Ministrul român al justiției apără decizia guvernului de a dezincrimina parțial abuzul în serviciu

București, 31 ianuarie 2017 - proteste în fața guvernului

În România, ministrul justiției Florin Iordache, autorul ordonanței de urgență care dezincriminează parțial abuzul în serviciu, nu doar că nu a făcut niciun pas înapoi, ci a adus o serie de argumente în favoarea menținerii actului guvernamnetal dat marți noapte. Ministrul a precizat că prin adoptarea ordonanței se urmărește „asigurarea unui echilibru între puterile statului” și că plafonul de 200.000 de lei (45.000 de euro) pragul până la care un abuz nu va mai fi pedepsit penal, nu ar fi fost ales întâmplător, ci în acord cu jurisprudența CEDO. Necesitatea urgenței a fost argumentată de Iordache pronind de la faptul că Parlamentulu nu a pus în acord legislația existentă cu modificările cerute de Curtea Constituțională.

În privința criticilor aduse de corpul judecătorilor și procurorilor, ministrul Justiției a precizat că „legile se fac în Parlament și se aplică de judecători și procurori”. Altfel spus, Legislativul e suveran și nu ar avea obligația să se consulte cu magistrații, așa cum de pildă a cerut Comisia Europeană în ultimul Raport asupra justiției. De la suveranitatea pe care o clamează ministrul Iordache la o dictatură parlamentară nu e decât un pas.