Your browser doesn’t support HTML5
Republica Moldova a coborât şase poziţii în clasamentul mondial Democracy Index 2016, clasament ce apare anual şi este făcut de o publicaţie britanică. Astfel, ţara s-a situat pe locul 76 din 167 de state, aflându-se pe ultimul loc printre ţările cu aşa-zisa democraţie imperfectă. Cele mai multe puncte au adus Republicii Moldova capitolele asigurarea procesului electoral şi a pluralismului politic, respectarea drepturilor cetăţeneşti şi participarea politică. Cele mai proaste rezultate le-au obţinut capitolele cultura politică şi activitatea guvernului. Despre neliniştea şi speranţele populaţiei vorbim la acest sfârşit de săptămână.
Sărăcia, corupţia, preţurile mari, lipsa locurilor de muncă rămân a fi principalele nelinişti ale locuitorilor cu care am discutat ocazional la Floreşti. În lista preocupărilor apare şi creşterea vârstei de pensionare, prevăzută în recenta reformă. Interlocutorii mei se arată îngrijoraţi de prezentul şi viitorul Moldovei.
– „Moldova foarte greu va reveni, ca să fie o Moldovă adevărată pentru că tare a fost distrusă şi tare a fost furată.”
– „Parlamentul e foarte corupt.”
Europa Liberă: Deputaţii de acolo sunt aleşi tot de cetăţeni. Dumneavoastră i-aţi trimis în Legislativ.
– „Da, tot noi i-am ales. Dar, vedeţi, ei au făcut coaliţia lor şi fac legile lor. Au adus ţara de râsul lumii, la sapă de lemn au adus-o. Şi uitaţi-vă ce legi fac. Acestea sunt legi?”
Europa Liberă: Dar ei nu cred ca dumneavoastră, ei cred că fac bine.
– „Binele este pentru dânşii. Au mărit vârsta de ieşire la pensie la 63 de ani. Vom mai ajunge noi? Că eu am 56 şi nu ştiu dacă voi ajunge la 59, dar la 63 nici atâta.”
Europa Liberă: Dar dacă dumneavoastră aţi fi în Parlament, în guvern, ce aţi face dumneavoastră?
– „Aș face mai mult pentru popor.”
Europa Liberă: Concret ce probleme aţi rezolva? Cum le-aţi rezolva?
– „Trebuie de deschis locuri de muncă, tineretul să fie oprit în ţară. Toţi sunt plecaţi peste hotare, au rămas bătrânii în ţară. Satele, ogrăzile sunt în paragină.”
Europa Liberă: Uitaţi-vă, e lume multă aici, la Floreşti.
– „Da. Sunt mai mulţi vânzători decât cumpărători. De atâta că populaţia e plecată. Şi aceştia care au rămas au buzunarele micuţe. De atâta e foarte greu, fiindcă ţara e coruptă, Parlamentul e corupt, conducerea de sus.”
Europa Liberă: Şi dacă îi daţi jos pe aceştia, pe care îi numiţi corupţi, aveţi pe cine să-i aduceţi în locul lor să guverneze şi să aveţi toată încrederea în ei?
– „Dar de ce nu? Când domnul Voronin a câştigat şi a venit la putere, de unde nu avea, cu toate că ţara era ca din ruine, totuşi, a făcut ceva şi pentru poporul acesta de jos. Tot aceeaşi politică o duce acum Dodon mai departe. Pur şi simplu, el nu are multe împuternici ca să facă ceva şi pentru lume, e mai greu.”
Europa Liberă: Aveţi încredere că domnul Dodon va schimba lucrurile?
– „Da, 100%.”
Europa Liberă: Dar ce vreţi el să facă, în primul rând?
– „Nivelul de trai al ţăranului, al omului simplu, al omului de rând, care stăm la piaţă, îngheţăm şi lucrăm pe mizer.”
Europa Liberă: Dar aceasta nu face preşedintele. Aceasta face guvernul, Parlamentul.
– „Eu înţeleg, dar el, totuşi, să se opună contra lor. Şi dacă Parlamentul nu va da oleacă pentru lumea de rând, vom ieşi la referendum. Ceva trebuie să se schimbe în ţara aceasta. E imposibil aşa să trăim, ne chinuim numai.”
– „E prost guvernată ţara.”
– „Şi prost condusă. Dacă s-au furat miliarde şi atâtea milioane şi acum sunt pe spatele norodului, că se vede că impozitele cresc, motorina s-a scumpit, ştrafuri peste tot locul şi sunt foarte mari, de ce să nu spunem că sunt pe spinarea norodului? Din norod scot totul, bani care trebuiau să fie scoşi de la cei care i-au furat. Să-i confişti averea, să o ia statul, să o vândă, să ia banii şi să-i introducă înapoi de unde s-au pierdut.”
Europa Liberă: Şi dacă e greu, lumea ce face? Pleacă, lasă satul, statul?
– „Toţi cei tineri pleacă, numai rămân pensionarii care trebuie plătiţi şi nu e de unde. De unde să scoată, dacă tineretul pleacă din ţară? Eu, de exemplu, aş fi de acord să plecăm spre Uniunea Europeană.”
– „Toată lumea ar vrea să fie cu Uniunea Europeană, dar să fim, într-adevăr, ca în Europa şi noi. Dar numai să fim că ne numim în Uniunea Europeană, dar trăim în mizerie, cu salarii mici şi cu pensii mici, aceasta de acum nu se numeşte Uniunea Europeană.”
– „Peştele de la cap se strică. Conducerea se vede că nu e pentru oameni.”
Europa Liberă: Vă pare rău pentru conducerea pe care aţi ales-o?
– „Noi nu prea am ales-o. Ei se aleg singuri. Nu prea depinde tare de lumea de la periferii.”
