Procurorii spun că fostul deputat democrat reținut vinerea trecută sub acuzația de spionaj și trădare de patrie în favoarea Rusiei și-a petrecut noaptea la Spitalul de Urgență din Chișinău, dar a fost externat azi dimineață, după multiple investigații medicale. În vârstă de 58 de ani, Bolboceanu a fost internat luni seara după ce pe numele său a fost emis mandat de arest pe 30 de zile. Vitalie Busuioc, șefului adjunct al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, a declarat portalului Unimedia că medicii au ajuns la concluzia că fostul deputat nu suferă de vreo afecțiune. Bolboceanu este al treilea demnitar sau fost demnitar reținut în ultimele săptămâni, după fostul guvernator al Băncii Naționale, Leonid Talmaci, bănuit de complicitate la furtul fondurilor unei bănci private și ministrul Agriculturii, Eduard Grama, bănuit de luare de mită. Toți trei au cerut să meargă la spital după reținere. Spre deosebire de Bolboceanu, care rămâne în detenție, Talmaci a obținut eliberarea sub control judiciar, după câteva săptămâni petrecute în spital, inclusiv în secția de reanimare, iar Grama a fost transferat în arest la domiciliu.