Parlamentul European cere Comisiei să reimpună vizele pentru cetățenii SUA


Deputații din Parlamentul European au cerut joi, 2 martie, Comisiei UE să reintroducă temporar vizele pentru cetățenii SUA.

Măsura este luată urmând ceea ce se numește principiul reciprocității. SUA impun încă vize cetățenilor a cinci țări UE (România, Polonia, Croația, Bulgaria și Cipru), în vreme ce toți cetățenii SUA pot circula liber în întreaga Europă.

În urma refuzului SUA de a suprima obligativitatea vizei pentru cetățenii celor cinci țări, Comisia era obligată încă din aprilie 2016 să reintroducă o viză, dar țările membre UE au făcut presiune, pentru a nu înrăutăți relațiile.

Europarlamentarii amenință că vor da în judecată Comisia dacă nu ia măsuri în termen de două luni.

Canada încă mai impune o viză românilor și bulgarilor, dar a anunțat că va suprima obligativitatea de la 1 decembrie 2017.