Europa Liberă: Dacă dumneavoastră aţi fi acolo, în Parlament, în guvern, de unde aţi începe să faceţi ordine?
– „De sus. De făcut locuri de muncă, ca lumea să muncească şi să ridice economia ţării, dar nu de aşteptat şi de numărat câţi bani vin de peste hotare. Aceasta nu e economie.”
Europa Liberă: S-a discutat: alegeri parlamentare anticipate sau în 2018? Lumea mai vrea să participe la vot?
– „Nu dă nimic aceasta. Absolut nimic nu schimbă.”
Europa Liberă: Dacă cei de la putere sunt răi, înseamnă că ei trebuie înlocuiţi.
– „Trebuie. Toţi se înlocuiesc unul pe altul. Şi aşa că schimbări eu nu văd.”
Europa Liberă: De fapt, ce înseamnă o schimbare?
– „Trebuie de lucrat, de ridicat economia aici, la noi în ţară.”
Europa Liberă: Aici, la Floreşti, se pot deschide locuri de muncă?
– „Aici se închid şi care au mai fost, la Floreşti.”
Europa Liberă: Şi dacă sărăcia e atât de pronunţată, unde merge Moldova, care e viitorul acestei ţări?
– „Să vă spun cinstit, viitorul e tare departe pentru noi.”
Europa Liberă: Dar cine face viitorul Moldovei?
– „Guvernarea îl face, ei hotărăsc tot. Cine întreabă lumea aceasta de la sate? Nimeni nu o întreabă. Ei face tot ce vor acolo, sus.”
Europa Liberă: La alegeri vă cheamă să votaţi. Iar atunci când aruncaţi buletinul de vot în urnă, puneţi o speranţă?
– „Da, noi atunci punem o speranţă şi tragem nădejde. Dar toate rezultatele alegerilor sunt hotărâte de dinainte.”
Europa Liberă: Şi atunci nu veţi mai merge să votaţi?
– „La votare mergem, dar nu schimbăm nimic cu votarea noastră. Într-o ţară atât de mică atâtea partide.”
Europa Liberă: Ce votaţi: omul, partidul, promisiunea, programul electoral? Ce votaţi, atunci când mergeţi să alegeţi?
– „În platformă ce scrie. Dar când se mântuie alegerile, s-au mântuit promisiunile, s-au mântuit şi...”
– „Da.”
Europa Liberă: De ce credeţi în făgăduieli, dar nu îl întrebaţi pe cel care candidează ce fapte a lăsat?
– „El spune că va face.”
– „Dar el mai vine pe aici să-l întrebăm? El vine numai când are nevoie la alegeri. Şi mai aduce câte un concert şi gata.”
Europa Liberă: El, când vine, de ce nu îl întrebaţi: „Spune mai întâi ce ai făcut, ca după aceasta să te aleg”?
– „Ce a făcut? El spune multe că a făcut.”
Europa Liberă: Şi dumneavoastră îl credeţi?
– „Dacă nu-l cred, ce pot să aleg? Altui nu-i mai bun.”
Europa Liberă: Odată cu alegerea preşedintelui, lucrurile se schimbă în Moldova?
– „Încă nu se vede până ce nimic absolut.”
Europa Liberă: De la el ce aşteptaţi să facă, în primul rând?
– „Ordine în ţară şi locuri de lucru. Dacă sunt bani şi locuri de lucru, probleme nu sunt.”
Europa Liberă: Trebuie să existe o conlucrare între Preşedinţie, Parlament, guvern, dar viziunile se pare că sunt diferite ale acestor politicieni.
– „Da. Dar ei ar trebui să lucreze toţi împreună ca să facă ceva normal.”
– „Довели страну до самого дна. А теперь спрашивают почему люди так тяжело живут. Работы нет, зарплаты маленькие, пенсии маленькие. На что жить людям? Мы в яме, в такой яме, в долгах как в шелках. У меня дети в России, они мне высылают деньги. Если б не они, я не прожила бы.”
Europa Liberă: Новый президент что-то сможет сделать?
– „Я не знаю, честно говорю. У меня как бы надежда есть. Не столько на него, сколько я так думаю что что-то изменится. Потому что сколько народ будет терпеть? Они ждут чтобы люди взяли вилы и пошли туда. Вот и все. А это в конце концов у народа лопнет терпение. Хорошо что наш народ такой терпеливый.”
Europa Liberă: Noul preşedinte, domnul Dodon, va putea să schimbe ceva în bine?
– „Noi tragem nădejde că domnul Dodon va face treabă.”
– „Nu cred că va face mare treabă.”
– „Cred în domnul Dodon ca va face treabă.”
– „Eu am fost în Partidul Socialiştilor. Eu am fost în Partidul Socialiştilor şi m-am dezamăgit. De atâta că sunt prostii de acestea mărunţele. I-a retras cetăţenia lui Băsescu. Întrebări de acestea, mărunţele, care nu prea au legătură cu creşterea bunăstării poporului. Şi unicul om care conduce e Plahotniuc. Nu mă tem să spun, că toată lumea vorbeşte lucrul acesta. Şi e o ţară captivă, că niciodată nu vom scăpa, până nu se va schimba guvernare. Şi, în genere, aşteptăm alegerile parlamentare, poate se va schimba ceva spre bine.”
– „Toată lumea e necăjită de atâta că în ţară e hoţie, e захват власти, cum s-ar spune în rusă. De cine? De oligarhi.”
Europa Liberă: Ce înseamnă oligarhi?
– „Oligarhi ar trebuie să fie nişte oameni care au făcut cinstit banii şi sunt bogaţi. Dar aceştia la noi nu sunt. Pe timpul lui Voronin s-au făcut 40 de miliardari în Moldova. Au luat credite de la Europa şi de la bănci, au pus mâna pe bani, au făcut ce au vrut. Au vândut ţara, au traficat-o. Sunt corupţi de mai demult, sunt crescuţi de mititei, sunt hrăniţi cu bani şi ei, când ajung acolo, gata, повязаны, sunt legaţi de mâini şi de picioare.”
