În discuțiile de la Bruxelles, președintele Igor Dodon a păstrat o atitudine tranșantă în privința relațiilor cu NATO, dar și-a nuanțat mult declarațiile, când a venit vorba despre Acordul de Asociere, și câștigurile sau pierderile pe care le-ar aduce R.Moldova. Care este reacția lumii politice de la Chișinău?
Pilonul coaliţiei de guvernare, PD, a „condamnat” modul în care Republica Moldova a fost reprezentată la Bruxelles de preşedintele Igor Dodon. „Vizita șefului statului s-a transformat în una de partid, în care președintele Igor Dodon a prezentat mai degrabă mesajul PSRM și proiectele politice ale acestui partid”, se arată într-un comunicat al partidului condus de Vlad Plahotniuc.
Your browser doesn’t support HTML5
Fără a face referinţă la declaraţiile punctuale ale şefului statului, PD susţine că mesajele lui Dodon ar fi în disonanţă cu politică externă promovată de Guvern și majoritatea Parlamentară, şi că ele „contravin interesului țării și al cetățenilor”. PD mai anunţă că a pregătit un document care să reconfirme parcursul european al ţării şi care ar urma să fie aprobat în prima şedinţă a Legislativului.
Liderul PL, Mihai Ghimpu, a luat în derâdere pe Facebook una din declaraţiile lui Igor Dodon, cea că în calitate de președinte va da curs anulării Acordului de Asociere, dacă o astfel de decizie va fi luată fie prin referendum, fie prin noi alegeri. Vicepreşedintele PL, Valeriu Munteanu, a dezaprobat, tot pe reţelele sociale, o altă declaraţie a şefului statului, cea că deschiderea unui birou NATO ar fi „o provocare”, dată fiind situația din regiunea transnistreană. Valeriu Munteanu crede că prin această declaraţie Igor Dodon ar insinua că NATO ar fi de vină pentru că nu se reglementează problema transnistreană. „Ocupantul rus este de vină pentru Transnistria, dar trădătorul Dodon ba spune că de vină este Chișinăul, ba România, iar acum NATO, oricine numai nu Federația Rusă”.
Câteva precizări la afirmaţiile pe care preşedintele Dodon le-a făcut la sediul NATO a ţinut să le facă şi liderul PLDM, Viorel Cibotaru, fost ministru al apărării. Declaraţia lui Igor Dodon precum că decizia privind deschiderea oficiului NATO la Chişinău ar putea fi revăzută i se pare lui Cibotaru drept „o ameninţare şi un act de agresiune” și că ţările membre NATO o vor trata ca atare, a notat Ciubotaru într-un comentariu pe reţele de socializare. Cât despre afirmaţia preşedintelui că nu e de acord cu „prezența unor militari străini pe teritoriul Moldovei", liderul liberal democraţilor îi amintește lui Igor Dodon că timp de 25 de ani „ilegal pe teritoriul Republicii Moldova nu s-a aflat niciun militar străin, cu excepția militarilor ocupanți din Federația Rusă și creatura lor separatistă”. Viorel Cibotaru îi reproşează lui Dodon că ar dăuna atât imaginii țării, cât și relaţiilor pe care Moldova le-a clădit cu Occidentul în domeniul securităţii şi apărării şi se întreabă dacă şi în acest sens se-ar bucura de sprijinul actualei guvernări în frunte cu PD.
Liderul PPEM şi fostul premier Iurie Leancă susţine într-un comentariu pe Facebook că Igor Dodon a exprimat la Bruxelles viziuni „personale sau de partid” şi care „nu corespund cu interesele naționale ale țării și sfidează aranjamentele noastre internaționale”. Leancă sugerează că Dodon ar fi jucat rolul de mesager al Moscovei, inclusiv atunci când a enunțat inițiativa unor negocieri trilaterale cu Rusia, UE și Republica Moldova. „Cu astfel de abordări, jucând-o pe mesagerul, Dodon va afla foarte curând că ignoranța îl va face neînsemnat”, a mai notat Leancă.
Vicepreşedintele Partidului Platforma DA, Alexandru Slusari, a spus că formaţiunea sa nu va comenta vizita lui Dodon pentru că declaraţiile antieuropene ale şefului statului urmate de o reacţia promptă a PD care a sărit în apărarea vectorul european par a fi un „spectacol”.
Vizita lui Igor Dodon la Bruxelles este pe larg comentată şi în mediul experţilor, mulţi dintre care sugerează că votarea în parlament a unei declaraţii care să reconfirme parcursul occidental al ţării, aşa cum propune PD, ar fi o reacţie insuficientă din partea guvernării.