Oameni invizibili
Your browser doesn’t support HTML5
Mii de oameni cu deficiențe mintale au fost lipsiți de capacitate juridică, adică nu au niciun drept și nu pot decide singuri nici măcar unde să trăiască sau cum să-și cheltuiască pensia. Nu pot merge în instanţă, iar plângerile depuse de ei la poliţie sau la procuratură sunt ignorate, chiar dacă reclamă abuzuri grave. Nu pot nici să intenteze un divorţ, iar dacă au copii minori, de obicei, îi pierd.
Părinţii, fraţii, soţii şi copiii sunt, de regulă, cei care cer instanţelor de judecată să-i declare fără discernământ pe aceşti oameni, însă o pot face şi autorităţile publice locale. Obligaţi nu doar moral, dar şi legal să aibă grijă de ei, tutorii îi bagă, adesea, în internate şi spitale de psihiatrie sau chiar îi lasă pe drumuri și folosesc bunurile și beneficiile sociale ale celor tutelați. Apărătorii drepturilor omului trag semnalul de alarmă și speră că reforma în domeniu inițiată de autorități va schimba radical, spre bine, situația acestor oameni. Despre soarta persoanelor declarate incapabile, un reportaj de Eugenia Pogor.