Când copiii fac copii

Your browser doesn’t support HTML5

Cristina are 17 ani şi este elevă în clasa a XI-a la un liceu din Chişinău. În fiecare dimineaţă, se trezeşte la ora şase ca să reuşească s-o lase la creşă pe fiica ei de un an, în drum spre şcoală. O ia acasă la amiază, după lecţii. Trebăluieşte apoi în camera din centrul de plasament unde stă acum şi îşi face temele până noaptea târziu. Cristina are sprijinul părinților, este ajutată de medici și alți specialiști și vrea să urmeze facultatea de medicină. Cazul ei este, totuși, unul ieşit din comun. Multe mame adolescente își abandonează copiii, iar majoritatea dintre cele care îi păstrează se lasă de școală. Statisticile arată că rata natalității adolescentine în Republica Moldova este una dintre cele mai mari în Europa – peste 27 de nașteri la o mie de femei cu vârsta cuprinsă între 15 și 19 ani, una din cauze fiind lipsa educației sexuale. Cum se descurcă mamele minore, cine le ajută să aibă grijă de pruncii lor, câte dintre ele își continuă studiile? Un reportaj de Eugenia Pogor.