Guvernul a decis crearea unei „celule de criză” pentru a face față problemelor ridicate de revenirea bruscă a iernii. Potrivit Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale, din această „celulă de criză” fac parte reprezentanții furnizorului de curent electric, ai Ministerului Afacerilor Interne, ai Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor și ai Ministerului Sănătății. Serviciul de Protecție Civilă a mai declarat că în prezent situația este complicată, dar sub control, transmite IPN.
În prezent, 140 de localități nu au curent electric. Șoselele locale, naționale și cele internaționale nu sunt blocate, dar situația este mai complicată la Chișinău, unde s-au prăbușit mai mulți copaci sub greutatea zăpezii umede.
Șeful Inspectoratului General al Poliției, Alexandru Pânzari, a declarat că în această dimineață s-au produs 20 de accidente rutiere și că 80 de automobile au fost avariate.
Ministrul interimar al agriculturii și industriei alimentare, Iurie Ușurelu, a declarat că în cadrul Ministerului a fost creată o comisie de monitorizare și evaluare a pagubelor provocate de condițiile meteo. Preliminar se poate constat că sunt afectate culturile sâmburoase – piersic, cais, cireș, prună etc.
Codul galben de ninsori rămâne în vigoare până duminică. Serviciul Hidrometeorologic al Republicii Moldova a anunțat că, în următoarele zile, în majoritatea regiunilor se vor înregistra temperaturi de la +3°C până la +5°C în timpul zilei și -3°C în timpul nopții.