Europa Liberă: Şi care e deznodământul acestei situaţii?
– „Revoluţie. Să iasă lumea să lupte împotriva lor.”
Europa Liberă: Au protestat, a ieşit lumea în stradă.
– „Înseamnă că trebuie revoluţie.”
– „Eu mă gândesc că lupta continuă şi vom merge înainte.”
Europa Liberă: Dar ce însemnă lupta continuă?
– „Să ne alegem ce vrem noi şi să mergem înainte mai democratic.”
Europa Liberă: Cine merită să fie ales, ca dumneavoastră să nu mai pierdeţi încrederea în politicieni?
– „Liderii din partidul lui Năstase sau chiar Năstase, Maia Sandu. Aceştia sunt ai noştri. Alţii eu nu văd.”
Europa Liberă: Aveţi o explicaţie de ce Moldova o duce atât de rău? De ce cetăţenii acestei ţări o duc atât de greu?
– „Totul se ia de la corupţie. De atâta şi am ajuns la sapă de lemn. Şi-au dat bani unul la altul, s-au susţinut unul pe altul acei care le-au trebuit lor. Şi în rest, masa de oameni a rămas pe marginea drumului.”
Europa Liberă: Se discută şi încotro Moldova: cu Estul, cu Vestul? Şi aici apar divergenţe de opinii, de viziune între cetăţeni?
– „Toţi cei care au copii plecaţi la Moscova şi lucrează vor cu ruşii, toţi vor încolo. Care sunt duşi în Italia vor invers, vor în Uniunea Europeană. În două lagăre s-au împărţit şi sunt cam egale.”
Europa Liberă: Care sunt avantajele că Moldova se va apropia de Uniunea Europeană sau de Federaţia Rusă? Când are statul de câştigat şi cetăţenii acestui stat?
– „Când se va apropia cu corupţia lupta. Noi mergem spre Uniunea Europeană, nici nu se discută.”
Europa Liberă: Dumneavoastră sunteţi puţini care ziceţi că mergeţi spre UE.
– „Nu mai suntem chiar puţini, sunt oleacă, dar trebuie să ne mai unim, să fim mai mulţi.”
Europa Liberă: Aici, la Floreşti, am găsit multă lume cu care am discutat şi spuneau că Moldova ar trebui să se apropie de Federaţia Rusă.
– „Pentru că majoritatea din Floreşti sunt plecaţi în Rusia la lucru.”
Europa Liberă: Preşedintele Igor Dodon va putea să îmbunătăţească relaţia cu Federaţia Rusă?
– „Cu Federaţia Rusă, da. Dar cu Uniunea Europeană cred că nu va face nimic.”
Europa Liberă: Dar cum va putea îmbunătăţi această cooperare moldo-rusă?
– „Va face ceea ce vor spune cei de acolo. Va juca după cântecul lor.”
Europa Liberă: Ce poate să-i spună cei de la Moscova?
– „De ce s-a început în Ucraina tot scandalul? Că nu i-au dat voie Ucrainei să se pornească în UE. Această problemă şi cu Moldova, cred, va merge. Şi nu dă Doamne să ajungem la ceea ce e în Ucraina.”
Europa Liberă: De ce vă este frică cel mai mult azi?
– „Toţi zic: „Numai nu dă Doamne să împuşte”. Omul rabdă totul, numai să nu împuşte. Dar nu e chiar aşa. Ar trebui, odată şi odată, să punem totul la punct şi să trăim şi noi ca cei din Uniunea Europeană.”
– „Din partea Rusiei noi nu avem nimic, niciun ajutor, dar Uniunea Europeană dă. Dar ce folos, dacă ei tot fură?”
Europa Liberă: Cum ar trebui să fie relaţiile cu Rusia?
– „Clar că trebuie să fie prieteneşti. Dar trebuie şi ei să socoată Moldova ca ţară, să o respecte.”
Europa Liberă: Domnul Dodon va reuşi să îmbunătăţească relaţia dintre Chişinău şi Moscova?
– „Dacă chiar şi o va îmbunătăţi, ceva în folosul lor, al Rusiei. Domnul Dodon mai nu a recunoscut Transnistria.”
Europa Liberă: A propos, problema aceasta transnistreană poate fi rezolvată, are şanse să fie rezolvată?
– „Nu. Până Rusia nu va scoate armata, problema nu va mai fi rezolvată.”
– „Armata rusă să se ducă acasă la dânsa.”
Europa Liberă: Domnul Dodon poate să îmbunătăţească relaţia Moldovei cu Rusia?
– „Cu Rusia, da. Dar cu Uniunea Europeană cred că nu.”
Europa Liberă: Şi atunci?
– „Ne vom duce înapoi la ceea ce am fost, la sapa de lemn.”
– „Dacă vom pleca spre Uniunea Europeană... Totuşi, ajutoarele toate sunt din Uniunea Europeană. Nu putem spune că de la Est vin ajutoarele.”
Europa Liberă: Dar relaţiile cu Rusia cum ar trebui să fie?
– „Să fie relaţiile tot cum au fost. Mai pe scurt, mai cinstit să lucreze guvernarea.”
Europa Liberă: Cine sunt duşmanii Republicii Moldova: pe interior sau pe exterior?
– „Corupţia. Dacă nu ar fi corupţie în interiorul Moldovei, am trăi oleacă mai bine.”
– „Speranţa de acum e la alegerile din 2018. Dar până atunci nu se vede nimic.”
Europa Liberă: Ştiţi câte partide sunt în Moldova?
