a Republicii Moldova, atunci şi datoria este comună.

Ştefan Gligor: „Juridic vorbind datoria este a companiei Tiraspoltransgaz care are contracte de prestări servicii, de livrare a gazelor cetăţenilor şi persoanelor juridice, întreprinderilor de pe teritoriul regiunii transnistrene, parte componentă a Republicii Moldova. ”

Europa Liberă: Mulţi ar spune că demersul Dvs., inclusiv pentru că aţi fost în preajma, aţi făcut parte din grupul de iniţiativă a unui partid din opoziţie, ar fi un fel de emanație a luptei politice, o şicană a celor plasaţi în opoziţie faţă de Igor Dodon.

Ştefan Gligor: „Nu sunt membru al niciunui partid politic. Faptul că noi ca cetăţeni avem nişte convingeri şi am susţinut anumite partide în trecut nicidecum nu compromite analiza pe care noi am făcut-o. am încercat să o facem foarte documentată şi argumentată, să facem trimitere la documente şi la legislaţia în vigoare. Avem hotărârea CEDO care a fost neglijată drastic de către autorităţile Republicii Moldova, care nu doresc să spună lucrurilor pe nume din frica înrăutățirii relațiilor economice care practic nu există cu Federaţia Rusă. Fiecare din noi ca cetăţeni au susţinut sau au avut o poziţie politică, civică. Nu văd cum asta ar putea compromite o astfel de analiză.

Suntem o organizaţie neguvernamentală. În conformitate cu statutul urmărim scopuri necomerciale şi apolitice. Pe noi ne interesează activismul civic, ne interesează ca instituţiile statului să-şi facă munca, iar acei oameni care pretind că sunt preşedinţi ai Republicii Moldova să apere interesele statului din punct de vedere politic, geopolitic şi economic. Este un lucru elementar. În momentul în care un preşedinte apără nu interesul Republicii Moldova, ci al Federaţiei Ruse recunoscând lucruri care nu sunt pasibile de a fi recunoscute pentru că natura juridică a acestei relaţii este alta acest lucru este regretabil şi cred că instituţiile statului trebuie să penalizeze astfel de comportament or dumnealui este primul om în stat care trebuie să respecte suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială a ţării.”