Procuratura din Muntenegru a acuzat Rusia de încercarea de a organiza o lovitură de stat. A fost făcut public și numele unuia dintre principalii organizatori – Eduard Șișmakov. Acesta e numele adevărat al cetățeanului rus Eduard Șirokov, dat de ceva vreme în căutare internațională. Eduard Șișmakov chiar există – în 2013 el a fost adjunctul atașatului militar al ambasadei Rusiei în Polonia. Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a calificat, în mod previzibil, toate acuzațiile procuraturii din Muntenegru ca fiind „neîntemeiate”.
Ziarul britanic The Sunday Telegrafh a publicat duminică un articol în care susține că serviciile speciale britanice și americane au intrat în posesia unor dovezi că autoritățile ruse ar avea legătură cu lovitura de stat eșuată din Muntenegru. Iar în seara zilei la postul public de televiziune din Muntenegru acuzații similare a formulat procurorul cu misiuni speciale al țării, Milivoje Katnic. „Avem acum dovezi că în tentativă au fost implicați naționaliști ruși, precum și organele de stat ale Rusiei. Este absolut clar că fără participarea anumitor structuri este imposibil să primești pașaport cu nume fals și să mergi apoi în Serbia. Așa că acum este treaba Rusiei să facă investigația, să stabilească ce organe au fost implicate și să deschidă dosar penal”, a declarat procurorul special din Muntenegru.
Încă în octombrie 2016 autoritățile din Muntenegru au anunțat că un grup de naționaliști ruși au încercat să-l asasineze pe premierul pro-occidental al țării, Milo Djukanovic. Scopul atentatului ar fi fost aducerea la putere a forțelor de opoziție și, într-un final, neadmiterea aderării Muntenegrului la NATO. În legătură cu această tentativă de atentat au fost arestate 20 de persoane, cetățeni ai Serbiei.
Milo Djukanovic, celebrând victoria în alegerile din octombrie 2016 la Podgorica
Printre figuranții cei mai importanți ai acestui caz sunt doi cetățeni ruși care se presupune că ar fi colaboratori ai serviciilor speciale rusești – Popov și Eduard Șișmakov. Aceștia au fost dați în căutare internațională, iar ultimul, potrivit procurorului special muntenegrean, a fost expulzat pentru spionaj în 2014 din Polonia, unde lucra în cadrul ambasadei Federaţiei Ruse.
În cadrul unei mese rotunde găzduite la Radio Svoboda de Vladimir Kara-Murza, politicianul și jurnalistul rus Vladimir Semago susține că personajele care au participat la organizarea tentativei de lovitură de stat din Muntenegru au legătură directă cu Rusia, fiind foști și actuali ofițeri.
Vladimir Semago: „În Muntenegru, ani la rând s-a consolidat o categorie de angajați ai structurilor de forță (așa-ziși „siloviki”), care au cumpărat acolo cu plăcere imobile, au investit acolo pentru a-și asigura o existență cât mai confortabilă. Și conflictul care a apărut acolo nu are nicio legătură cu politicul. Pur și simplu, acești oameni au început să aibă anumite contradicții cu businessmenii locali, foarte influenți, și care au început să le ia din proprietăți.
Vladimir Semago
În acest conflict, conducerea din Muntenegru a luat partea oamenilor de afaceri locali. Și atunci, în unele dintre mințile înfierbântate ale „silovicilor” ruși a apărut ideea – „dacă situația nu poate fi schimbată pentru că așa este structura puterii, de ce nu am încerca să schimbăm și guvernul?”.
Este schema cea mai simplă pe care mi-o pot imagina, pentru că, din punct de vedere politic, pentru Rusia nu avea niciun sens organizarea unei lovituri de stat în Muntenegru. Este vorba despre banii, deloc puțini, ai unei categorii de oameni și despre proprietățile acestora. Cunoștințele pe care le am în regiune îmi permit să spun că „colonia” „silovicilor” ruși înstăriți din Muntenegru era destul de mare. Și acești oameni – bogați, cu destulă autoritate și care au ce pierde – ar fi putut implanta în mintea conducerii de vârf de la Moscova ideea că „ar fi bine de apropiat republica frățească Muntenegru de înțelegerea unor sarcini politice care să fie în consonanță cu aspirațiile Rusiei”.
Ceva de genul „haideți să încercăm, nu riscăm nimic – nu introducem trupe, nu vor fi niciun fel de complicații pentru Rusia. Pentru noi, acum, cu cât mai multă zarvă va fi în Europa și în alte țări, cu atât mai bine va fi pentru pozițiile noastre. Se uită multe dintre lucrurile pe care le-am făcut în Ucraina, se uită Crimeea…”.