– „Peste 40. În America sunt două partide care conduc ţara şi se schimbă, dar politica cam aceeaşi rămâne. Dar la noi vin socialiştii, vin cu un model de viaţă, vin ceilalţi, vin cu altul. Nu, sunt prea multe pentru o Moldovă atât de mică.”
Europa Liberă: Moldovenii sunt scindaţi. Pot să se unească în jurul unei idei?
– „Pot. Numai totul depinde de aceştia de sus, care fac politica.”
Europa Liberă: Care ar fi acea idee în jurul căreia să se adune grămăjoară cetăţenii acestui stat?
– „Of, Doamne. Ideea care e? Să scape Moldova de corupţie şi de sărăcie, să nu se fure, să trăim mai bine.”
*
Aşa cum au spus locuitorii de la Floreşti, în Moldova domină dezmăţul şi neputinţa. Pot exista previziuni, respectiv, diagnoze mai alarmante? Încotro se îndreaptă ţara? L-am întrebat pe omul de afaceri de succes Victor Micuşa, unul dintre cei mai apreciaţi coafori, care mai este şi un observator atent a tot ceea ce se întâmplă pe scena politică din ţară.
Europa Liberă: Pe ce cale merge acum Moldova?
Victor Micușa: „S-au format două clanuri, băiatul bun şi băiatul rău, unul bate în Rusia, altul spre Europa.”
Europa Liberă: Cine e băiatul bun şi cine e băiatul rău?
Victor Micușa: „Pentru oameni acum băiatul rău ar fi Dodon, fiindcă el a început o politică agresivă împotriva a tot ce s-a făcut până în prezent. Şi nu este normal şi demn de un preşedinte de ţară ca din start, din primele zile, să înceapă cu declaraţii împotriva României, Ucrainei, Uniunii Europene. Chiar dacă are viziunile sale politice, dar, dacă a spus că este preşedintele tuturor, atunci el ar trebui să fie mai modest şi ar trebui mai mult să facă decât să strige în gura mare, fiindcă ceea ce spune el, de fapt, incită la ură societatea. Noi, iarăşi, ne trezim cu anii ’90, atunci când luptau nu ştiu de ce românii împotriva ruşilor, ruşii împotriva românilor, că, de fapt, aceasta o făceau politicienii, incitau oamenii la ură. Şi aceasta este o mare greşeală. Oamenii se înţelegeau de minune aşa cum se înţeleg şi în ziua de azi. Eu nu vreau să răspund pentru toţi, pentru mine este băiatul rău domnul Dodon. Acum domnul Plahotniuc, care iese cu declaraţii pro-europene imediat la ceea ce spune domnul Dodon, face tot contrar la ceea ce spune Dodon. Acesta este băiatul bun, care luptă pentru integrarea în Uniunea Europeană. Noi ne vom pomeni când vor ajunge aceştia doi să se bată pentru putere în stat. Oamenii care au fost împotriva lui Plahotniuc vor vota, de fapt, împotriva lui Dodon.”
Europa Liberă: Ce ar trebui să întreprindă domnul Dodon în calitate de şef de stat, ca să nu mai scindeze societatea moldavă? Are şi el electoratul lui. Pe de altă parte, aşa cum aţi amintit şi dumneavoastră, a declarat că va deveni preşedintele tuturor cetăţenilor.
Victor Micușa: „În primul rând, el trebuie să-şi scoată masca. Ceea ce face el acum, grandomania aceasta pe care am auzit-o la conferinţa de presă, de a reconstrui Preşedinţia şi multe alte lucruri, vorbitul acesta la per tu cu domnul Iohannis. Trebuie să-şi facă un duş cu apă rece şi să înţeleagă cine este el. Nu este într-o ţară cu putere mare, cu putere militară mare, el nu poate acum să se „deghizeze” într-un Vladimir Putin care are ce are în ţara lui.”
Europa Liberă: Dumneavoastră ce aţi înţeles din rezultatele vizitei pe care a întreprins-o la Moscova, discutând cu liderul de la Kremlin Vladimir Putin? Cu ce a mers domnul Dodon la Moscova şi cu ce a revenit?
Victor Micușa: „Am înţeles, de fapt, că Trump nu a fost cu prostituate în Rusia şi prostituatele ruseşti sunt mai bune în toată lumea.”
Europa Liberă: Aceasta la modul sarcastic. Dar, în general, despre discuţiile pe care le-a purtat domnul Dodon în capitala rusă?
Victor Micușa: „El nu a venit cu nimic, ceea ce s-a vorbit după culise noi nu ştim. Eu mă gândesc că a fost o agendă ascunsă, i s-au dat indicaţii ce să facă în următorii ani, până la alegerile parlamentare. Acum Rusia nu poate să ne ajute pe noi cu nimic. În primul rând, totuşi, suntem în proces de integrare în Uniunea Europeană şi fără ei noi nu putem face prea mari mişcări în stânga sau
Domnul Dodon trebuie să înţeleagă că, de fapt, împotriva lui este electoratul inteligent.
în dreapta. În al doilea rând, eu mă gândesc că Rusia acum trebuie să vadă reacţia societăţii în Republica Moldova şi să acţioneze pe moment. Fiindcă, dacă Dodon a spus că trebuie să facă un referendum şi cu partea stângă a Nistrului şi de acolo au venit cu o reacţie: „Voi cu Moldova voastră, noi cu Transnistria noastră, nu aveţi ce căuta aici”, înseamnă că ceva nu s-a înţeles. Domnul Dodon a fost sigur că domnul Putin a vorbit şi cu partea cealaltă şi a fost încrezut în ceea ce spune. Şi de deblocări de export spre Rusia, de ieftiniri de gaze, de ceea ce depindem noi de Rusia nu a fost spus nimic. El vorbeşte la general, vorbeşte mai mult ca să-l asculte electoratul lui. Domnul Dodon trebuie să înţeleagă că, de fapt, împotriva lui este electoratul inteligent. El nu poate să joace şi să se deghizeze în Voronin. Că departe este de fostul preşedintele Vladimir Voronin, care vorbea cu rusisme şi mai moldoveneşte, să zicem aşa. Cum îl copie el azi pare o parodie, un bufon.”
