Spunea recent președintele Senatului român și fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, apropo de manevra președintelui Iohannis de a anunța un referendum pentru a bloca ordonanța grațierilor dorită de guvern: - „Adică, cum, nu noi conducem? Referendumul e caracteristic regimurilor totalitare”.
Remarcă stranie din partea unui politician al cărui partid s-a căznit să-l dea jos pe fostul președinte Băsescu de două ori prin referendum.
Cum e așadar cu referendumul? Ei bine, în principiu tot ce nu este interzis în mod specific e permis. Acesta e principiul fundamental pe care se fondează legea in democrațiile occidentale și acesta e principiul pe care se fondează legislația in jurul referendumurilor.
Astfel, Irlanda impune câte un referendum național pentru cea mai mică modificare a Constitutiei. In schimb, in Belgia referendumurile sînt interzise și ele nu ar avea, oricum, nici o valoare legală.
Există explicatii istorice pentru situatii atat de opuse.
In Belgia, totul vine de la referendumul asupra regalității, dupa al Doilea Razboi Mondial, când, data fiind colaborarea regelui de atunci cu ocupația nazistă, populatiei i s-a pus intrebarea daca sau nu doreste ca Belgia sa ramana un regat, sau ca monarhia sa fie abolita.
Dat fiind ca s-a ajuns atunci aproape la un razboi civil, s-a decis ca in Belgia sa nu se mai organizeze niciodata referendumuri.
Si prin alte parti referendumurile sint criticate, nu doar pentru faptul ca rezultatul lor nu are o valoare legala, dar si pentru ca, pe deasupra, ele pot face să iasă la suprafata cele mai rele porniri colective.
Astfel, toti statisticienii sint de acord ca pina si in tarile europene care interzic, cu toatele, pedeapsa cu moartea, un referendum ce ar pune intrebarea: „doriti introducerea pedepsei cu moartea pentru violatorii de copii“ s-ar incheia cu un majoritar si rasunator „DA”.
La scara mai mica, lucrul a fost verificat recent in Slovenia, unde guvernul a pus prin referendum populatiei intrebarea daca e de acord cu construirea unei moschei in capitala, Ljubljana. Evident ca raspunsul populatiei, invalidat de altfel de curtea suprema, a fost negativ.
Desigur, practic peste tot referendumul nu are o valoare legala, nici măcar Brexit, referendumul în legătură cu ieșirea Angliei din UE, însă el îi poate influenta pe legislatori, mai ales acolo unde sint cunoscute datele votului regional. Există și țări, precum Elvetia, in care referendumul e un pivot central al vietii politice. In general, insa, politicienii sint de acord ca referendumul, chiar atunci cind nu are o valoare legala, este mai degraba o manevra populista.
Una din cele mai aspre critici impotriva utilitatii referendumului a venit de la politicianul britanic, fost Comisar European si ultimul guvernator britanic al Hong-Kongului, Chris Patten.
Acesta a spus, textual: „Guvernele care organizeaza referendumuri sint guverne slabe. Referendumul este fundamental anti-democratic, si nu e de mirare ca a fost folosit atat de des de Mussolini si de Hitler.“
*********
La Chișinău, oricât de mare ar fi dorința șefului de stat să transforme referendumul în armă politică ori într-un mijloc de șantajare a adversarilor un plebiscit trebuie întâi de toate să întrunească condițiile necesare pentru a fi declanșat. Experiența arată că puţini inițiatori au reușit să treacă acest prag. Or tocmai lipsa condițiilor inițiale prevestesc un foarte probabil demaraj compromis.
Igor Dodon, la Moscova
Se știe că Președintele ar vrea să pună la cale două plebiscite. Numai ca unul vizează chestiuni din domeniu fiscal care, potrivit legislaţiei, nu pot fi obiectul unui plebiscit. Altul presupune amendarea Legii Supreme, preşedintele însă nu poate iniţia un referendum constituţional, cu efect imparabil, ci doar unul consultativ, care nu produce efecte juridice imediate. Iată de ce majoritatea experţilor privesc intenţiile şefului statului mai curând ca o încercare de şantajare a oponenţilor şi ca un abuz de încrederea cetăţenilor acordata in alegeri.
Politicienii moldoveni au reuşit de-a lungul anilor să compromită ideea de referendum ca instrument democratic de consultare directă a poporului, consideră politologul Dionis Cenuşă.
„Referendumul este văzut ca instrument pentru atingerea unui scop politic mai curând, decât nu instrument pentru realizarea unei decizii politice în favoarea cetăţenilor. Este o abordare egoistă din partea politicienilor care încearcă să folosească referendumurile pentru a-şi atinge propriile scopuri. Un alt aspect ţine de cultura politică joasă din Republica Moldova. Acest exerciţiu democratic – referendumul – nu este perceput la justa valoare de către cetăţeni. Comparativ cu societăţile cu democraţie dezvoltate, de exemplu Elveţia, referendumurile în Republica Moldova sunt privite mai degrabă ca nişte acţiuni sezoniere a politicienilor şi nu ca un act serios care implică procese de discuţii, audieri publice, încercarea de a identifica şi de a stabili care este finalitatea referendumului: se merită sau nu să-l desfășurăm şi dacă da, atunci ce schimbare în bine va fi.”
Din cele trei referendumuri care s-au desfăşurat în Republica Moldova doar unul a avut finalitate. Este vorba despre cel din 1994 în cadrul căruia marea majoritate a optat pentru menţinerea independenței şi integrității teritoriale a statului. Alte două plebiscite, cel consultativ din 1999 şi cel constituţional din 2010 au eşuat din cauza „cârdășiilor politice”, aminteşte expertul în drept constituţional, Victor Puşcaş:
„În 1999 cetăţenii au dorit să fie lărgite împuternicirile preşeintelui Lucinschi, dar ne-am trezit ulterior cu o republică parlamentară, pentru că au existat cârdăşii politice. la cel constituţional din 5 septembrie 2010 a fost întrebarea – doriţi alegerea Președintelui Republicii Moldova de către întreg poporul? – sigur că toţi doreau, dar cum au blocat referendumul acele partide politice care au chemat la boicotare. Referendumul a fost declarat nevalabil pentru că s-au prezentat la urne mai puţin de 1/3 din alegători.”
Tot din cauza cârdășiilor politice a eşuat în 2016 prima tentativă de organizare a unui referendumul popular, iniţiat de Platforma Civică „Demnitate şi Adevăr”, spune Victor Puşcaş. În opinia sa instituţiile statului au împiedicat intenţionat petrecerea acelui referendum interpretând eronat o normă constituţională care face practic imposibilă iniţierea a unui plebiscit de către popor, concluzionează Victor Puşcaş:
„Cât vor fi cârdășiile politice referendumurile populare nu vor avea nici un succes. Noțiunea de referendum în Republica Moldova este o pedeapsă pentru cetățeni. Poporul este pedepsit.”
Multe alte iniţiative de organizare a plebiscitelor venite de-a lungul anilor din partea diverselor formaţiuni politice aflate în opoziţie au fost blocate din varii motive fie în CEC, fie în Parlament.
Concluzia la care ajung cei mai mulţi comentatori este că în Republica Moldova un referendum e posibil doar dacă e iniţiat de cei care se află la guvernare, aşa cum o demonstrează şi practica de până acum.