Your browser doesn’t support HTML5
Interviu cu Igor Cobîleanski
Europa Liberă: Spectatorul categoriei din care fac parte şi eu este în căutarea unor similitudini cu viaţa pe care a trăit-o, cu viaţa pe care o vede. Dumneavoastră, bănuiesc eu, aveţi o sarcină mai mare decât, pur şi simplu, să luaţi o bucată de viaţă să o aduceţi pe ecran. Şi îndrăznesc eu să cred că vreţi o lucrare care să fie valabilă nu doar pentru regiunea aceasta, nu doar pentru anii pe care îi trăim. Şi, în sensul acesta, căutarea de inadvertenţă, că unii spun „domnule, încă nu era telefonul mobil” sau „gripa aviară nu a fost în anii cutare”, sau acestea sunt inutile, eu înţeleg că aceasta e o transpunere. Şi, totuşi, cât de aplicativă sau adresativă este lucrarea? Cineva şi în Balcani ar putea să se vadă în episoadele acestea. Sau în Ucraina, sau şi în Thailanda s-ar putea să se găsească „oglinda” aceasta. Am dreptate sau nu?
Igor Cobileanski: „Presupun, da. Într-un fel. Deşi cred că cel mai simplu ar fi pentru un spectator est-european să se regăsească sau să regăsească zona deja cunoscută lui. Eu consider că genul acesta de film sau filmul acesta va fi mult prea bine înţeles de către societăţile care ori au fost în tranziţie, ori urmează să fie într-o tranziţie sau sunt în tranziţie dintr-un sistem socialist în cel capitalist. Pentru că, zic eu, exact la periferia sau la limita acestor mutilări temporare se întâmplă şi genul acesta de, le numesc, afaceri, genul acesta de acţiuni. Dar vreau să mai zic un lucru: există un detaliu în film care vorbeşte despre perioada mai mult sau mai puţin exactă când se întâmplă acţiunea. Pentru că eu mi-am pus de multe ori întrebarea aceasta: „Domnule, voi avea nevoie de un reper temporal, până la urmă”. Există un poster la poliție, în biroul poliţistului, pe care scrie „2005”. Mare, mare, mare.”
Europa Liberă: Adică, marcajul formal îl aveţi?
Igor Cobileanski: „Da. Şi atunci am putea spune că e exact perioada în care gripa aviară, de fapt, făcea ravagii prin întreaga Europă. Dar nu cred că lucrul acesta este atât de important.”
Europa Liberă: Dar eu, să vă spun sincer, fac abstracţie.
Igor Cobileanski: „Absolut de acord.”
Europa Liberă: Pe mine, personal, nu mă deranjează amănuntele acestea, pentru că eu încerc, totuşi, să văd universalitatea acestei poveşti. Pentru că şi dumneavoastră prin acest film combateţi mitul acesta al omului bun, harnic, cuminte, care populează Basarabia, în special, sau estul. Dumneavoastră îi puneţi spectatorului o oglindă în care el s-ar putea să vadă că este şi şmecher, şi avar, şi se lasă ispitit de nişte câştiguri. Şi romantismul acesta, de fapt, e al intelectualului, este aşa o spuză aproximativă. Dumneavoastră sunteţi mai mult critic decât îngăduitor cu personajele?
Igor Cobileanski: „E greu de zis. Eu, probabil, încă nu mi-am formulat cu exactitate poziţia mea faţă de aceste personaje, pentru că de fiecare dată, de fapt, mi se părea că încerc să fiu tandru cu ele, dacă vreţi, să le iubesc. Eu am ocolit ceea ce s-ar numi cinismul, până la urmă. Este adevărat, în schimb, într-o societate cu foarte multe lipse, într-o societate unde banul are valoarea maximă, cred că valorile umane devin şi foarte şubrede. Într-o societate săracă, unde oamenii încearcă să o ducă, să tranziteze de la o zi la alta, să supravieţuiască, valorile sunt destul de şubrede.”
Europa Liberă: Adică, nu încercaţi să puneţi cu semnul plus sau cu semnul minus episoadele acestea pe care le descrieţi?
Igor Cobileanski: „Nu cred. Nu cred că neapărat vreau să fiu moralist sau să dau soluţii de viaţă pentru spectator prin intermediul unor personaje. În schimb, am încercat un lucru care vreau să cred că a reuşit, am încercat să distrug o schemă cinematografică, dramaturgică, mai bine zis, a comediei. Pentru că, dacă am fost atenţi, toată lumea se aştepta la un alt final, la unul, evident, fericit. Ori, încercarea mea a fost de a spune: „Domnule, nu e chiar aşa”, că lumea este, cum spuneaţi mai devreme, destul de avară, răutăcioasă şi dornică de a se înfrupta din bogăţie de unul singur.”
Europa Liberă: Sincer să fiu, chiar voiam să încep cu sfârşitul. Pentru că dumneavoastră, fără să vreţi, daţi o radiografie a tranziţiei şi la finalul acestei tranziţii îl trimiteţi pe intelectual în închisoare. Acolo îi este locul, acolo el face „Juju, căţel tărcat” în faţa puşcăriaşilor şi cântă disperat sau Dumnezeu ştie. E adevărat, după aceasta poate să urmeze episodul doi, trei. Dar episodul acesta, care e suficient de concludent, se termină cu povestea aceasta tristă şi traiectoria dramatică a intelectualului care nici afaceri nu a făcut şi s-a despărţit de femeia iubită, şi cred că va face nişte ani de puşcărie. Aceasta e un fel de premoniţie sau e o analiză retrospectivă a ceea ce aţi văzut?
Igor Cobileanski: „Nici una, nici alta. Cred că, mai degrabă, e un fel de a spune că, atâta timp cât nu îţi este dat să fii hoţ, spre exemplu, chiar şi într-o situaţie în care eşti impus să furi, nu trebuie să o faci. Marian este un intelectual care, dacă a încercat să calce strâmb sau a călcat strâmb, va fi pedepsit pentru aceasta. Cred că în postura aceasta au fost, sunt şi, probabil, vor fi foarte mulţi intelectuali moldoveni şi nu doar. În postura de a încerca sau de a râvni ceva, de a trece peste marcajul care înseamnă legalitate şi, probabil, sunt pedepsiţi sau vor fi pedepsiţi în mod cert.”