Viorel Morari: Procuratura Anticorupție de la Chișinău va cere ajutorul FBI pentru identificarea beneficiarilor finali în dosarul „Laundromat”

Procuratura Anticorupție de la Chișinău va cere ajutorul Biroului Federal de Investigații din Statele Unite FBI pentru identificarea beneficiarilor finali în dosarul „Laundromat”, a anunțat șeful Procuraturii Anticorupție Viorel Morari. Într-un interviu pentru Deschide.md, Morari a spus că instituția pe care o conduce și ofițerii CNA vor începe cercetările pe plan internațional, după ce au anchetat pînă acum acțiunile persoanelor din Republica Moldova implicate în această schemă (judecători, bănci comerciale, judecători de instrucție). Șeful Procuraturii Anticorupție a explicat că miliardele din schema infracțională Laundromat erau în valută americană, ceea ce le permite instituțiilor din Statele Unite să urmărească circuitul lor mult mai simplu. Autoritățile moldovene anticorupție mizează și pe receptivitatea colegilor din alte state, fără însă să facă nici un demers în acest sens către autoritățile din Rusia, a mai spus șeful Procuraturii Anticorupție Viorel Morari în interviul pentru Deschide.md.