Europa Liberă: Dacă Victor Micuşa ar fi în fruntea statului şi ar avea în spatele său electoratul cu viziuni de stânga, ce ar întreprinde?
Victor Micușa: „În primul rând, aş înceta lupta aceasta şovinistă împotriva propriului popor, împotriva oamenilor care trăiesc pe acest pământ.”
Europa Liberă: El zice că este statalist. El zice că iubeşte Republica Moldova.
Victor Micușa: „Trebuie să demonstreze că o iubeşte. Pentru ca să o iubească, trebuie toate naţionalităţile să le consolideze şi să le unească. Eu am vorbit cu persoane care l-au votat şi, de fapt, acestea sunt persoane care nu ascultă, doar vorbesc, nu ţin cont de nicio opinie. Şi vreau să vă spun că acesta este electoratul anilor ’90, care încă luptă cu America, cu războiul rece.”
Europa Liberă: Dar aceştia sunt oamenii Republicii Moldova.
Victor Micușa: „Şi aceştia sunt oamenii Republicii Moldova, mai ales, că sunt oameni din sate. La ei trebuie de mers, de vorbit, pentru ei trebuie de făcut ceva. Mulţi nu au fost în Uniunea Europeană, ei nu au fost nici măcar în România să vadă cum arată. Dar ceea ce ştiu ei, ştiu din manipulările pe care le fac politicienii. Sincer, eu nu ştiu ce aş face cu electoratul de stânga. Mie mi-ar fi greu, dar eu mă descurc de minune cu acest electorat în salonul în care lucrez. Vorbesc şi mulţi înţeleg că lucrurile sunt diferite de ceea ce spune Dodon. Dar vreau să mai accentuez un lucru. Electoratul de stânga nu e acel ideologic, foarte mulţi sunt acolo care sunt supăraţi pe cei de dreapta sau de centru care nu au făcut nimic pentru ei.”
Europa Liberă: Dar şi Victor Micuşa e supărat exact pe cei care nu au făcut prea multe pentru bunăstarea cetăţenilor acestui stat.
Victor Micușa: „De exemplu, eu am vorbit cu o persoană care se ocupă cu agricultura şi a votat pentru socialişti. Şi l-am întrebat: „De ce?”. El a spus: „Eu nu am vândut niciun măr în Uniunea Europeană”. Aceştia sunt oameni nostalgici după timpurile vechi, când erau deprinşi să crească mărul pe copac şi cineva să vină să-l culeagă și să-l dea cu trei lei. Acum eu îi spun: „Ca să meargă în Uniunea Europeană, mărul trebuie calibrat, trebuie prelucrat”. Aceştia sunt nişte oameni fără inițiativă care vor să facă bani. Şi unde pot să facă bani? În Rusia. În Rusia e tot ce e de mâna a doua. Practic, acesta e electoratul. Sau cei care nu pot lucra calitativ şi ei se tem, ei nu vor să lucreze asupra lor. De aceea, ei votează şi sunt împotriva Uniunii Europene. Sau mai mulţi încă sunt nostalgici după vremurile trecute, persoanele care au fost demnitari de stat pe vremuri sau copiii lor, care duc dorul acelor timpuri, când ei erau şi împăraţi, erau tot.”
Europa Liberă: Moldova de azi e şi Moldova lor, și Moldova celor nemulţumiţi, şi Moldova celor care continuă să-şi facă bagajele să plece. Dar despre viitorul acestui stat o bună parte a populaţiei nu se încumetă să mai vorbească în termeni frumoşi, cu multă speranţă. Ce e de făcut?
Victor Micușa: „Dacă Partidul Democrat s-a reformat şi dacă a înţeles ceva, că nu le-a crescut ratingul în perioada aceasta, ei măcar aceşti doi ani trebuie să lucreze, să nu se fure niciun ban. Eu nu zic de banii pe care i-au furat până acum sau i-au acumulat pe căi necinstite, dar măcar ceea ce vine în prezent de
Întâi să dea voie oamenilor să crească, să se îmbogăţească...
la Uniunea Europeană sau de la Fondul Monetar Internaţional să fie repartizat foarte corect, să nu se fure niciun bănuţ. Şi atunci în doi ani de zile ei vor demonstra că au făcut ceva pentru ţară. Aceasta e una la mână. A doua, în doi ani de zile ei ar trebui să facă ţara atractivă pentru investitori. În primul rând, trebuie scos TVA. TVA din start presupune corupţie. Impozite mici şi să lucreze, fiecare firmă să vândă, să cumpere, să producă, să lucreze aşa cum s-a lucrat în Elveţia până în anii ’70. Toate investiţiile s-au făcut în Elveţia până în ’70. Întâi să dea voie oamenilor să crească, să se îmbogăţească, de exemplu, dintr-o manufactură să facă o uzină, dintr-o uzină mică să facă un concern întreg şi după aceea începi să-i impozitezi.”
Europa Liberă: S-a vorbit şi se mai vorbeşte despre nevoia pătrunderii sângelui proaspăt în politica moldovenească. Mai rămâne valabil acest lucru? Mai există forţe care pot să-şi facă cărăruşă către guvernare?
Victor Micușa: „Din ceea ce se vede acum, se construieşte o verticală a puterii, unde de sus până jos se monopolizează toate pârghiile, de la autorităţi locale până şi mass-media. Dar mă gândesc că trebuie de trecut şi peste aceasta. Noi putem fi salvaţi de dinafară. Eu cred că încetul cu încetul vor fi schimbate legile, încetul cu încetul ni se vor impune de Uniunea Europeană unele legi care vor fi acceptate.”
