După vizite de la un palat la altul, după declarații răstite și moțiuni de cenzură expirate înainte de termen, președintele a aprobat bugetul. Îl consideră supraapreciat și „hiperoptimist”, cu cheltuieli pentru o casă mai mare și mai bogată. Spusele președintelui sunt ecoul amplificat al opiniei guvernatorului Băncii Naționale. Acesta avertiza anul trecut, în plină campanie electorală, asupra generoaselor promisiuni electorale, spunând că nu-i costă prea mult pe politicieni, dar canibalizează bugetul viitor și deopotrivă viitorul copiilor de azi. Acum, citind forma finală a bugetului, Mugur Isărescu e de părere că este ambițios și optimist. Prea optimist. În ciuda criticilor, președintele l-a aprobat, să nu i se reproșeze că negativismul lui umple țara de recesiune. Pe de altă parte, trebuia să hrănească guvernul care a început să turbeze de foame. Ca să grăbească lucrurile, miniștrii lui Grindeanu s-au folosit chiar de scutul uman șubred și uzat de vreme al pensionarilor care nu ar mai primi pensii mărite pentru că președintele se mișcă așa încet.
Your browser doesn’t support HTML5
Sinteza săptămînii politice românești cu Sorin Șerb
De înțeles înverșunarea protestatarilor care cer la Cotroceni demisia președintelui: sunt îngrijorați că viitorul țării îi pune în pericol trecutul. Așa că președintele a semnat să meargă țara înainte, deși țara pare să nu aibă probleme, propulsată inerțial într-o direcție despre care tot mai mulți spun că e greșită. Dar, alunecând linear și fără hopuri în această direcție, dă impresia că știe ce face. Sau poate că e doar efectul căderii libere.
Bugetul a trecut de Parlament, în sunetul trompetelor și tromboanelor partidului. Atât de repede că opoziția nici nu a mai avut timp să pară șocată. Poate și pentru că era ocupată să-și facă selfiuri cu protestele sau să moțăie în Parlament, obosită, cică, de atâta protestat. Pe de altă parte, au simțit cu toții că bugetul, așa compromis de populisme și pompierisme cum e, nu e nici măcar cel mai rău lucru care ni se poate întâmpla. Atenția tuturor a fost confiscată de pachetul de legi penale puse de partidul lui Dragnea în echilibru instabil pe marginea democrației. Probabil că România marchează o nouă premieră mondială: Parlamentul adoptă o Ordonanță care anulează o alta, care deși abrogată, ar putea deveni efectivă. În cutia neagră a comisiilor se consumă multă energie și creativitate pentru a decide dacă prima ordonanță (13) e moartă, e vie sau e și moartă, și vie, deopotrivă. Unii, în schimb, cred că diavolul va sări din cealaltă cutie, cea bugetară, și că dacă o deschidem nu ne va mai rămâne decât speranța, dar și pe aceasta PSD-ul o va supune caznelor în mod creativ. Ar fi vorba, în special, despre constituirea Fondului Suveran de Investiții și Dezvoltare, o uriașă gaură neagră din centrul galaxiei de stele pitice a PSD, constituită din acumularea în același cazan instituțional a tuturor participațiilor statului pentru a da, zice-se, coerență administrării acestora. Pe acolo ar putea fi subtilizate cinci procente din buget, zece miliarde de euro, pe care guvernul le-ar folosi să-și cinstească eroii muncii de partid și interlopii. S-ar putea să fie o profeție care se împlinește doar pentru că sunt unii care se tem de ea. Dar cine mai crede în profeții dacă nu se împlinesc? Oricum, după ce a țipat din rărunchi și degeaba că guvernul Cioloș a ușurat bugetul de zece miliarde de lei, guvernul lui Grideanu se pregătește să dosească zece miliarde de euro. Poate că d-aia a și strigat anticipat „Hoții!”
