Vlad Plahotniuc a început o vizită în Statele Unite

Vlad Plahotniuc

Liderul Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, a început o vizită în Statele Unite, a informat principalul partid de guvernământ pe pagina sa de net. În anunț se spune că Plahotniuc „are întrevederi la Congresul SUA, Departamentul de Stat, Consiliul Național de Securitate al Casei Albe, dar și la alte instituții”. Vizita peste ocean a lui Plahotniuc are loc după ce partenerii europeni ai Moldovei și-au semnalat limpede nemulțumirea cu inițiativa democraților de a modifica legislația electorală, în care criticii lor văd o tentativă de a se menține la putere în ciuda scăderii accentuale a popularității democraților în sondaje.

Miercuri (17 mai) ambasada Statelor Unite la Chișinău preciza, la cererea Europei Libere, că guvernul moldovean a cerut o întrevedere la Departamentul de stat pentru delegație condusă de Vlad Plahotniuc, în calitatea sa de coordonator executiv al coaliției de guvernare.

Ambasada precizeză că din delagația care ar urma să meargă la Departamentul de stat mai fac parte vicepreședintele Parlamentului, Vladimir Vitiuc și ministrul economiei Octavian Calmac.