România pare să fi depășit faza naționalismului gregar spre care făcuse o piruetă în 1990. Touși, gesturi extreme continuă să fie stimulate de o parte sau de cealaltă. În aceste situații, minoritatea nu face decât să răspundă, mai mult sau mai puțin nervos, acțiunilor condescendente ale majorității. În Parlament, tocmai a fost respinsă o lege propusă de un social-democrat, care cerea desființarea Consililului Național pentru Combaterea Discriminării, pe motiv că ar fi o oficină maghiară, deși Consiliul se ocupă de tot soiul de marginalizări.
Între maghiari și români lucrurile urmează o sinusoidă aflată în limite acceptabile. UDMR, Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, care a avut adesea rolul partidului balama în formarea majorităților parlamentare, a echilibrat mereu lucrurile. Dincolo de discursurile electorale, cu tente mai radicale, legalismul politicienilor unguri în relația lor cu românii arată un mod de lucru devenit, deja tradițional și care se bazează pe experiența ardeleană a unei vechi și lungi conviețuiri.
Your browser doesn’t support HTML5
Corespondența zilei de la București
E adevărat, pe de altă parte, că nici unii, nici ceilalți nu insistă pentru scrierea unei istorii comune care să reconcilieze definitiv cele două națiuni. Cărțile de istorie, manualele și chiar articolele care apar în limba română sau în limba maghiară se bazează adesea pe ipoteze false, pe exagrări și pe propagandă. Toate acestea ar putea avea efecte neplăcute în cazul unor provocări, așa cum s-a întâmplat acum exact 27 de ani, când un conflict între românii și maghiarii din Târgu- Mureș a dus la moartea a cinci persoane și la rănirea și brutalizarea câtorva sute.
De la 15 martie 1990 încoace, românii și maghiarii din Transilvania au revenit încet-încet la filosofia toleranței, cu toate că apar periodic diferite excese izolate. În spatele echilibrului nu foarte solid dintre majoritarii români și minoritatea maghiară care înseamnă 6% din totalul populației României, există încă o serie de nemulțumiri. Drepturile lor de bază sunt încălcate în fiecare zi, cu toate că Legea administrației publice prevede încă de acum aproape 20 de ani dreptul minorităților la învățământ și justiției în limba maternă, precum și inscripții plus folosirea propriei limbii în administrației, în localitățile unde numărul maghiarilor este de minim 20% din total. Aceste frustrări pot, de asemnea, să stea în orice moment la baza unor provocări, care să alimenteze un eventual conflict.
De cealată parte, lipsa de diplomație a oficialilor de la Budapesta irită Bucureștiul din pricina permanentei invocări a nedreptății care s-ar fi făcut prin semnarea Tratatului de la Trianon (4 iunie 1920), de la finele Primului Război Mondial, în urmă căruia Ungaria a fost nevoită să cedeze două-treimi din teritoriul său statelor vecine, inclusiv Transilvania, României.
15 martie, ziua maghiarilor de pretutindeni este ziua când a început revoluția liberală ungară de la 1848. După căderea comunismului, ani la rând, în această zi au existat fricțiuni, declarații ale miniștrilor de externe și chiar ale președinților celor două țări, manifestații pe care românii le considerau exagerate, vizite ale oficialilor maghiari care nu erau bine-venite, steaguri prea mari ale secuilor sau declarații de autonomie greu de digerat de români. Astăzi totul pare calm, dar în spatele acestei liniști, istoria nu a fost încă pe deplin înțeleasă de români și de unguri.