Președintele nu este singurul care și-a luat suc și popcorn și așteaptă ca Sorin Grindeanu să-și rupă picioarele în găurile bugetului. Specialiștii (aici, de pildă) spun că defecțiunile bugetare sunt congenitale și că provin din genele și mintea celor care l-au conceput, beți de putere și convinși că pot face ce vor (mai ales din aritmetica bugetară) în cea mai bună dintre lumile posibile. În cazul brigăzilor roșii ale lui Liviu Dragnea, s-ar putea ca beția de putere să fie asteroidul care să ne vindece, măcar parțial, de armata lor de dinozauri. Victoria electorală a fost consumată brutal peste noapte, partidul lui Dragnea violentându-și în mod repetat electoratul sau pe simplii trecători de altă culoare politică, pentru a trece apoi mai departe de parcă nu ar fi făcut nimic, în ciuda sângelui de pe capotă și a barei de protecție îndoite. Sondajele de opinie (în ciuda faptului că sunt evident manipulatoriu-partizane) confirmă tendința de detoxifiere a electoratului. PSD ar avea o popularitate cu peste zece procente mai mică decât înaintea alegerilor din decembrie. Au avut nesperat de multe voturi și și-au plătit cu ele toate trufandalele la care au râvnit, considerând că li se cuvin. Nimic nu pare imposibil de realizat în visul lor românesc, mai ales dacă ai de cheltuit zeci de procente și de miliarde: astfel că și-au plasat dansatoarele la bară preferate în funcții prin ministere, alături de șoferi și fini, coafeze și amice de la sala de gimnastică, au pus șefi și adjuncți pe la comisiile parlamentare pe foștii urmăriți penali, salvați de imunitate și de prescrierea găinăriilor, au modificat legislația peste noapte în încercarea de a face din zeghe un mantou la modă, argumentând, după ce au scos protestatari cu sutele de mii în stradă, că mai bine o mie de infractori în stradă decât un inocent în pușcărie. E vorba despre cel puțin cei doi inocenți, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, pe care modificările legilor și Codului penal i-ar fi vrut liberi și independenți. Ca să nu mai spunem că, dacă ar fi adoptată, Ordonanța ar face din Adrian Năstase un posibil prim-ministru.
Este un nou mod de a face politică, post-istoric. Evenimentele sunt provocate pentru a determina un efect lateral, de domino. Nu doar guvernul aplică o astfel de strategie, aceea de a deconstrui realitatea și a o recompune ulterior după bunul plac. O fac și magistrații (procurorii, care continuă să manipuleze opinia publică dând în presă trufandale de prin dosare, dar și diversele paliere judecătorești care dau haotic hotărâri contradictorii de la o instanță la alta, folosindu-se de măreția dreptului și micimea judecătorilor), o face președintele, când încurajează, legitimează și legalizează prin prezență manifestații de protest, altminteri legitime, pentru ca apoi, redevenit neutru, să se mire și să profite de amploarea lor, o face și parlamentul care se preface în comisii că ajunge cu greu la concluzii și decizii deja luate la partid. Cu toții simulează dileme și hârtoape democratice, pretinzând că se sacrifică pentru țară și oferă soluții care ar face ca lucrurile să fie mai simple și mai directe, chiar dacă scurtcircuitează și suprasolicită sistemul democratic.
