Referendumul constituțional din Turcia s-a încheiat. Cu mai puțin de două ore înainte de închiderea secțiilor de vot și după numărarea a 75 la sută din voturi, autortățile electorale turce au anunțat că 54 la sută dintre voturi au fost în favoarea extinderii puterilor președintelui turc Recep Erdogan, și că la urne s-au prezentat 86 la sută din cetățenii cu drept de vot.
Electoratul turc a fost chemat să răspundă dacă vrea sau nu crearea unui sistem guvernamental prezidențial - ceea ce i-ar da actualului președinte Recep Erdogan noi prerogative, și i-ar permite să fie șef al statului pînă în 2029/. Una din mizele referendumului a fost și viitorul relațiilor dintre Uniunea Europeană și Turcia - analștii prezicănd că o victorie pentru Erdogan ar purea duce la o deteriorare masivă a relațiilor dintre Ankara și Bruxelles.
Cele 18 amendamente constituționale asupra cărora s-a votat cu „da” sau „nu” prevăd și o slăbire a puterilor parlamentului Turciei, elimină funcția de prim-ministru, și dau președintelui puteri mai mari asupra justiției. E nevoie de o majoritate simplă pentru ca referendumul să treacă.
55 de milioane de turci cu drept de vot au fost așteptați la cele 167.140 de secții de votare deschise în toată țara. Turcii din străinătate au votat deja.