Europa Liberă: Nevoia identificării unui lider naţional mai e actuală?
Victor Micușa: „Atunci când se pune mâna, practic, pe toate pârghiile puterii, nu va îndrăzni nimeni să iasă în faţă.”
Europa Liberă: Igor Dodon încearcă să revină şi la problema identitară. Aceasta îl favorizează, îl ajută cumva să-şi întărească puterile în jilţul prezidenţial?
Victor Micușa: „El ar vrea să aibă mai multe atribuţii, mai multe pârghii, pentru a numi miniştri, pentru a-i scoate din funcţie şi a schimba cursul de istorie. Dar cred că aceasta nu va fi, fiindcă nu-i vor da voie. Aceasta de acum va fi o luptă prea mare între aceste clanuri. Dar eu nu înţeleg cum poţi să încredinţezi unui preşedinte de ţară care a fost şi a pupat coroana cazacilor în Transnistria ca el să fie comandantul suprem al armatei. Nu spun că avem acolo secrete şi armament secret sau rachete balistice ş.a.m.d., dar cât este el, practic, totul va vinde Rusiei, toată informaţia care este acolo o va vinde, dacă nu Rusiei, atunci Transnistriei. Din start el trebuie izolat de a fi comandantul suprem.”
Europa Liberă: Dumneavoastră ziceţi că se va duce o luptă între doi politicieni, între Igor Dodon şi Vladimir Plahotniuc?
Victor Micușa: „Vizibil, da.”
Europa Liberă: Cine va ieşi învingător?
Victor Micușa: „Domnul Plahotniuc are o putere mai mare şi carismă, are şi foarte mulţi consilieri buni. Eu zic că aceasta nu e încurajator, din păcate, dar altcineva nu este la momentul de faţă în lupta pentru putere. Eu mă gândesc că aici tot este un scenariu, un joc politic, unde poate Igor Nicolaevici este de acord să piardă, dar el trebuie să-şi facă treaba în faţa electoratului, el trebuie să demonstreze că a încercat să facă ceva, însă nu a putut. Fiindcă toate premisele duc la aceea că Dodon va pierde, că el nu are nicio posibilitate de a face ceea ce a promis. Noi ştim că domnul Plahotniuc a fost în cârdăşie cu mai mulţi şi ce s-a ales din aceasta? A rămas el singur. Deci, până la urmă, lasă de acum să nimicească tot ce este rău, să rămână el singur şi după aceea să zică: „Oameni buni, aceasta am vrut să fac, pentru ca să-mi iertaţi păcatele pe care le-am avut până acum’.”
*
Cum pot fi rezolvate problemele cu politicienii care sunt, practic, o pată neagră pe obrazul Moldovei şi au adus ţara pe muchie de prăpastie? Am căutat răspuns de la un politician, Vadim Pistrinciuc, deputat liberal-democrat.
Vadim Pistrinciuc: „Încotro se îndreaptă acum Republica Moldova? Eu cred că deja ne aflăm la un început de un stat autocratic, poate fi şi autoritar, dar pentru aceasta e nevoie şi de un pic de autoritate. Aceasta lipseşte şi guvernării, şi domnului Dodon. Se doreşte, probabil, crearea unui sistem bipolar politic. Unul bipolar, dar destul de bine controlat, în care va fi Partidul Democrat, care va trebui să înglobeze opţiunea aşa-zis europeană, fiindcă nu e vorba de valori, dar mai mult de brand şi de bani din Europa. Şi în al doilea pol va fi Partidul Socialiştilor, care va trebui să ţină hăţurile părţii cu viziuni mai pro-ruse ale societăţi, care există, este o realitate obiectivă din societate. Toate aceste declaraţii foarte tăioase, inutile, de altfel, şi pentru pro-rusul Igor Dodon, fiindcă au depăşit inclusiv aşteptările de la electoratul pro-rus. Eu le-am calificat ca un meci de ping-pong aranjat între guvernarea de la Chişinău, în speţă, de preşedintele Partidului Democrat și Igor Dodon. În al doilea rând, îmi este foarte clar şi societăţii că Igor Dodon nu consideră corupţia, controlul instituţiilor, subordonarea politică a instituţiilor şi corupţia mare, care există în Republica Moldova, drept priorităţi de ţară. El consideră capul problemelor Acordul de Asociere, ceea ce este o greşeală. Şi el singur cunoaşte acest lucru. Şi, din păcate, calcă pe o greblă foarte strâmbă, cu trei cozi. Una spune la Moscova, alta spune la Chişinău, probabil, a treia va spune la Bruxelles şi a patra va spune la Bucureşti.”
Europa Liberă: Bulversarea societăţii face ca lumea să piardă şi mai mult încrederea în instituţiile statului şi chiar în viitorul Republicii Moldova. Eu am fost recent la baştina dumneavoastră, la Floreşti, am discutat cu mai multă lume pe care am întâlnit-o ocazional acolo şi foarte mulţi dintre interlocutori mi-au zis că sunt gata să abandoneze Republica Moldova, îşi fac valizele. A propos, statistica arată că peste o sută de persoane în fiecare zi pleacă peste hotare. Ce se întâmplă mai departe?
Vadim Pistrinciuc: „Încrederea în instituţii eu cred că e la cote minime. Dacă până acum noi am avut controlul instituţiilor, din această sintagmă a căzut cuvântul „instituţie”, a rămas doar „controlul”. Fiindcă instituţiile în permanenţă au fost ţinta unor tentaţii ale politicienilor să le controleze, să le influenţeze prin conducere etc. Acum instituţiile sunt controlate nu numai pe verticală, dar şi pe orizontală. Şi cel mai rău lucru, aceste instituţii nu mai concurează între ele, fiindcă ele în orice sistem, şi pe timpul comuniştilor, şi pe timpul europenilor, şi super-europenilor ele aveau un rol de concurenţă, se mai verificau reciproc. Acum este, cum zic ruşii, штиль, e o linişte între ele totală.”