Sindromul post-istoric a virusat și guvernul care, invocând dreptul la Ordonanțe de urgență, vrea să arate că face din legi ce vrea. Nici guvernul Cioloș nu a fost scutit de halucinațiile puterii când adopta sute de modificări ale Codului Penal prin Ordonanță, deși multe au fost apoi contestate cu succes în justiție. Guvernul Grindeanu, în schimb, pare decis să ne demonstreze că prin voință poți învinge orice, aritmetica, fizica, bunul simț, chiar și multele orașe care protestează în stradă. Doar pe vremea lui Iliescu a mai fost România postcomunistă atât de aproape de transformarea într-un stat polițienesc, adică să se folosească de instituțiile de forță ale statului pentru a-și intimida și persecuta contestatarii. Când nu e preocupat să-și salveze penalii, guvernul Grindeanu face razii și e îngrijorat de starea copiilor aduși la manifestațiile din Piața Victoriei. Vrea să-i amendeze pe părinți, pe care îi identifică acum cu sistemele alea de recunoaștere facială care i-au făcut scăpați pe Marta, Ghiță, Haissam sau Tender. E drept că de copii abuzează toți: familia care le fură alocațiile și-i trimite la cerșit, școala unde se fură ajutoarele, politicienii care se pozează cu ei în brațe și-i pupă, să vadă toți ce fac ei cu viitorul țării, statul în întregime care le fură banii, educația și viitorul. Însuși președintele are o colecție întreagă de fotografii, ba chiar și filmulețe în care e înconjurat de copii, unii în spital, alții în orfelinate sau pur și simplu ca decor pre- și postelectoral, să-i dea o față umană (de exemplu, aici, aici, aici sau aici), ca să nu mai vorbim despre Dacian Cioloș sau Alina Gorghiu care au pozat cu copii pentru diferite postere electorale. Pe bună dreptate, cei care și-au adus copiii în cârcă să protesteze în familie, (că de fapt , despre familie și viitor e vorba în ultimă instanță în protestele de stradă de acum), spun că guvernul (și partidele) ar face bine să vindece cruzimea cronică a instituțiilor care se folosesc de copii ca scuturi umane pentru a consuma în liniște fondurile destinate îmbunătățirii vieții acestora. Ar face bine să investească în educație și în infrastructură, și nu în servicii secrete sau în corupții. Este evident că politicienii nu au nicio limită când e vorba să manipuleze sufletul omului obișnuit chiar dacă pentru asta trebuie să i-l smulgă din piept. Oamenii sunt doar un pretext al luptei pentru putere, corul antic care însoțește tragedia cu jelaniile sale. În aceste confruntări la nivel înalt, moralitatea se sufocă în lipsă de oxigen, apărută parcă de pe altă lume.
Au făcut razii la cei care au tipărit lozinci. L-au chemat la poliție pe cel din apartamentul căruia se proiectau pe fațadele clădirilor din Piața Victoriei lozinci mobilizatoare ca de pildă: Noaptea ca hoții. #demisia, #rezist. Apoi l-au luat pe cel care a lansat o dronă să filmeze manifestațiile, invocând o altă ordonanță de urgență care asimilează dronele cu avioanele Boeing. E o ordonanță abrogată, dar cum vedem, acestea sunt mai importante ca acelea adoptate. Deși a lansat mașinăria sub privirile curioase și amuzate ale polițiștilor, acum e amenințat să le țină companie vreo trei ani celor câțiva corupți de partid care nu au avut șansa adoptării Ordonanței 13 și speră multe de la următoarele ordonanțe. De asemenea, poliția a trecut prin piață și le-a spus celor care încă se mai adună că îi vor amenda pentru că protestul lor nu are aprobare (se știe doar: PSD-ul e obișnuit doar cu protestele cu aprobare de la partid și cu prezența pe convocator).
Pentru a mai marca un punct, președintele a decis că e nevoie de un referendum. Inițial, spunea că întrebarea va fi despre antigrațiere, dar după ce guvernul a anulat ordonanța 13, s-a răzgândit spunând că se va referi la anticorupție, în general. Nu e de mirare că mulți consideră că referendumul e o costisitoare cascadorie publicitară, utilă doar imaginii externe a președintelui. În plus, ar îngreuna cu cheltuieli suplimentare de zeci de milioane de euro bugetul despre care tocmai președintele spunea că este hiperoptimist și supraevaluat. Dar asta e! democrația costă, iar referendumul este un instrument al ei. De partea cealaltă, parlamentarii coaliției guvernamentale consumă mari resurse de imaginație pentru a pune bețe în roate referendumului. O altă inutilă și costisitoare cascadorie publicitară, de astă dată pentru uzul intern al PSD. Puterile (mai ales cele atipice și asimetrice ale serviciilor secrete- căci, se știe, au și partidele așa ceva) de pe scena politică se învârt în jurul manifestațiilor, încercând fie să le exploateze politic, fie să le anihileze. Chiar dacă sunt puși cu forța în pielea pisicii lui Schrödinger, protestatarii spun că piețele nu trebuie părăsite, dacă nu se petrec schimbări majore în structura guvernului și politică a țării. Ei pun la cale noi proteste. Acestea însă, fiind organizate duminica, vor deranja doar porumbeii din piață. Să o ia, ca democrația românească, pe rute ocolitoare, întorcându-se de unde au plecat.