Starea de insurgență civică în care trăiește România de la 29 ianuarie încoace, odată cu declanșarea protestelor de stradă cu participarea a sute de mii de oameni este unică în Europa actuală. Dacă este evident că strada poate doar, în cel mai bun caz, să obțină o moderare a deciziilor politice extreme ale guvernanților, cum a fost retragerea Ordonanței de urgență ce modifica prevederi ale Codurilor penale, care vizau actele de corupție și penalizarea lor, este la fel de evident că o țară nu poate fi guvernată prin proteste de stradă.
Protestele de masă românești au fost declanșate de un fenomen acoperit de titlul unui studiu de sociologie, mult discutat după publicarea sa în urmă cu trei ani la Paris, despre „elitele delicvente: de la criminalitatea cadrelor la corupția politică”. Autorii săi erau sociologul parizian Pierre Lascoumes și Carla Nagels, profesoară de criminalistică la Universitatea Liberă din Bruxelles.
Între întrebările la care autorii studiului, ce reia numeroase cercetări pe aceeași temă publicate în lumea anglo-saxonă, se aflau: ce infracțiuni comit elitele și cum sînt ele tratate (dacă sînt) de ansamblul instituțiilor juridice ale statului. În discuția chestiunii autorii își defineau obiectul cercetării sub formula: „transgresiuni ale unor norme specifice legate de exercițiul unei funcțiuni cu responsabilitate politică sau privată și comise cu titlu individual sau colectiv de către o instanță conducătoare”. Un subiect de cercetare sociologică ce privește evident și lumea politică românească a ultimilor ani...
Cercetarea a fost considerată bine venită din mai multe puncte de vedere. Cel dintîi ar fi de natură politică, dată fiind multiplicarea scandalurilor și a afacerilor legate de practici vizînd întreprinderi și paradise fiscale, a faptelor de corupție și de clientelism politic ale celor aleși.
Una din constatările studiului, mergînd pe urmele unei anchete întreprinse încă din anii 1970 în Statele Unite, descrie „reacția alegătorilor față de un candidat pus în cauză pentru acte de corupție”. „O mare parte a electoratului - constată studiul și o trecere în revistă a sa de către Jean Berard pe site-ul la vie des idees.fr - își menține încrederea în candidatul care încarnează cel mai bine valorile [sale] fundamentale, chiar atunci cînd este acuzat de corupție. Afiliația partizană joacă într-o manieră puternică în particular pentru republicani” - se nota atunci în Statele Unite.
Autorii studiului despre elite și corupția politică notează și că nu este suficient să se scoată la lumină o afacere pentru a face să dispară acele forțe politice și sociale aflate în spatele ei. Istoria elitelor delicvente descrie contrastul dintre perioade în care mizele jocului sînt reluate de mișcări mediatice și militante, și altele în care nimic din practicile condamnabile nu devine public. Înțelegerea corectă a practicilor delicvente este însă extrem de utilă pentru a se încerca să se pună capăt „jocului elitelor cu regulile pe care ele le impun altora”.
Dacă în cazul României ultimilor ani este mai puțin valabilă constatarea autorilor studiului publicat în Franța că elitele politice fac mai rar obiectul unor condamnări penale, o altă constatare rămâne valabilă și bine vizibilă în aceste zile: „cercetările întreprinse pe lîngă persoane condamnate pentru fapte de delicvență ale cadrelor sînt unanime: condamnarea penală nu antrenează un efect devalorizant asupra lor; aceste persoane resping chiar și eticheta de «delicvent». Ele rezistă stigmatizării printr-un ansamblu de «ritualuri de restaurare», care mobilizează capitalul lor social, cultural și economic. În mod particular, folosirea tuturor posibilităților de procedură judiciară pentru a constesta acțiunile judecătorilor permite să se dea dezbaterilor un aspect tehnic și o durată care slăbește atenția publică și favorizează minimalizarea gravității faptelor.”
Este, în mare măsură ceea ce se petrece în în prezent la București, unde „elitele” guvernamentale și cele din Parlament ale coaliției aflată la putere jonglează cu textul ordonanțelor de urgență și al legilor, refuzînd să admită și negînd orice responsabilitate sau fapte delictuale, în încercarea de a dilua și a slăbi presiunea manifestă a străzii.