Suedia nu va prelungi controalele la granița cu Danemarca, introduse în 2016 pentru a limita afluxul de imigranți

La Malmo, Suedia, noiembrie 2015

Suedia nu va mai prelungi controalele sistematice de identitate la granița cu Danemarca, introduse în ianuarie 2016 pentru a limita afluxul de imigranți care a traversat întreaga Europă. În schimb, vor fi întărite mijloacele de supraveghere la dispoziția polițiștilor și vameșilor, au anunțat la Stockholm ministrul de interne și cel pentru infrastructură, Anna Johansson. Peste 160.000 de persoane au cerut azil în Suedia în 2015. Între timp, numărul solicitanților de azil a scăzut cu circa 80%, de la 10.000 pe săptămână la mai puțin de 500 pe săptămână în prezent. Numărul migranților în Europa a scăzut, în general, ca urmare a acordului încheiat de UE cu Turcia, între altele.