Mii de oameni au protestat sâmbătă la aeroporturi din Statele Unite împotriva măsurilor anti-imigrație ale președintelui Donald Trump. La aeroportul JFK din New York o mulțime de 2000 de oameni a scandat sâmbătă „Lăsați-i să intre!”. Protestul s-a declanșat după ce 12 refugiați din țări predominant musulmane au fost reținuți la aeroportul new-yorkez de ofițerii de imigrație. Printre protestatari s-au numărat mai multe celebrități, care s-au declarat „dezgustate” de ordinul lui Trump. Împotriva lui au protestat sâmbătă și șefii unor mari companii IT americane, inclusiv Apple. Directorul ei Tim Cook a spus că asemenea decizii „văduvesc” industria americană de „talente” și sunt „ne-americane”. Fondatorul firmei Apple, Steve Jobs, era fiul unui imigrant din Siria.