Un renumit cineast iranian al cărui film concurează la premiile Oscar a anunțat că va boicota ceremonia de luna viitoare de la Hollywood în semn de protest față de restricțiile anti-imigrație impuse în Statele Unite. Asghar Farhadi, al cărui film „Neguțătorul” a fost nominalizat în competiția pentru cel mai bun film străin, a făcut anunțul într-o declarație de presă duminică, 29 ianuarie. Anunțul său vine după cel al actriței iraniene din rolul principal al filmului, Taraneh Alidoosti, care a spus săptămâna trecută că va boicota gala Oscarurilor în semn de protest față de restricțiile pe care le consideră rasiste. La 27 ianuarie președintele Donald Trump a semnat un ordin de suspendare pe patru luni a primirilor de refugiați și pe trei luni a eliberărilor de vize pentru cetățeni din șase țări predominant musulmane, inclusiv Iran.