Radio Svoboda: Dar ceea ce s-a întâmplat semănă cu o mare conspirație? Sau mai degrabă cu o operetă?
Vladimir Semago: „Am toate motivele să cred că este vorba despre improvizație și amatorism. Dar acum sunt la modă discuțiile despre „mâna Moscovei”, de multe ori nu fără temei. Într-adevăr, în ultimii 6-7 ani spiritul revanșismului, ideea ridicării autorității noastre prin operațiuni speciale, prin ingerința în treburile interne ale altor state a început să domine. Este o schemă veche, o istorie veche. Și în perioada sovietică aceasta a fost folosită de multe ori și cu succes. Astăzi, aceste lucruri se fac la nivel mai slab din punct de vedere profesional, dar cu ambiții mai mari.”
Politologul și balcanistul Artiom Ulunian spune că Rusia nu are cum să împiedice aderarea Muntenegrului la NATO, chiar dacă ar încerca să facă asta.
Artiom Ulunian: „Țările din Balcani pot avea relații cu SUA, cu Rusia sau cu vecinii, dar prioritare acolo sunt interesele naționale. Iar toate interesele naționale au de obicei ca bază finanțele. În Muntenegru este foarte dezvoltat așa un business precum contrabanda, precum și un comerț foarte specific cu imobile. Și când cineva încearcă să spargă acest echilibru este imediat dat la o parte. Așa că acum asistăm la „eșecul unor diletanți”.
Artiom Ulunian
Și este o mare greșeală să se creadă că Rusia în acest moment poate folosi vreo țară din Balcani ca avan-post al intereselor sale. Toate aceste țări privesc către Occident - și nu pentru că iubesc Occidentul, ci pur și simplu pentru că acolo sunt finanțele, educația, pentru că se poate călători în Europa.”
Radio Svoboda: Dar iată cum apreciază situația politologul Stanislav Belkovski:
Stanislav Belkovski: „Situația în jurul Muntenegrului este extrem de alarmantă pentru Rusia. Încă acum un an consideram că un al patrulea război mondial pe teritoriul NATO nu este posibil. Al patrulea, dacă considerăm că războiul rece, pierdut de URSS, a fost al treilea. Dar s-a dovedit a fi că un război pe teritoriul NATO este posibil, pur și simplu trebuie lărgită înțelegerea noastră asupra a ceea ce înseamnă „război”. Și astfel, vedem că războiul are loc nu doar pe teritoriul NATO, ci chiar pe teritoriul SUA. Și scandalul în jurul atacurilor cibernetice a luat o astfel de amploare anume pentru că Muntenegru este candidat la aderarea la NATO. Și încercarea de lovitură de stat în Muntenegru, în care cel mai probabil este implicată puterea din Rusia, ar trebui să însemne, în conformitate cu articolul 5 din statutul NATO, un răspuns dur, pe măsură. Doar că acest răspuns ar putea fi unul asimetric.
Stanislav Belkovski
Sunt întrebat adesea dacă imobilele și alte interese ale rușilor sunt acum sub amenințare în Muntenegru. Nu sunt sigur. Pentru că Muntenegru este foarte dependentă de banii rusești și de turiștii ruși. Dar asta nu înseamnă că oamenii care sunt responsabili de această operațiune specială nu pot fi reținuți șa Paris, New-York sau în orice alt colț al lumii. Așa că le-aș sugera elitelor rusești să stea cu frica în sân în legătură cu ce s-a întâmplat. Declarația procurorului special muntenegrean că Rusia ar fi oficial implicată în aceste crime este un semnal foarte alarmant pentru elitele rusești”.
Radio Svoboda: Dar iată cum apreciază situația politicianul rus Serghei Borovoi:
Serghei Borovoi: „Activitatea externă a Rusiei s-a transformat demult într-un amalgam de operațiuni speciale ale serviciilor secrete. Acestea au loc și în Ucraina, și în Siria, și în Ungaria, și în Franța, și în Marea Britanie, și în SUA – peste tot. Așa arată acum politica externă – un amalgam de provocări, adesea grosolane, directe. Dar probabil la asta și trebuia să se ajungă, din moment ce conducător al statului a devenit un șef de la servicii speciale, cu un trecut atât de dificil cum e cel din KGB-ul sovietic. Așa arată acum fața Rusiei, fața diplomației rusești, a puterii rusești.
Când în 2008 avea loc provocarea împotriva Georgiei mai existau speranțe că e un fenomen temporar, netipic Rusiei. Dar s-a dovedit a fi că nu este așa. Acum, orice operațiune specială poate avea loc oriunde în lume. Și Siria este o dovadă grăitoare în acest sens. Eu cred că diplomații occidentali, liderii occidentali deja s-au obișnuit cu acest lucru și sunt într-un fel pregătiți că vor urma și alte provocări.”