ANRE a aprobat câteva cereri de scumpire a energiei

La un protest împotriva scumpirilor energiei, la Chișinău

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat astăzi câteva cereri de scumpire a energiei. Căldura livrată de Termoelectrica va costa în noul sezon de încălzire cu 66 de lei pe gigacalorie mai mult decât acum, prețul nou fiind de 1.122 de lei. S-a aprobat și scumpirea cu 15,5% a căldurii livrate de CET Nord. Tot astăzi, ANRE a aprobat și scumpiri cu 3-5% a curentului electric livrat de Gas Natural Fenosa și societatea „Furnizarea Energiei Electrice Nord”. Unele companii ceruseră scumpiri chiar mai mari, invocând faptul că actualele tarife sunt învechite.