În majoritatea țărilor occidentale, asigurarea medicală este obligatorie. Statele Unite sunt un caz aparte, iar reforma dorită de fostul președinte Barack Obama, așa numita Obamacare, sau Affordable Care Act, care fi obligat toți cetățenii să aibă o asigurare medicală, fără de care riscau o amendă, e pe cale de a fi răsturnată de noua administrație Trump, care caută să blocheze reformele dorite de Obama în domeniul sănătății.
În Marea Britanie, de pildă, Sistemul Medical Național (NHS) este gratuit și finanțat de stat pentru toate bolile și afecțiunile comune. In tot ce privește stomatologia, problemele dentare, asistența medicală gratuită variază în funcție de importanța intervenției, însă acolo, în general, pacientul contribuie financiar. Pentru cetățenii non-britanici, e nevoie de un Card European de Asigurări Sociale de Sănătate pentru a beneficia de îngrijiri în NHS.
Acest card asigură persoanelor din cele 28 de state membre ale Uniunii Europene (Marea Britanie fiind încă membru în UE), plus Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția, accesul gratuit sau la un cost redus la servicii medicale în cursul vizitelor temporare în străinătate.
Cardul european nu acoperă costurile serviciilor medicale în cazul vizitelor care au scopul precis de a obține îngrijiri medicale pentru o afecțiune pe care călătorul a avut-o anterior. Cardul nu acoperă nici cheltuielile efectuate cu furnizorii de servicii medicale din sectorul privat. La fel, cardul european nu poate fi folosit în Danemarca, deși țara este membră în Uniunea Europeană.
Tot așa, cardul european nu poate fi folosit pentru operațiuni de salvare și repatriere. Pentru a beneficia de transport gratuit către țara de origine, bolnavul, sau cel accidentat pe durata călătoriei în altă țară din UE, trebuie să posede o poliță de asigurare separată.
De asemenea, cardul european nu acoperă asistența medicală acordată în sistemul privat în altă țară din UE.
Cu toate că sistemul medical britanic e teoretic gratuit (sau poate tocmai de aceea), el este si foarte criticat. Organizația pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (OECD) a ajuns la concluzia că sistemul britanic e cel mai disfuncțional printre cei 35 de membri. S-a ajuns chiar până la extrema de a considera situația din spitalele britanice o „criză umanitară”.
Dacă într-o țară precum Germania practic nu există nici un cetățean fără asigurare medicală, în Belgia nu este cazul. Deși e tehnic obligatorie, multe persoane independente din sectorul privat belgian, în special în sectoarele unde nu este nevoie de mare calificare profesională, nu posedă o asigurare medicală. Sigur, oricine merge la urgențe sau este adus cu ambulața va fi îngrijit pe loc, chiar dacă nu are o asigurare, însă în absența asigurării se poate întâmpla ca anume intervenții medicale să fie mult mai scumpe decât în cazul acoperirii printr-o poliță de asigurare.
În sfârșit, se răspândește și în Europa de est sistemul de asigurare privată de sănătate, care poate asigura accesul la servicii medicale de calitate, atât în spitalele de stat, cât şi în cele private.
În mare, însă, sistemul rămâne foarte diferit de la o țară la alta. Francezii, de pildă, au libertatea necondiţionată a alegerii tipului de serviciu medical, dar nu-şi pot alege liber asiguratorul, afilierea făcându-se automat pe baza apartenenţei profesionale.
----------------------
Din februarie 2017 costurile tuturor serviciilor medicale în Republica Moldova au fost majorate de câteva ori. Deşi trebuie ajustate o dată la doi ani, ultima majorare s-a produs în 2011. Motivul ar fi lipsa voinţei politice, spun reprezentanţii Ministerul Sănătăţii. Autorităţile au anunţat că scumpirile vor afecta doar persoanele neasigurate medical care sunt încurajate să intre în sistem.
Deşi poliţa medicală este obligatorie, cam de 14 la sută din cetăţeni rămân neasiguraţi, potrivit statisticilor oficiale. Între aceştia se numără migranţii moldoveni, şomerii care nu sunt puşi la evidenţă, persoanele auto-angajate care au venituri modeste sau cei angajaţi informal care, pur şi simplu, se eschivează de la achitarea primei de asigurare medicală.
Noile tarife vor afecta în anumite situaţii şi persoanele asigurate, întrucât doar o parte din serviciile medicale sunt acoperite de poliţă. Asiguraţii vor trebui să suporte cheltuieli şi atunci când vor apela individual la medicul în care au încredere ocolind procedurile prescrise, spune şeful direcției buget, finanțe și asigurări din cadrul Ministerului Sănătății, Denis Valac:
„Dacă persoana asigurată decide de sine stătător să se adreseze la instituţia medicală pentru a avea o investigaţie sau pentru a suporta o intervenţie chirurgicală sau alte tipuri de servicii medicale fără a respecta legislaţia în vigoare, care presupune că persoana întâi de toate trebuie să meargă la medicul de familie, medicul de familie trebuie să-i dea bilet de trimitere către instituţia medicală X sau Y, în acest caz persoana urmează să suporte cheltuielile.”
Această procedură birocratică destul de anevoiasă, la părerea experţilor, îi descurajează deseori pe cei care deşi contribuie la sistemul de asigurări medicale nu beneficiază de pe seama lui. Nu există o estimare oficială câţi dintre cei asiguraţi nu apelează la poliţa de asigurare atunci când ar trebui. Experţii spun însă că numărul acestora ar fi destul de mare, inclusiv pentru că serviciile medicale prestate ar fi de proastă calitatea.
Autorităţile speră că majorarea tarifelor va soluţiona o problemă acută, cea a plăţilor informale pe care le achită inclusiv cei asiguraţi care teoretic ar trebui să beneficieze de servicii medicale gratuite. Un studiu realizat încă în 2011 de CNAM arată că la nivel de asistenţă medicală primară plăţile informale se ridică la 37 la sută din totalul cheltuielilor directe pentru acest segment. În cazul internării în spitale volumul plăților informale ajunge la 94 de procente.
Chiar dacă serviciile medicale s-au scumpit, preţul poliţei de asigurare va rămâne acelaşi. Denis Valac susţine că fondul asigurărilor ar fi sustenabil din punct de vedere financiar la creşterea tarifelor incluse în catalogul unificat:
„CNAM achită instituţiilor medicale ţinând cont de tarifele din catalogul unificat doar pentru serviciile care se achită pers serviciu. ponderea acestor servicii este de circa 5-7 la sută. În restul cazurilor compania nu achită în baza tarifelor indicate în acest catalog şi există o altă metodologie.”
În general, actualul sistem de asigurări medicale este considerat de mai mulţi experţi ca nefiind sustenabil, pentru că se merge foarte mult pe solidaritatea socială şi prea puţin pe o echitate fiscală. Prin urmare, contribuabilii sunt descurajaţi să contrinuie la sistem şi preferă să-l ocolească. Estimările experţilor arată că numărul celor care ar fi în afara sistemului este de cel puţin 30 la sută, adică dublu faţă de statistica oficială.