Președintele R.Moldova Igor Dodon s-a întâlnit marți la Bruxelles cu secretarul-general adjunct NATO Rose Gottemoeller. După discuții, la o conferință de presă, Gottemoeller a spus că discuțiile cu liderul moldovean au fost „pozitive”, iar secretarul-general NATO Jens Stoltenberg nu l-a putut primi personal pentru că este bolnav. Gottemoeller a spus că „NATO respectă neutralitatea constituțională a Moldovei” și faptul că „Moldova nu vrea să se alăture alianței”. Oficialul occidental a dat asigurări că biroul de legătură NATO ce se va deschide la Chișinău nu atinge în nici un fel neutralitatea Moldovei. Igor Dodon a spus la conferința de presă că apreciază „unele programe” realizate în colaborare cu NATO în Moldova, dar și-a reiterat opoziția față de deschiderea biroului de legătură NATO, și a cerut ca evenimentul să fie amânat, spunând că el dăunează șanselor de reglementare a conflictului transnistrean. Dodon a mai spus că a discutat cu oficialul NATO posibilitatea unor garanții scrise că alianța nu dorește să schimbe statutul neutru al Moldovei.