Europa Liberă: Floreştenii spun că şi răbdarea are capăt. Chiar mulţi dintre ei cheamă iarăşi la proteste, la revoluţie.
Vadim Pistrinciuc: „Eu sunt foarte atent cu cuvântul „revoluţie”. Dar protestele, cu siguranţă, vor urma. Din păcate, ruperea de realitate este destul de mare, aşa-zisa stabilitate nu se menţine pe autoritatea în faţa cetăţenilor, adică, pe votul acordat. Această autoritate acum se menţine exclusiv graţie controlului. Deci, doar acest atu al guvernării îi asigură aşa-zisa stabilitate. Atunci când din indicatorii stabilităţii îţi lipsesc câteva ingrediente de bază, cum ar fi autoritatea, legitimitatea ş.a.m.d. şi tu nu ai timp şi nu ai posibilităţi să rezolvi problemele cetăţenilor, nu le poţi da nici speranţă, nu mai zic de ceva de moment, apar aceste dispoziţii, pe care le-ați întâlnit şi la baştina mea, că baştina mea nu este exclusivă, le întâlneşti peste tot. Oamenii sunt la limita disperării. Aceasta nu înseamnă că e loc de revoluţie, dar, evident, proteste vor fi. Am văzut şi încercări ale profesorilor să fie proteste. Mă întrebaţi încotro Moldova? Noi trebuie să ne dăm o întrebare: în ce fel de ţară vrem să trăim? Noi vrem să trăim într-o ţară în care stabilitatea înseamnă stabilitate ca la cimitir? Aceasta ar însemna că există o singură putere. Sau noi vrem să avem, de exemplu, o societate democratică? Chiar dacă democraţia nu este populară acum, eu înţeleg, şi în lume, şi în Europa, dar voi parafraza altfel: în ce ţară vor să trăiască cei de la Floreşti sau de la Cahul, sau de la Râşcani, sau de la Drochia? Vor să trăiască într-o ţară în care li s-a întâmplat un nenoroc, au o problemă, trebuie să meargă în judecată, au călcat ei pe bec şi vor să ştie că merg în judecata ceea şi sunt judecaţi pe drept sau trebuie să se ducă la un „domn” sau la un „boier” să se închine şi să zică: „Boiere, iartă-mă şi ia-mă, te rog, la tine, că eu vreau să-mi rezolv problema cu gardul sau cu altceva”? Vor să meargă într-o instituţie să primească un serviciu public, să ştie că acolo îl respectă măcar la minimul necesar, dacă nu i se închină toţi? Sau vor iar să se ducă: „Dacă eu vreau să primesc un serviciu bun, trebuie să fac parte din partidul „X”? În ce fel de ţară trebuie să trăieşti? Fiindcă noi de multe ori nu înţelegem aceste lucruri, până când nu ne ciocnim de o problemă. Un om de afaceri e relaxat până când nu vine cineva şi vrea să-i pună laba pe proprietatea lui sau să-l taxeze. Un om sănătos nu înţelege până când nu ajunge la spital ş.a.m.d. Deci, în ce ţară vrem să trăim? Vrem să trăim într-o ţară în care există un singur aşa-zis „suveran” la care să ne închinăm cu toţii, de la cetăţeni, de la ţărani de pe câmp până la diplomaţi să mergem să vorbim cu dânsul?”
Europa Liberă: Suveran ar trebui să fie poporul, totuşi.
Vadim Pistrinciuc: „Am spus între ghilimele, dar aşa reiese. Sau vrem, totuşi, într-o ţară în care să existe nişte servicii? Dacă guvernarea vrea să zică că vrea să construiască o altfel de ţară, atunci toate acţiunile pe care le-a făcut până acum au eşuat. Şi explic de ce. Nu există exemplu în lume când instituţiile statului, în special, cele ale justiţiei şi de forţă câştigă încrederea cetăţenilor, fără să demonstreze că ele pot iniţia anumite procese împotriva exponenţilor puterii. Până când nu se vor apuca de lucru aceste instituţii, inclusiv oamenii care fac parte din guvernare şi despre care au fost tone de materiale în mass-media, nu va creşte încrederea în instituţii nici cu un procent. Da, pot să simuleze anumite creşteri, credeţi-mă. Sau o creştere reală nu va exista.”
Europa Liberă: Îi cer o explicaţie deputatului Vadim Pistrinciuc. De ce de toate relele din Republica Moldova, de toate eşecurile, insuccesele se face vinovată geopolitica?
Vadim Pistrinciuc: „Este o realitate a noastră – geopolitica. Eu, de exemplu, sunt foarte liniştit când discut cu persoane cu alte viziuni geopolitice decât ale mele. Eu am colegi, prieteni care au viziuni mai pro-ruse şi accept acest lucru. Vinovată este incompetenţa şi impotenţa politicienilor, a clasei politice. Şi eu fac parte din această clasă. Să te ocupi de politici, să te ocupi de analiza unor servicii, să descoperi, să desfaci ghemul acesta de probleme adunate de decenii în instituţii, în corupţie, în spălări, ce vrei avem noi în ţara aceasta, este mult mai greu decât să faci o mutră serioasă, să-ţi pui o cravată sau nu, să ieşi să spui: „Mergem на Запад sau на Восток, sau invers, în altă parte”. Deci, este uşurinţa cu care se face politică doar pe baza declaraţiilor geopolitice. Este mai uşor să faci politică prin geopolitică şi nu trebuie multă minte şi efort.”
