Your browser doesn’t support HTML5
Un tribunal din oraşul german Celle a pronunţat joi sentinţa în procesul intentat unei tinere acuzată de săvîrşirea unui atentat contra unui poliţist din Hanovra, capitala landului federal Saxonia Inferioară. Tînăra elevă, de origine marocană, Safia S., a fost recrutată de către miliţiile aşa numitului Stat Islamic (IS sau ISIS). Considerîndu-se o militantă a islamului, adică o luptătoare jihadistă, tînăra a acţionat în conformitate cu indicaţiile primite şi a înjunghiat anul trecut pe un poliţist. Viaţa poliţistului, grav rănit, a putut fi salvată. Tînăra a fost condamnată la 6 ani de închisoare pentru tentativă de omor.
Cazul acestei tinere este o nouă dovadă pentru pericolul ce-l reprezintă terorismul cu tentă religios-islamistă.
Fascism ezoteric, conspiraţionism, antisemitism şi islamofobie
Pe lîngă islamişti există, însă, şi alţi fundamentalişti violenţi cu un nedisimulat apetit pentru terorism. Poliţia germană a dat acum o lovitură unui astfel de nucleu format din persoane suspectate de a fi pregătit atentate teroriste. În cursul unor razii au fost percheziţionate 12 locuinţe aflate în 6 landuri, în Baden-Württemberg, Berlin, Brandenburg, Saxonia Inferioară, Renania Palatinat şi Saxonia Anhaltină. Potrivit unui comunicat al Procuraturii Generale, şase persoane sînt învinuite de a fi planificat înfiinţarea unei grupări teroriste. Din primăvara anului 2016, cei învinuiţi au pus la cale un plan privind atacuri înarmate împotriva unor poliţişti şi alţi reprezentanţi ai statului, împotriva unor azilanţi şi evrei. Un al şaptelea, se mai spune în comunicat, este învinuit de a fi sprijinit grupul.
Purtătoarea de cuvînt a Procuraturii, Frauke Köhler, a declarat presei că în timpul percheziţiilor au fost descoperite multe arme şi material explozibil. Fără a dezvălui alte detalii, ea a mai spus că deocamdată autorităţile analizează toate materialele confiscate şi apoi se vor lua măsurile necesare.
Unul dintre cei reţinuţi care ar fi fost coordonatorul şi inspiratorul grupului este, potrivit televiziunii SWR, un cetăţean din Schwetzingen, cunoscut sub numele de împrumut, „Burgos von Buchonia”. Acesta se numeşte, de fapt, Burghard Bangert, precum scrie pe Facebook, Partidul Libertăţii (Freiheitspartei - Die Libertären), o grupare radicală de dreapta care a lansat critici aspre la adresa autorităţilor care au efectuat percheziţiile.
„Burgos von Buchonia” este cunoscut ca o figură bizară căreia, pînă acum, nu i s-a acordat vreo atenţie. În ultimii ani, el se prezenta în public îmbrăcat în straie celtice şi susţinea că reprezintă druidismul. Druizii din Germania de astăzi se consideră urmaşi ai celţilor, acţionînd în numele unor valori religioase cunoscute dintr-o epocă de mult apusă. Ei promovează ideea superiorităţii arienilor, deci a „rasei nordice” – aşa cum era definită şi de către ideologii nazismului.
În cuvîntări anti-UE şi anti-NATO, susţinute public şi postate pe Youtube sau în declaraţii răspîndite prin intermediul unor reţele de socializare (inclusiv ВКонтакте din Rusia), „Burgos von Buchonia” afirma că prin aşezarea altor populaţii (adică migranţi) în Germania, ţării i se va răpi identitate. „Sionistul Churchill”, se spune într-o altă postare, ar fi ordonat uciderea a milioane de germani, iar cele două războaie mondiale au fost declanşate pentru a suprima „rolul dominant al Germaniei”. În acelaşi timp, el a cerut o „împacare cu fraţii noştri ruşi” şi distrugerea celor pe care-i consideră duşmani:
„Instinctul meu de autoconservare”, scria el pe ВКонтакте – care e şi un loc virtual de întîlnire pentru alţi conspirologi şi antisemiţi – „îmi spune că trebuie să-i distrug pe evrei şi pe musulmani, înainte ca aceştia să-mi distruga clanul şi familia”.
Cetăţeni ai Reich-ului – Reichsbürger
Potrivit autorităţilor încă nu se ştie dacă au existat conexiuni între prezumtivii terorişti druizi şi aşa numiţii „Cetăţeni ai Reich-ului – Reichsbürger”. Această grupare eterogenă a intrat în atenţia opiniei publice după ce un aşa numit „cetăţean al Reich-ului” a ucis, anul trecut, ´pe un poliţist. În locuinţa ucigaşului, din Georgensgmünd (Bavaria), au fost descoperite arme şi materiale explozibile. În prezent, serviciile secrete şi-au extins măsurile de supraveghere, considerîndu-i pe cetăţenii Reich-ului drept o grupare cu un ridicat potenţial extremist, precum relatează radiodifuziunea bavareză (BR).
Mişcarea cetăţenilor Reich-ului a apărut în anii 1980. Membrii acestei mişcări, cu structuri similare unor secte, nu recunosc Republica Federală ca stat, combat democraţia şi neagă Holocaustul. Ei pledează pentru refacerea Germaniei Mari.
Preşedintele Serviciului de Informaţii Interne (Verfassungsschutz), Hans-Georg Maaßen, citat de ziarul „Tagesspiegel”, susţine că circa 10.000 de persoane aparţin acestei mişcări. El a precizat, însă, că nu toţi membri sînt extremişti de dreapta, deşi în landul estic Brandenburg aceştia sînt catalogaţi drept extremişti.
Cazul druizilor reţinuţi arată că astăzi Germania este ameninţată nu numai de pericolul terorismulului islamist, de import, ci şi de forme ale unui terorism care-şi extrage militantismul dintr-un cult ezoteric bizar sau o grupare revizionistă cum e cea a „cetăţenilor Reich-ului”.