Europa Liberă: Inclusiv de la băştinaşii dumneavoastră de la Floreşti am auzit constatări de felul că aceştia de la putere trebuie daţi jos, dar e foarte greu să decizi pe cine îi aduci în locul lor la guvernare. Clasa politică e compromisă şi alegerea se va face foarte greu de către cel care va ajunge în secţia de votare cu buletinul în mână.
Vadim Pistrinciuc: „Oamenii au dreptate, clasa politică este, într-adevăr, compromisă. Într-un sistem democratic, când clasa politică este compromisă, prin vot sunt măturaţi. La noi sistemul democratic nu este perfect, sunt instituţii care permit înţelegeri mai ascunse şi se manipulează procesul. Eu tot timpul spuneam şi la mine în partid, şi în altă parte: „Când simţi că oamenii nu te vor, mai bine nu te impune, că ceea ce vine din urmă poate fi foarte dureros”. Cu cât mai performante sunt sistemele de menţinere a puterii, și actuala guvernare e foarte performantă în aceasta, poate că ei întind timpul acesta când va veni răspunsul în faţa poporului. Dar oamenii au dreptate şi sunt foarte înţelepţi. Şi, a propos, greşesc cei care cred că moldovenii nu iubesc democraţia. Poate, cuvântul „democratic” e foarte compromis, dar moldovenilor le place să aleagă, să alegă pe cineva, pe urmă să-l dea jos. Ei vor acest lucru. Şi cine nu a înţeles aceasta e grav de dânsul. Acum ce e de făcut? Eu, de exemplu, după alegerile prezidenţiale, am fost şi mâhnit, dar şi bucuros. Am fost bucuros de rezultatul fantastic al Maiei Sandu. Nu doar din motiv politic, am susţinut-o şi noi, am încercat să mă implic şi eu personal cum am putut, acolo unde lumea mă cunoaşte, din motivul că dumneaei a demonstrat că se poate de făcut politică altfel. Având toate anti-ingredientele politicii moldoveneşti de tip colhoznic, ea a demonstrat că se poate, având studii, neavând bani. Toți se laudă cu structuri gigante în teritorii care cuprind de la inginerul cadastral până la lucrătorul social, ea nu a avut acest lucru, s-a axat exclusiv pe suportul populaţiei. Şi dacă nu erau unele manipulări şi „ajutoare” date domnului Dodon, el pierdea lamentabil aceste alegeri. Noi încă trebuie să ne lămurim cu votul din Transnistria, al diasporei. Păcat că aşa ceva s-a întâmplat. Eu am înţeles că guvernarea pe aceasta a mizat. Vreau să spun că guvernarea a greşit. Chiar pentru ea, fiindcă va vedea că se consideră foarte tare atât cât se bazează pe nişte influenţe instituţionale, dar metodele tradiţionale, cu care ei, de obicei, au guvernat nu vor merge. Şi zic păcat, fiindcă vom avea de suferit şi noi, nu doar guvernarea. Şi-au făcut o miză falsă şi greşită.”
Europa Liberă: La ce evoluţii să se aştepte acum cetăţenii?
Vadim Pistrinciuc: „La ce evoluţii să se aştepte? Într-adevăr, vor fi un fel de conflicte publice, declarative dintre Preşedinţie, guvern, partidul de guvernământ, Partidul Democrat. Eu nu cred, acolo deja eu am impresia că şi Partidul Liberal şi-a pierdut în totalitate identitatea. Eu, în genere, consider că Partidul Socialiştilor acum este filiala de stânga şi pro-rusă a Partidului Democrat, Partidul Liberal este filiala de dreapta şi unionistă a Partidului Democrat, dar la care aripile cam se sting, creşte cea de stânga mai bine. Însă acesta tot poate fi un fenomen temporar, fiindcă gustul puterii creşte şi vor fi multe declaraţii tăioase în public, dar nu exclud acest fapt, că după un timp oarecare, cât mai aproape de alegeri, şi Igor Dodon, şi guvernarea vor trece şi la acţiuni mai în forţă. Deja am văzut bravarea aceasta cu referendumurile. Şi eu înţeleg motivaţia lor şi politică, şi socială, dar nu cred că ele sunt de folos nici unei, nici altei părţi. Nu e clar, în genere, cât de motivate sunt ele. Şi, din păcate, atunci când există un conflict aranjat dintre două părţi, chipurile, pentru ochii lumii, până la urmă, conflictele aranjate sau jucate oricum devin reale. Şi cineva va face hop! şi va cădea jos cu sunetul pe care îl auzim acum cu zăpada dezgheţată, flioşc şi se vor duce jos. Şi atunci acţiunile pe care le vor întreprinde ceilalţi care vor veni, vor fi mult mai vehemente. Nu dă Doamne şi mai violente decât cei care le-au făcut astăzi, fiindcă, din păcate, guvernarea trece peste foarte multe lucruri. Vă dau un exemplu de discrepanţă între realitate şi situaţia care este. Se spune: „La noi totul e transparent, noi luptăm cu corupţia. Zero toleranţă la corupţie”, dar nu poţi amăgi pe atâta lume. Când te-ai dus în sate, şi noi avem 900 de localităţi, peste 800 de localităţi cu autorităţi locale, şi când ai început la consilierii locali să le zici: „Aha, Vasilică, ce ai făcut acolo? Iaca, ţi-am găsit o problemă, îţi deschidem dosar penal. Dacă treci la mine, îţi rezolv întrebarea, nu vei avea dosar penal. Dacă nu, e gata cu tine”, când ai spus aceasta în 200-300 de sate, în 20 de raioane, chestia aceasta s-a multiplicat, valoarea statistică a ei este mult mai mare decât audienţa canalului Publika. Deci, nu poţi spune: „Nu, la noi totul e cinstit”, când toată ţara ştie că nu e aşa. Şi ei au exemplele lor.”